Construit pe doua parti, pe emotie, creativitate, obisnuit si genial, recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondente” reuseste sa lipeasca, asa cum un bijutier iscusit ar face cu doua pietre pretioase, doua spectacole intr-unul singur. Pentru ca, dupa cele doua ore jumatate de muzica si proza ai senzatia ca ai participat la doua reprezentatii. Prima parte il are in prim-plan pe Richard Wagner si pe a doua sa sotie, Cosima. Soprana Leontina Vaduva, actrita Medeea Marinescu,  pianistul Masakatsu Nakano si prezentatorul Marius Constantinescu ne introduc in atmosfera unui salon din secolul al XIX-lea si ne spun o poveste, povestea iubirii dintre cei doi, povestea vietii agitate pe care un mare artist o traieste. Amestec de jurnal cu puternic parfum de femeie si de note muzicale incarcate de tragism si forta, aceasta prima parte a recitalului omagial te intoarce pe toate partile si te impinge sa vezi in toata goliciunea lor sufletele unor mari oameni, oameni pe care ii stii din carti greoaie, scrise cu seriozitatea si precizia istoricului. Prin fata ochilor ti se perinda un Richard Wagner macinat de nevoia de a compune, de a fi apreciat si prezent pe marile scene ale lumii si iubit, pana la supunerea absoluta, de sotie. Intrucat personalitatea sa este dominata de pesimism si egoism, culorile de pe scena sunt negrul si movul inchis. Din cand in cand vocea de povestitor a lui Marius Constantinescu se incruciseaza cu cea a Medeei Marinescu, induiosatoare in rolul sotiei.

Dupa o pauza pentru discutii, binemeritata de cei prezenti in sala, este randul lui Giuseppe Verdi sa fie expus privirii, auzului si sufletului. Schimbarea de tonalitate este evidenta. Culorile sunt altele, notele se aseaza altfel pe portative si dau o forma diferita ritmului. Atmosfera are, totusi, ceva in comun cu cea din prima parte: intimitatea, apropierea de simplitatea vietii de familie a unei mari personalitati muzicale. Accentul se pune pe alb si pe ivoire, pe schimbul de scrisori dintre Giuseppe Verdi si sotia sa Giuseppina Strepponi si pe reactiile pe care un artist genial le are in fata succesului, mai ales daca acesta vine cat inca este in viata. Cochetarie feminina, dragoste impartasita, junghiul geloziei, diplomatie, isterie retinuta, ispita altei femei, relatia cu presa si cu autoritatile sunt cateva dintre evidentele acestei de-a doua parti a spectacolului de la Ateneul Roman. Cu un pianist si o soprana care patrund pana in inima creatiilor lui Verdi si acelor care le asculta supusi din scaunele lor, recitalul omagial deschide larg ochii publicului spre un final deja plauzibil, cel al aplauzelor dezlantuite.

Lied-urile lui Wagner, franturile din povestea lui Romeo si a Juliettei reinterpretata de acesta, ariile din Traviata sau din Aida lui Verdi, de o popularitate incontestabila, modulatiile vocii sopranei Leontina Vaduva, prietene atat cu tristetea profunda, cat si cu exuberanta, expresivitatea si capacitatea Medeei Marinescu de “a o face” cand pe-a naiva si fidela Cosima, cand pe-a diplomata si, totusi, schimbatoarea Giuseppina au asigurat succesul serii organizate de Asociatia pentru Muzica, Arta si Cultura. Toate vorbele nespuse, toate rasetele neimpartasite, toate imbratisarile inhibate si-au facut loc la iesirea din sala, dupa minutele dedicate spectacolului, spre cocktail-ul de dupa. 

sursa foto: Florin Artist