Alexander Hausvater se numara printre regizorii romani de teatru care fac demostratii de altfel, de fiecare data cand gandesc un spectacol, si are un intreg univers al lui pe care il pune in miscare ungandu-i mecanismele de functionare cu alifii ale caror retete ii apartin. Fiecare detaliu pe care Hausvater il expune privirii ii poarta amprenta. Pentru ca, fie ca este vorba de scenariu, fie ca este vorba de  decoruri, de muzica sau de distributie, stie sa aleaga in asa fel, incat sa puncteze ceea ce si-a propus. Nici ultimul sau spectacol, Golem, montat pe scena Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, nu dezamageste prin abordare si forma de prezentare. Te asteptai sa fii surprins? Vei fi surprins. Te asteptai sa fii invaluit si asediat de eclectism? Vei fi invaluit si asediat de eclectism. Gasindu-si cu usurinta locul in categoria “spectacolelor-prefata”, spectacole care supun actorii unui joc al tacerii si al miscarii, al mimicii si vand indicii spectatorilor, in timp ce acestia isi vaneaza locul in sala, inainte de inceperea propriu zisa a actiunii, Golemul lui Hausvater iti vorbeste despre mituri, despre bine si despre rau, despre frumosul si uratul din lume, despre Creator si Creatie, despre iubire si despre razvratire, despre labirintul istoriei, despre insingurare si izolare, despre un popor proscris, despre cautarea unui loc pe pamant, despre iubire si despre acasa, despre discriminare si despre renastere, despre stereotipii si despre dramele pe care acestea le pot naste. Daca alegi sa vizionezi acest spectacol, nu ai puterea de a ramane intr-o singura tabara. Te aliezi cand cu bucuria, cand cu tristetea aceea profunda, care nu este tristetea ta, ci tristetea omului aflat fata in fata cu istoria si cu sentimentele care il macina in viata, cand cu o curiozitate care iti modifica trasaturile fetei si te face sa semeni cu ceilalti din sala, cand cu mirarea si revolta, cand cu admiratia si neputinta de a ti-o exprima pe masura intensitatii sale. Fiecare joc de lumini, fiecare simbol care rasare in decor, fiecare nota muzicala si fiecare pas spre interiorul povestii pe care personajele il fac te apropie de intelesurile lumii Golem-ului si a lui Alexander Hausvater. Iar daca i-ai vazut si spectacolul Teibele, experienta va fi cu atat mai interesanta. Regizorul insusi marturiseste in toate interviurile in care vorbeste despre spectacolul de la Iasi: “Golemul este partea masculina a povestii cabalistice, Teibele era partea feminina. Amandoua sunt coperte care cuprind “Poveste”. Golemul este fenomenul creatiei raului, violentei, agresivitatii si negativismului, care sunt toate parte din noi, si al consecintelor acestei creatii care poate anula ceea ce este cel mai important: dragostea, tandretea, bunatatea, capacitatea de a comunica si de a iubi. Omul este un arbore, dar un arbore rasturnat deoarece radacinile lui sunt in cer. Povestea Golemului este legata de povestea rabinului care il creeaza si care decide sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu, a credintei lui, a destinului si a lumii intregi. Decide ca nu mai vrea un destin de victima si atunci devine rivalul lui Dumnezeu si intra in competitie directa cu divinitatea. Facand asta, transcende orice limita umana si religioasa si ajunge sa insufle viata unei creaturi care sa fie o proiectie a sa in stare sa schimbe lucrurile. Odata prins in joc, rabinul va fi opusul operei sale.”

Desi isi trage seva din texte precum Der Goylem de H. Leivick, Sefer Haietira(Cartea Creatiei), Zohar (Cartea Stralucirii),  Golem de Gustav Meyrink, Talmud, dar si din alte surse cabalistice, punerea in scena de la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi nu are nimic din sobrietatea si piosenia textelor religioase. Ci, dimpotriva, sfideaza miturile pe care le aduce in discutie. Si asta se vede inca din primele momente. Horror show-ul, atmosfera de balci, simbolurile folosite, atat pentru a face trimiteri spre una dintre cele mai vechi si mai controversate culturi, cat si pentru a le calca in picioare si goli de profunzime, luminile care induc o stare de visare si de hipnoza, ritmurile traditionale evreiesti mixate, arma alba a poeziei, metafora, toate acestea injecteaza modernitate intr-o poveste clasica. Astfel, Golem-ul, un monstru cu porniri de aratare extraterestra si cu miscari robotizate, te duce cu gandul la uratenia si gustul amar al razbunarii, si la societatea actuala din ce in ce mai lipsita de sentimente si din ce in ce mai incarcata de artificial, iar rabinul, creatorul sau, un sef de comunitate infuriat pana la paroxism de pogromurile impotriva evreilor, aflat la intersectia dintre bine si rau, uita de iertare, de Dumnezeul in care crede  si simte miros puternic de sange de dusmani varsat. 

Cu o distributie care pune accentul atat pe prospetime, cat si pe experienta, Golem-ul lui Alexander Hausvater isi flutura sub ochii spectatorilor poalele ciclicitatii pentru a-i starni si a-i determina sa iasa din sala punandu-si intrebari, nedumeriti, emotionati. Pana si prefata spectacolului se repeta. Daca la intrarea in teatru, actorii isi asteapta publicul in foaier, la final unii dintre ei pot fi gasiti tot acolo iesind din pielea personajelor, demachindu-se si primindu-si eventualele aplauze. De asemenea, scena cu rabinul care se roaga, revine obsesiv la sfarsitul reprezentatiei si pune o bariera intre actori si descatusarea celor care le-au urmarit jocul, aplauzele. Doru Aftanasiu, Emil Coseru, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Cosmin Maxim, Doina Deleanu, Daniel Busuioc, Dumitru Nastrusnicu, Ionut Cornila, Irina Radutu Codreanu, Horia Verives, Cosmin Panaite, Andrei Grigore Sava, Alina Mandru, Codrin Danila, Diana Roman, Radu Homiceanu, Ana Hegyi intra in scena dupa cum le cer personajele si ies dupa bunul plac al regizorului, pe nesimtite. 

Intr-un decor dominat de simbolurile poporului evreu, copacul cunoasterii, cartile sfinte, obiectele ritualice si plasat la interferenta dintre viata si moarte, spectacolul cu care Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi a ales sa deschida stagiunea 2013-2014 traduce cultura si istoria iudaica in imagini pe care omul modern sa le poata intelege si vorbeste, in primul rand, despre nevoia de a supravietui intr-o lume in care toate iti sunt potrivnice, chiar si cu riscul de a te razvrati impotriva propriului creator. Fiecare personaj in sine este ales cu grija pentru a reda cat mai bine clisee imprastiate peste tot in lume: Lilith-curva face pe plac celor care chiar cred ca toate evreicele sunt depravate, nebuna spune adevaruri pe care oamenii considerati normali nu ar indrazni niciodata sa le rosteasca, rabinul reuseste sa manipuleze si sa isi supuna o comunitate prin ungerea sa ca ales al Domnului, soldatul rus si celgerman trimit cu gandul la cele doua razboaie mondiale, la lagarele cu evrei si la exterminarile in masa la care acestia au fost supusi, flasnetarul ilustreaza constanta veselie si creativitate a unui neam mereu supus judecatii celorlalti, pribegiei si terorii. 

Spiritualitate in plina criza, lirism, modernism, expresionism, misticism, jocuri de lumini in nuantele uratului si frumosului, un Emil Coseru bine infipt in rolul rabinului si un Doru Aftanasiu golemizat dupa schitele robotilor care domina industriile secolului XXI, dans, mult dans, muzica semnata de Yves Chamberland, toate acestea se amesteca in Golem-ul lui Alexander Hausvater si fac din el un spectacol-prefata, un spectacol-marturie, un spectacol pentru curiosi si indiscreti, pentru cei care dintotdeauna si-au dorit sa traga cu ochiul in culise, un spectacol care te pregateste pentru schimbare. Schimbarea felului in care ti se spune o poveste. Schimbarea perspectivei asupra unui trecut mereu acolo. Schimbarea manierei clasice in care incepe si se termina o piesa de teatru.