Regizorul Alexandru Dabija si-a propus sa testeze altfelul pe textele lui Ion Creanga. I-au iesit patru spectacole care stiu unul de celalalt, patru spectacole definite de ludic, OO! dupa Punguta cu doi bani, Absolut dupa Ivan Turbinca, Capra cu trei iezi -studiu gastronomic dupa Capra cu trei iezi si O… lada dupa Fata babei si fata mosneagului. Dar, dintre acestea, cel mai bine se cunosc intre ele OO! si O… lada, evidenta fiind infiltrarea unor personaje dintr-o piesa in cealalta. Nimic nu pare mai firesc in lumea lui Alexandru Dabija, decat un inceput de Fata babei si fata mosneagului care fura personajele din Punguta cu doi bani, pe mos si pe cocosul care l-a imbogatit, si le foloseste pentru a-si imprieteni propriile personaje cu publicul.

Jucat in premiera pe scena Teatrului Luceafarul din Iasi, in saptamana dedicata Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanar, O… lada, spectacolul Teatrului Tineretului din Piatra Neamt indrazneste sa se aseze cu fundul in capita de superstitii care bantuie lumea rurala de pe la noi si sa arate cu degetul cutume si disfunctionalitati. In lumea satului inchipuita de Alexandru Dabija tatele sunt unisex, intrucat pofta de barfa se ascunde in fiecare dintre noi, fie ca ne-am nascut barbati, fie ca ne-am nascut femei, tristetea pricinuita de moartea cuiva este, din cand in cand intrerupta de rautate, invidie, chef de sporovaiala fara rost, pofte trupesti, nevoi fiziologice, superstitii, prejudecati.  

In O… lada, actorii Nora Covali, Corina Grigoras, Ecaterina Hatu, Catalina Iesanu, Ingrid Robu, Adina Suciu, Alexandra Suciu, Cezar Antal, Razvan Banut, Victor Giurescu, Dragos Ionescu, Rares Parlog, Dan Covrig si Costel Manole intra, cu o frecventa impusa de indicatiile regizorale, cand in atmosfera unui priveghi, cand in cea a unei suete. Personajele pe care si le insusesc isi stapanesc curiozitatea si meschinaria doar cand le da ghiont superstitia. Dar tot mai scapa cate o barfa si cate un comentariu veninos intre doua cruci si cateva matanii. Pentru ele spiritualitatea este strans legata de felul in care aprinzi lumanarea, de cantitatea de aghiasma folosita pentru a spala de pacate pe careva si de felul in care pupi mana preotului. Fiecare gest al lor cocheteaza cu un comic de situatie, cu trimiteri spre parodic, dar si spre subtilitatea ironiei.

Fata babei si fata mosneagului sunt in viziunea lui Alexandru Dabija reprezentante ale unor tipologii pe care le poti recunoaste, cu usurinta, si in viata de zi cu zi. Fata babei, sfioasa si la locul sau, de o corectitudine si o harnicie exemplare, nu isi gaseste adevarata apreciere decat in momentul in care se imbogateste. Ii pasa, ajuta si iarta cu usurinta. Fata mosneagului, pe de alta parte, nu prea tine seama de conventii si alege, intotdeauna calea usoara. Nu se sfieste sa profite de pe urma bunatatii, naivitatii si afectiunii altora si afiseaza un look punk-rock, demn de rebelii fara o cauza anume. 

O… lada, spectacol care isi gaseste fara dificultate drumul spre propriile intelesuri prin postmodernism si definit prin sintagma “creatie colectiva dupa Ion Creanga”, le ofera personajelor spatiul de desfasurare a doua povesti, pe o muzica semnata de Ada Milea si intr-un decor gandit de Romulus Boicu. Inceputul este al mosului din Punguta cu doi bani care s-a stins din viata si este pregatit de babele din sat pentru inmormantare. Cel mai infocat bocitor al sau este insusi cocosul care i-a adus punguta si i-a schimbat destinul. La priveghi, in alaiul de bocitoare si de clevetitoare se amesteca si personajele din Fata babei si fata mosneagului. Asadar, sub ochii iscoditori ai mahalalei, mortul isi “vede”de trecerea in lumea de dincolo, iar celalalt mos al satului, singurul ramas, impreuna cu baba sa si cu cele doua fete isi desira propria istorie. 

Sfanta Duminica, mosul si baba sa, fata buna si fata rea din Fata babei si fata mosneagului interactioneaza cu fratii lor de cerneala din Punguta cu doi bani intr-un decor minimalist, asa cum li se potriveste pieselor nascute in postdramatic, decor compus din lada cu dubla sa simbolistica, cutie in care ne odihnim oasele neinsufletite si spatiu de depozitare a comorilor, multiplicata si masa metalica pe care ni se face autopsia si suntem pregatiti de ingropaciune. 

Nimic din punerea in scena gandita Alexandru Dabija nu vizeaza obisnuitul. Fiecare personaj are ciudateniile sale, fiecare bucata de text smulsa din opera lui Ion Creanga partea sa de neprevazut, irealul specific basmelor se amesteca cu realul vietii de zi cu zi. Hohotele de ras condimenteaza actiunea, superstitiile se expun in toata goliciunea si, uneori, hidosenia lor ochilor celor din sala, muzica live impune un ritm demn de balciurile si horele din sat, talcul da tarcoale povestii pentru a-si dezvalui la final adevaratele intentii, iar atmosfera de priveghi si de seara petrecuta cu un bunic simpatic si istorioarele lui te duce cu gandul spre copilaria petrecuta la tara. Te si vezi studiind comportamentul adultilor, pe alocuri ciudat, ridicand din umeri in fata rautatii si a ipocriziei celor mari, ascuzandu-te printr-un dulap sau pe dupa vreo peredea si explorand universul magic al propriei imaginatii. Pentru ca da, de la inceput pana la sfarsit, O… lada este un spectacol de prestidigitatie. Totul se intampla cu o rapiditate care da libertate deplina neprevazutului si umorului.