In decembrie Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi a mai introdus un spectacol in programul Salii Studio “Teofil Valcu”, Damen Tango, spectacol care pune in discutie exact nostalgia aceea a scenei care il macina ca un cancer pe artistul retras din adevarata sa viata. Damen Tango pare facut pentru actrita Mihaela Arsenescu Werner. Personajul sau, Madeleine, o dansatoare care a atins celebritatea, odata, si care se hraneste, in prezentul in care actiunea o surprinde, din aceasta, ca un ratacit in desert din propriul sange, emana o forta care cere supunerea celorlalte personaje. Si, totusi, fara Simone si profesorul Foucher, cu veridicitate si sarm interpretate de catre actorii Bianca Ioan si Daniel Busuioc, Madeleine ar fi unul dintre multele personaje patetice. Acesti secunzi ai sai ii rascolesc pentru public viata si personalitatea si o expun in fatete pe care nici ea insasi nu le banuieste. Intamplarea, umorul, perspectiva diferita asupra unei realitati deja acolo, camaraderia o insotesc in uitare, dar nu reusesc sa ii umple diminetile si noptile, ci doar zilele. Acel “viata merge, totusi, inainte in timpul zilei, iar trecutul e doar un invitat” domina inceputul actiunii piesei regizata pentru Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre Vitalie Lupascu, dupa un text al Valentinei Aslanova, mai ales prin personalitatea menajerei Simone, chiar daca, in primele si in ultimele ore din zilele aceleasi vieti, trecutul devine rege. Intr-un decor minimalist, dar expresiv prin putinele detalii pe care alege sa le exploateze, asa cum spectatorii s-au obisnuit, deja, sa vada la Sala Studio, decor gandit de catre Rodica Arghir, o canapea, un urs de plus amintind de naivitatea unei adolescente aflata la prima iubire, un ecran de cinema in spate, ca o fereastra spre “un a fost”, spre un “ar putea fi” si spre un “poate chiar este”, perdele care redau jocul de-a uite-ma, nu-s, o veioza care aminteste de ragazul pe care cu totii ni-l permitem dupa o zi traita asa cum ne-am priceput, totul incepe si se termina in Damen Tango cu primele raze de lumina. Insa, dorinta Madeleinei Verdurin de a reveni pe scena este atat de puternica, incat si cel mai realist si mai cinic gand al sau, intruchipat de servitoarea Simone, piere. Madeleine invoca obsesiv, cu o intesitate care sfideaza apatia cotidiana jocul de lumini si umbre al trecutului, numele unor parteneri care au facut-o sa straluceasca, un Gérard, un Karl, un Léon, un René. Dupa ce artista primeste de la un fost impresar un telefon care ii da speranta unui nou si, poate, ultim spectacol, isi intoarce tot universul prezentului pe dos si reuseste sa si-o faca complice si pe cea care ii strange dimineata sticla goala de vin si patul ravasit de somnul agitat. Astfel, pentru ca nu isi gaseste un partener pe masura pentru reaparitie, Madeleine vede in Simone executantul pasilor de tango care sa ii certifice ca inca mai poate sa cucereasca iremediabil, sa danseze pana la dezlantuirea aplauzelor, sa simta pasiune, sa dea nastere unui act artistic. Din momentul in care incepe sa ii faca servitoarei curte pentru un parteneriat artistic, existenta se rasvrateste, iar ritualul unei zile obisnuite se reflecta ca intr-o oglinda. Simone este rasfatata, cea care se trezeste tarziu si are nevoie de ajutor pentru a-si sterge urmele murdare ale trecerii. 

Urmarind spectacolul Damen Tango, te poti intreba ce cauta profesorul Foucher in desfasurarea de forte a doua identitati care se completeaza una pe cealalta, Madeleine si Simone. Si vei intelege, daca te vei lasa prins de toate dedesubturile textului Valentinei Aslanova. Profesorul Foucher intruchipeaza insasi diversiunea, gura de aer si sesiunea de rasete de care e nevoie inaintea unei decizii importante, intr-o perioada de nehotarare. Pentru Madeleine, timidul, stangaciul, dar gentilul, idealistul si glumetul profesor Foucher valideaza farmecul unei tinereti de multa vreme apusa, iar pentru Simone el este doar un impediment in calea platirii facturilor curente. Doua voci ale aceleasi realitati, vocea ratiunii si vocea pasiunii, a boemiei, a idealismului par sa dialogheze cu o entitate masculina iesita la vanatoare de iluzii. 

Desi musteste de clisee, spectacolul nationalului iesean expune ochiului critic al celor care aleg sa il vizioneze maniera de abordare a personajelor caracteristica unor actori talentati si flexibili. Daca Mihaela Arsenescu Werner si Daniel Busuioc conving printr-un stil deja inradacinat in memoria afectiva a spectatorilor cu vechime, Bianca Ioan aduce un suflu nou si original. Personajul sau nu ramane o secunda in umbra celui interpretat de Mihaela Arsenescu Werner, ci, dimpotriva, prin umor si neconventional, il insoteste in acelasi transeu al luptei pentru placerea celor care urmaresc povestea. 

Damen Tango este, in cele din urma, un spectacol-sirop, dar un sirop care iti face bine, cum ar fi siropul de brad sau siropul pentru tuse. Regasesti in el atat elemente care ar putea sa ii asigure succesul, cat si elemente care il pot condamna la uitare prematura. In primul rand, distributia nu lasa loc de plictiseala. Mihaela Arsenescu Werner nu a fost catalogata fara motiv o doamna a teatrului. Eleganta sa, cochetaria in abordare, relaxarea si intensitatea in redarea gesturilor, a trairilor, a privirilor, dozarea responsabila a gentiletei si a agresivitatii actioneaza ca un magnet. Apoi, miscarea scenica isi atinge foarte bine scopul. Fiecare intrare si iesire din scena a personajelor, fiecare pas de dans pe fiecare acord al fondului muzical dinamineaza povestea si dau ghionturi spectatorilor care se mai lasa, din cand in cand, furati de altceva-ul de dincolo de scena, din viata reala  pe care au lasat-o pentru cateva zeci de minute la intrarea in teatru. Damen Tango nu isi permite o subtilitate iesita din comun, nu sondeaza terenuri neexplorate, inca, dar nici nu evita emotia si acel soi de filosofie existentiala de care nimeni nu scapa. "Cand scena nu ti se mai pare indeajuns pentru preaplinul sentimentelor tale, le poti da viata in scris" declara Valentina Aslanova, autoarea textului care sta la baza spectacolului nationalului iesean. Aceasta recunoaste, de asemenea, ca s-a inspirat  din biografia actritei Irina Pechernikova, colega sa de breasla. Ideea ca poti pierde in orice moment tot ce ai, dar si ca poti primi o sansa la care nici macar nu mai sperai fac  din reprezentatia de la Sala Studio “Teofil Valcu” una demna de gandurile de analiza de dupa.