Algebra s-a nascut in Orientul Mijlociu, in timpul Epocii de aur a civilizatiei islamice medievale (750 - 1258 d.Hr.), iar forma sa timpurie poate fi vazuta in activitatea lui Muhammad Al-Khwarizmi si cartea sa din secolul al 9-lea, Kitab al-jabr wa (al-jabr se transforma mai tarziu in algebra in limba engleza).

In aceasta perioada de prosperitate, regulile si cultura musulmana s-au extins in Peninsula Iberica, unde maurii au incurajat bursele de studiu in matematica si stiinte.

Dar ce are asta de-a face cu litera “x” in matematica? Intr-o discutie recenta la TED, directorul Fundatiei Radius, Terry Moore, a afirmat ca utilizarea lui “x” in acest fel a inceput cu incapacitatea cercetatorilor spanioli de a traduce anumite sunete arabe, inclusiv litera sheen (sau shin). Dupa Moore, cuvantul pentru “necunoscut” in limba araba este al-shalan, si a aparut de multe ori in lucrari matematice timpurii. 

Dar din moment ce oamenii de stiinta spanioli nu au avut niciun sunet care sa corespunda cu sunetul “sh”, au folosit  sunetul “ck”, care in limba greaca clasica este scris cu simbolul chi, X. Moore teoretizeaza, cum au facut multi altii inaintea lui, ca, atunci cand acesta a fost mai tarziu tradus in limba latina, chi (X) a fost inlocuit cu mult mai comunul x latin. Acest lucru este similar cu modul in care Xmas, care inseamna Craciun, provine din practica obisnuita a savantilor religiosi care utilizau litera greceasca chi (x) ca o prescurtare pentru “Christ”( Hristos).

Principala problema cu explicatia lui Moore este ca nu exista nicio dovada documentata care sa o sustina. Mai mult speculativ, oamenii care traduc lucrarile nu le pasa de fonetica, ci de sensul cuvintelor. Deci, daca ar fi avut un “sh” sau nu , ar fi irelevant. In ciuda lipsei directe a dovezilor si omisiunilor in argumente, aceasta ramane totusi o teorie de origine populara, chiar si printre multi academicieni. (Faceti o cautare rapida pe Google si veti gasi multe doctorate in matematica citand aceasta teorie).

Editia 1909-1916 a dictionarului Webster, printre altele, de asemenea, duce mai departe o teorie similara, desi afirma ca, cuvantul arab pentru forma singulara a cuvantului “lucru”, “shei”, a fost tradus in limba greaca “xei”, si mai tarziu scurtat la x. Dr. Ali Khounsary noteaza ca termenul grecesc pentru necunoscuta, xenos, de asemenea, incepe cu x, iar conventia s-ar fi putut naste pur si simplu dintr-o abreviere. Din nou, aici, avem o lipsa de dovezi directe pentru a sustine aceste teorii. 

In ceea ce priveste o teorie documentata, ne intoarcem la marele filozof si matematician, René Descartes (1596-1650). Este foarte posibil ca Descartes sa nu fi venit cu obiceiul de a folosi notatia “x” pentru o necunoscuta, probabil imprumutand-o de la altcineva, dar cel putin din dovezile documentate ce au supravetuit pana astazi,el pare a fi creatorul obiceiului, asa cum s-a mentionat de catre OED si munca fenomenala a lui Florian Cajori, O istorie a Notatiilor Matematice (1929). Descartes a ajutat macar la popularizarea acestei notatii.

Mai exact, in lucrarea sa de capatai, La Géométrie (1637), Descartes a pus bazele notatiei simbolice prin instituirea conventiei folosirii literelor mici de la inceputul alfabetului pentru cunoscute (de exemplu, a, b si c) si utilizandu-le pe cele de la sfarsitul alfabetului pentru necunoscute (de exemplu z, y si x).

De ce? Si de ce x mai mult decat y, sau z pentru necunoscute? Nimeni nu stie. S-a speculat ca notatia necunosctelor cu  x a fost folosita mai des decat cea cu y sau z in aceasta lucrare din motive tehnice; o poveste spune ca editorul lui Descartes a fost cea care a sugerat ca x sa fie necunoscuta in La Geometrie pentru ca era litera cea mai putin utilizata si astfel el a avut mai multe litere de tipar disponibile pentru utilizare. Indiferent daca acest lucru este adevarat sau nu, Descartes a folosit notatia cu  x pentru o necunoscuta cu mult inainte de 1629 in diferite manuscrise, cu mult inaintea aparitiei lucrarii La Geometrie.  Si s-ar parea ca nu venise cu o regula stricta privind notatia necunoscutelor cu x, y si z; in cateva manuscrise de la aceasta data, el a folosit de fapt x, y si z pentru a reprezenta cunoscuta, aruncand chiar indoieli suplimentare cu privire la presupusele “necunoscute” teorii enumerate mai sus. 

Asa ca, in cele din urma, Descartes a ales pur si simplu arbitrar litere pentru a reprezenta convenabil diferite lucruri in lucrarile sale si asa s-a intamplat  in cea mai importanta lucrare a sa, La Geometrie, el a decis terminologia variabila specifica, probabil, ca pe un capriciu.

Indiferent de caz, ca si in notatiile lui Descartes pentru puteri (x3), dupa publicarea lucrarii La Geometrie, utilizarea lui x ca necunoscuta (ca si traditia generala a lui a, b, c = cunoscute si x, y, z = necunoscute) treptat s-a raspandit. Iar restul, cum se spune, este istorie matematica.

sursa text: gizmodo.com
sursa foto: http://classifieds.echinacities.com/