De ce notăm cu „x” necunoscuta în matematică

De sute de ani necunoscuta în ecuațiile matematice a fost notată cu x. Dar cine a folosit pentru început aceasta notație?

Algebra s-a născut în Orientul Mijlociu, în timpul Epocii de aur a civilizației islamice medievale (750 – 1258 d.Hr.), iar forma sa timpurie poate fi văzută în activitatea lui Muhammad Al-Khwarizmi și cartea sa din secolul al 9-lea, Kitab al-jabr wa (al-jabr se transformă mai târziu în algebră în limba engleză).

În această perioadă de prosperitate, regulile și cultura musulmană s-au extins în Peninsula Iberică, unde maurii au încurajat bursele de studiu în matematică și științe.

Dar ce are asta de-a face cu litera “x” în matematică? Într-o discuție recentă la TED, directorul Fundației Radius, Terry Moore, a afirmat că utilizarea lui “x” în acest fel a început cu incapacitatea cercetătorilor spanioli de a traduce anumite sunete arabe, inclusiv litera sheen (sau shin). După Moore, cuvântul pentru “necunoscut” în limba arabă este al-shalan, și a apărut de multe ori în lucrări matematice timpurii.

Dar din moment ce oamenii de știință spanioli nu au avut niciun sunet care să corespundă cu sunetul “sh”, au folosit sunetul “ck”, care în limba greacă clasică este scris cu simbolul chi, X. Moore teoretizează, cum au făcut mulți alții înaintea lui, că, atunci când acesta a fost mai târziu tradus în limba latină, chi (X) a fost înlocuit cu mult mai comunul x latin. Acest lucru este similar cu modul în care Xmas, care înseamnă Crăciun, provine din practica obișnuită a savanților religioși care utilizau litera grecească chi (x) ca o prescurtare pentru “Christ” (Hristos).

Principala problemă cu explicația lui Moore este că nu există nicio dovadă documentată care să o susțină. Mai mult speculativ, oamenilor care traduc lucrările nu le pasă de fonetică, ci de sensul cuvintelor. Deci, dacă ar fi avut un “sh” sau nu, ar fi irelevant. În ciuda lipsei directe a dovezilor și omisiunilor în argumente, aceasta rămâne totuși o teorie de origine populară, chiar și printre mulți academicieni. (Faceți o căutare rapidă pe Google și veți găsi multe doctorate în matematică citând această teorie).

Ediția 1909-1916 a dicționarului Webster, printre altele, de asemenea, duce mai departe o teorie similară, deși afirmă că, cuvântul arab pentru forma singulară a cuvântului “lucru”, “shei”, a fost tradus în limba greacă “xei”, și mai târziu scurtat la x. Dr. Ali Khounsary notează că termenul grecesc pentru necunoscută, xenos, de asemenea, începe cu x, iar convenția s-ar fi putut naște pur și simplu dintr-o abreviere. Din nou, aici, avem o lipsă de dovezi directe pentru a susține aceste teorii.

În ceea ce privește o teorie documentată, ne întoarcem la marele filozof și matematician, René Descartes (1596-1650). Este foarte posibil ca Descartes să nu fi venit cu obiceiul de a folosi notația “x” pentru o necunoscută, probabil împrumutând-o de la altcineva, dar cel puțin din dovezile documentate ce au supraviețuit până astăzi, el pare a fi creatorul obiceiului, așa cum s-a menționat de către OED și munca fenomenală a lui Florian Cajori, O istorie a Notațiilor Matematice (1929). Descartes a ajutat măcar la popularizarea acestei notații.

Mai exact, în lucrarea sa de căpătâi, La Géométrie (1637), Descartes a pus bazele notației simbolice prin instituirea convenției folosirii literelor mici de la începutul alfabetului pentru cunoscute (de exemplu, a, b și c) și utilizându-le pe cele de la sfârșitul alfabetului pentru necunoscute (de exemplu z, y și x).

De ce? Și de ce x mai mult decât y, sau z pentru necunoscute? Nimeni nu știe. S-a speculat că notația necunoscutei cu x a fost folosită mai des decât cea cu y sau z în această lucrare din motive tehnice; o poveste spune că editorul lui Descartes a fost cel care a sugerat ca x să fie necunoscuta în La Géométrie pentru că era litera cea mai puțin utilizată și astfel el a avut mai multe litere de tipar disponibile pentru utilizare. Indiferent dacă acest lucru este adevărat sau nu, Descartes a folosit notația cu x pentru o necunoscută cu mult înainte de 1629 în diferite manuscrise, cu mult înaintea apariției lucrării La Géométrie. Și s-ar părea că nu venise cu o regulă strictă privind notația necunoscutelor cu x, y și z; în câteva manuscrise de la această dată, el a folosit de fapt x, y și z pentru a reprezenta cunoscuta, aruncând chiar îndoieli suplimentare cu privire la presupusele “necunoscute” teorii enumerate mai sus.

Așa că, în cele din urmă, Descartes a ales pur și simplu arbitrar litere pentru a reprezenta convenabil diferite lucruri în lucrările sale și așa s-a întâmplat în cea mai importantă lucrare a sa, La Géométrie, el a decis terminologia variabilă specifică, probabil, ca pe un capriciu.

Indiferent de caz, ca și în notațiile lui Descartes pentru puteri x³, după publicarea lucrării La Géométrie, utilizarea lui x ca necunoscută (ca și tradiția generală a lui a, b, c = cunoscute și x, y, z = necunoscute) treptat s-a răspândit. Iar restul, cum se spune, este istorie matematică.

sursă text: gizmodo.com