Desi a urcat uneori pe scena alaturi de vedete internationale ale muzicii si i-a cunoscut indeaproape pe Noel Gallagher, Jean Michel Jarre, Quincy Jones, Yolanda Adams, Silvio Udila a ramas un om modest, cu bun simt, chiar daca la randul sau bucura inimile multor ascultatori aflati pe intreg mapamondul. Vorbeste cu durere despre caderea in dizgratie a ceea ce era scoala de muzica din Romania, cadere datorata celor care au promovat nonvalorile: “De acolo unde ne-au dus George Enescu prin compozitiile sale, fiind nume de referinta in muzica clasica; Dinu Lipatti prin concertele sale unice, inegalabile; Sergiu Celibidache, considerat dirijorul cu bagheta de aur, am fost scosi si aruncati de catre cei care nu au stiut ca muzica reprezinta o parte din istoria unui popor, cei care au promovat in afara tarii doar obscuritati.”
Se hraneste cu muzica, respira muzica si o zi fara muzica in viata sa ar fi o zi “absenta din calendar.”
Cand v-ati descoperit pasiunea pentru muzica si pentru pian in mod special?
Nu a fost prea greu sa-mi descopar pasiunea pentru muzica deoarece sunt nascut intr-o familie de muzicieni. Tatal meu este regretatul acordeonist si dirijor Ilie Udila. Am inceput sa deslusesc tainele muzicii de la o varsta frageda. Aveam sase ani cand am pus pentru prima data mana pe un violoncel, studiind in acelasi timp si pianul, dar ca instrument muzical secundar. Se pare ca ceva, ceva, s-a intamplat in interiorul meu, deorece am inceput sa iubesc mai mult pianul decat violoncelul pentru care parintii mei ma pregateau. Nu pot spune ca acordeonul sau chitara mi-ar fi straine, dar pianul este cel care-mi este mai aproape de suflet. Pentru mine si familia mea muzica este mai intai pasiune si apoi mod de existenta.
Aveti un compozitor preferat? Dar un pian preferat pe care va place sa concertati?
Mi-este greu sa ma opresc asupra unui singur compozitor, deoarece eu ma hranesc cu muzica clasica, Bach, Beethoven, Brahms, Chopin, Haydn, Vivaldi, Rachmaninov, Tchaikovsky si Mozzart sau „muzicianul de geniu”, cum a mai fost numit, cu care ar fi trebuit sa incep. In ce priveste pianul preferat - acesta este “Stay away”.
Mi-ati spus ca in momentul de fata compuneti si orchestrati mai mult, va simtiti mult mai aproape de aceasta latura a muzicii? De ce?
Pentru mine compozitia este un refugiu si in acelasi timp un mod de a ma descoperi pe mine insumi. Am inteles ca a compune este cel mai important lucru pentru un artist, doar asa artistul poate lasa ceva posteritatii. Sunt atat de implinit cand primesc mesaje de la persoane din toate colturile lumii care-mi spun ca se regasesc in compozitiile mele, ascultandu-le mereu cu placere.
Stiu de la dvs. ca ati concertat mai mult ca pianist de Piano Bar, ce v-a oprit sa nu mergeti mai departe catre marile scene ale muzicii de profil? V-ati simtit mai implinit dezvaluindu-va ca muzician doar unui numar restrans de persoane, a fost alegerea dvs. sau soarta a fost vitrega? Intreb pentru ca se stie ca dintotdeauna acolo unde este talent, si dumneavoastra aveti cu carul, trebuie sa existe si un dram de noroc pentru ca acesta sa fie relevat majoritatii.
Cand am ajuns in Franta, in 1986, eram obligat sa lucrez ca pianist pentru a ma putea intretine. Nu mi-a fost deloc usor sa vin intr-o tara necunoscuta, crezand la acea vreme ca nu am sa-mi mai revad niciodata tara, deoarece era inainte de caderea Regimului Ceausescu. Fireste ca mi-am dorit mereu sa urmez o cariera clasica, dar in viata nu intotdeauna visele se implinesc pe deplin.
Daca ar fi sa va intoarceti in timp ce ati schimba din acea perioada?
Daca as avea posibilitatea de a ma intoarce in timp, daca as avea “masina timpului” (glumesc) nu as face mari schimbari deoarece nu am regrete fata de ceea ce mi-a fost dat sa traiesc, dar mi-as petrece mult mai mult timp cu tatal meu.
Cum decurge o zi din viata dumneavoastra de muzician si nu numai?
O zi din viata mea sau cum ar fi ziua pentru mine fara muzica? O zi fara muzica ar fi o zi neagra sau absenta din calendar. Ziua mea debuteaza cu muzica si se termina in acelasi registru, drag sufletului meu, cu muzica. Ca inginer de sunet, o pasiune descoperita mai recent, am tot timpul ceva de facut, ca muzician la fel, in rest fac sport, inot si daca este iarna atunci e musai schi.
Daca ar fi sa vi se ofere ocazia de a concerta pentru publicul din Romania, pe o perioada mai lunga de timp, v-ati intoarce in tara sau ...?
Slava Domnului suntem si noi in Europa si fireste ca as accepta, daca mi s-ar face o astfel de propunere.
Ce credeti despre publicul din Romania, este un public selectiv, care are o cultura muzicala sau este un public cu care ar trebui sa se lucreze? Dar cel din Franta?
Regret ca trebuie sa va spun ca astazi in Romania traditiile nu mai sunt un subiect de actualitate, cu atat mai mult cea muzicala, iar publicul este selectiv, dar alege doar kitsch-ul din pacate. Cred ca o mare parte de vina revine si crizei, dar mai cred ca si celor care ar trebui sa faca ceva pentru domeniul cultural. Legat de Franta pot sa va spun ca este tara cu cel mai mare buget cultural din Europa, francezii iubesc muzica si fiecare stil muzical are partea sa de auditoriu, chiar daca si aici criza a mai redus o parte din acesta.
Daca ati trai in Romania ce ati schimba pentru ca segmentul cultural sa fie cunoscut in afara tarii? Ce le lipseste romanilor pentru a fi recunoscuti ca unul dintre popoarele care au oferit lumii muzicieni de elita precum George Enescu, Ciprian Porumbescu, Ion Voicu, Dinu Lipatti, Sergiu Celibidache ?
Dificila intrebare. Ceea ce pot sa fac este sa va spun ca inainte de ’89 Romania avea o scoala de muzica recunoscuta si apreciata in Franta si nu numai. Artistii romani se bucurau de o mare trecere, reusind sa fie apreciati si stimati alaturi de nume importante ale muzicii mondiale. In prezent in Romania nu se mai preda muzica care se preda in urma cu 25-30 de ani, fie pentru ca profesorii au decedat, fie au emigrat, fie profeseaza in acest domeniu doar pentru a subzista, fara a pune pasiune in ceea ce fac. Acesta este adevarul, chiar daca este unul dureros. De acolo unde ne-au dus George Enescu prin compozitiile sale, fiind nume de referinta in muzica clasica; Dinu Lipatti prin concertele sale unice, inegalabile; Sergiu Celibidache, considerat dirijorul cu bagheta de aur, am fost scosi si aruncati de catre cei care nu au stiut ca muzica reprezinta o parte din istoria unui popor, cei care au promovat in afara tarii doar obscuritati.
In calitate de pianist de Piano Bar vi s-a intamplat sa concertati pentru vedete? Care au fost acestea ? Cum ati fost perceput de catre ele?
Am avut de multe ori ocazia sa cant pentru vedete, dar sa si concertez alaturi de ele pe scena. La Paris am cantat trei ani intr-un bar unde veneau numai vedete si in fiecare seara era spectacol, la Cannes am lucrat zece ani in cel mai mare Piano Bar de pe Coasta de Azur, acolo unde in fiecare an se organizeaza Congresul Mondial al Artistilor. In Cannes i-am cunoscut pe Noel Gallagher, Jean Michel Jarre, Quincy Jones, Yolanda Adams si multi altii.
Nume cu adevarat impresionante. Cum se comporta acestia pe scena stim mare parte dintre noi, dar ati putea sa ne spuneti cum se comporta atunci cand nu se mai afla la scena deschisa? Cu ce anume v-au impresionat, caci banuiesc ca au facut-o daca si astazi va mai amintiti de ei?
Este greu sa descriu in cateva cuvinte cum se comporta cei mentionati, dar am sa incerc sa sintetizez. In primul rand depinde foarte mult de atmosfera in care se gasesc. Spre exemplu pe Quincy Jones, care este idolul meu, dandu-mi emotii ori de cate ori ne revedem, el petrecandu-si verile aici, la Cannes, unde are una dintre resedintele sale, l-am cunoscut in 1999 la Cannes. Cand i-am fost prezentat primul lucru care m-a intrebat, cand a auzit ca sunt roman, a fost daca-l cunosc pe Radu Goldis (n.r. chitarist ?i compozitor de muzica de jazz, originar din Romania, actualmente stabilit in Statele Unite ale Americii), spunandu-mi ca romanii au dat lumii nume de referinta in muzica, ca au muzicieni cu adevarat valorosi.
Cum v-ati simtit sa auziti asta din partea unui muzician de valoarea sa?
Cum v-ati fi simtit daca va regaseati in postura mea? Emotionat, mandru ca sunt roman, fericit ca aveam posibilitatea de a ma afla acolo, langa marele Quincy Joness.
Desigur va impartasesc toata gama de trairi, dar pentru ca mi-ati spus de idolul dumneavoastra am sa va rog sa-mi spuneti cate ceva si despre idolul meu, Jean Michel Jarre, numit pionierul muzicii electronice si renumit pentru concertele sale in care sunt folosite efecte laser ?i artificii, spectacolul vizual fiind unul de anvergura, profitandu-se la maxim de peisajele ?i de arhitectura din imprejurimi. Cum este acesta cand nu se afla pe scena?
Viata a facut ca eu si el sa ne apropiem mai mult, sa devenim prieteni, de aceea va pot spune ca este un om modest, fara aere de vedeta desi este cunoscut faptul ca a vandut 80 de milioane de albume si discuri single, ceea ce-i confera din start titlul. In 2003 i-am cunoscut si tatal, pe marele Maurice Jarre. Se pare ca in cazul lor proverbul nostru cu aschia nu sare departe de trunchi s-a adeverit, caci si tatal lui Michel era la fel de modest precum fiul, desi a fost si a ramas cunoscut ca unul dintre marii compozitori de muzica pentru film pe care i-a avut Hollywood-ul, unde s-a si stins din viata in 2008.
La fel de modesta este si Yolanda Adams cu care am lucrat impreuna la Paris in anul 1995, pentru opt luni. Dincolo de modestie Yolanda este si o profesionista remarcabila, o partenera de scena desavarsita si un om cat se poate de normal in viata de zi cu zi. Este o fiinta in care religiozitatea se afla la ea acasa. De altfel ea s-a lansat in muzica chiar din sanul Bisericii.
Cat despre Noel Gallagher… Acesta are o fire prietenoasa, este foarte receptiv la tot ce se intampla in jurul sau, un mare perfectionist, cu un spirit ce nu poate fi ingradit. in rest… un om normal ca toti oamenii.
Spuneti-mi, v-ati dori sa concertati alaturi de un alt muzician renumit sau mai putin renumit? Cine ar fi acesta?
Pentru mine nu conteaza daca este renumit sau mai putin renumit, important este sa aiba talent, trebuie sa stiti ca nu toate starurile au talent.
Eu, care nu sunt muzician, percep muzica ca pe unul dintre momentele in care sufletul se contopeste cu divinul, iar trupul ingenunchiaza in deplin acord cu acesta, dar dvs., ca om care traieste prin muzica, se hraneste cu muzica, cum o percepeti?
De fapt ce este muzica pentru dvs., domnule Silvio Udila?
Pentru mine muzica este totul, este iubire si refugiu (unicul refugiu pe care-l am), este evadarea dintr-un macro colaps cangrenat la nivel general, aerul pe care-l respir pentru a putea exista.
Daca nu ati fi fost muzician ce v-ati fi dorit sa fiti?
Stiu ca poate sa para bizar, dar tot ceva legat de muzica.
Ati vrea sa-mi spuneti ceva despre care eu nu v-am intrebat?
Pentru moment cred ca m-ati intrebat tot ce mi-as fi dorit.
Un gand de final pentru auditoriul dumneavoastra!
Doresc tuturor cititorilor dvs. si auditorilor mei un gand bun, care sa-i urmeze permanent pe drumul vietii ca un acord de pian int-o zi calda de vara!
.
|