De putin timp s-a dat romanilor o colectie cu o parte a cantecelor lui Benone Sinulescu, pe care, cine o va avea, va fi un trezorier mai tarziu! Colectia aceasta este ca o corabie incarcata, ancorata de curand la asezamintele sufletesti ale romanilor, dupa o plutire de jumatate de veac in largul marii de cantece folclorice romanesti. Aceasta mare e dominata de un arhipelag cu un subsol de comori ale creatiei muzicale populare, dar si de coliere de insule cu oaze verzi ale muzicii usoare, muzicii de petrecere, muzicii etno, romantei... Oricine, asculta ce ii place, asa cum oricine si-ar naviga o lotca pe sticla albastra a apei, spre uscatul ce primeste pe fiecare cu atractiile sale.

Asa cum toate insulele au reflexe in apele ce le inconjoara, toate cantecele lui Benone Sinulescu, adunate in colectia aniversara, de incalculabila valoare, au oglindiri in marea apa limpede a marii muzici, fermecatoare, vitala pentru viata sufleteasca a romanilor care, de mai bine de o jumatate de secol isi hranesc inima nu numai cu melodiile acestor cantece, ci si cu versurile lor preschimbate din trairi umane, in cuvinte poetice ce slavesc dragostea, bucuria, viata, dar provoaca si culpabilitate la durere si nefericire. Omul, dupa criteriile firii sale, intr-o universala si inevitabila privire, nicidecum pur personala, nedetasata de esteticul si epicul bunului simt al culturii taranesti, fara nicio legatura cu managementul care contamineaza astazi productia artistica, regaseste in aceste cantece umanul in armonie cu natura.

Este o colectie in care sunt inregistrate cantece necantate cu gura, ci cu inima, asa cum sunt panze nepictate cu mana, ci cu sufletul, asa cum sunt poezii nescrise cu pana, ci cu umbrele fruntii. Avem de a face cu o colectie aniversara de cantece aparute la implinirea a saptezeci de ani de viata si cincizeci si doi de ani de cariera artistica. Asa cum consemneaza pe brosura colectiei, Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni folclorice la Televiziunea Romana, ea „propune acum marelui public un album aniversar cu cele mai frumoase cantece populare ale marelui artist, un excelent compendiu, o trecere in revista a catorva dintre slagarele sale, un material mult asteptat de iubitorii genului. C.D.-ul de fata contine cantece nemuritoare, pe care noi romanii le vom asculta inca multi ani de-aici inainte cu aceeasi bucurie ca si atunci cand au fost auzite pentru prima oara”.

Orchestratia cantecelor imprimate pe acest album depaseste conditiile pentru creatia unui album si le intruneste pe acelea ale fauririi unei istorii a muzicii: Ion Albesteanu, Ionel Budisteanu, Florian Economu, Paraschiv Oprea, Victor Predescu, Radu Voinescu, Gheorghe Zamfir.  Intocmai cum spune Elise Stan, „... ni se dezvaluie un adevarat regal muzical folcloric ce ni se ofera prin intermediul acestui compact disc, Benone Sinulescu fiind un nume ce se confunda intotdeauna cu voia buna, modestia, profesionalismul si, desigur, cu muzica populara de buna calitate...”.

Colectia aniversara de cantece interpretate de Benone Sinulescu este un manunchi in care se reflecta lirismul maxim al marelui sau tezaur de cantece. Prin Benone Sinulescu, de-a lungul carierei sale artistice, cantecul a avut si mentinut forma demna de muzica, a valoarei maxime. A incantat si incanta intr-atat pe romanii de pretutindeni, cu glasul sau, popularitatea lui ajungand atat de departe incat oricine din lumea muzicii folclorice se crede mai iubit in Romania decat Benone Sinulescu, instituie utopii. 

Aceasta este si taina longevitatii artistice. „Pentru longevitatea sa artistica si pentru muzica de un real rafinament, pe care o interpreteaza, a fost premiat si decorat de mai multe ori in decursul anilor, si pe drept cuvant, se poate spune ca Benone Sinulescu si-a facut pe deplin datoria, fata de sine insusi, fata de semenii sai contemporani si fata de urmasi. Acum noi avem datoria sa-i dam toata recunostinta noastra si daca ajungem la hotarul cuvintelor elogioase, atunci, sa tacem si sa ascultam muzica lui Benone Sinulescu, spre a ne regasi astfel in plinatatea sinelui nostru”, spune, in modul plasticizat nerepetabil, Elise Stan.

Benone Sinulescu

Daca rostim in mod adevarat un nume mare in muzica folclorica romaneasca, in istoria muzicii folclorice, credo-ul majoritatii romanilor este ca numele-i Benone Sinulescu. Lui, poporul roman ii decerneaza misia de purtator al sentimentelor sale, ceea ce ii laureaza deopotriva tamplele, inima si glasul.  Pentru ca in cantecele lui Benone Sinulescu, pe langa melodiile atragatoare in vis, se gasesc si cuvinte dezlipite din soarele si urmele poeziei in texte de cantec de mare profunzime, bogatie si frumusete, iubitorii muzicii folclorice romanesti inclina sa creada ca faptuirea colectiei aniversare e faptuirea unui tezaur de poeme si melodii, aidoma macar unei bucati din sufletul fiecaruia dintre cei care le asculta!

Farame de amintiri cu Benone Sinulescu si Ion Dragoi

In universul sonor al unei rascruci de veacuri si milenii pe intinderea a mai mult de cinci decenii, daca nu ar fi existat glasul si cantecele lui Benone Sinulescu, eternitatea ar avea parti de timp minus. Maria Tanase, Maria Lataretu, Ioana Radu, Ion Luican, Mia Braia, Rodica Bujor, Stefan Lazarescu, sau Dan Spataru, Aurelian Andreescu, Doina Badea, Gica Petrescu, Dorina Draghici si multi alti artisti au preschimbat scena, alaturi de Benone Sinulescu, in intaiul cer al stelelor. A fost o treapta a timpului muzicii romanesti a rodirii unei grindine de cantece nemuritoare.

Benone Sinulescu s-a nascut din toate iubirile neamului romanesc, de la inceput pecetluit cu har. Prin el, veacului i-a fost dat sa fie inradacinat sub streasina artei muzicale folclorice innoite de un glas unic. Nascut pe 23 mai 1937 (nu pe 24, cum indica inregistrarea de a doua zi, de dupa duminica), Benone Sinulescu a interpretat si interpreteaza cantece fara numar, oglinzi purtate prin fata sufletelor fiecaruia dintre noi si fiecare vazandu-si o parte de viata in aceste oglinzi.

Ion Dragoi

                            Romanii instrainati il intreaba ce ne mai face tara...

Tot timpul spre plecare, calator prin toate colturile tarii si prin toate partile de lume, Benone Sinulescu si-a daruit rodul glasului sau, de la margaritarele crudei tinereti, verde de jad, pana azi, la varsta-i aurie ca graul, in care s-a strans o comoara de spice cu boabe coapte si dulci, ale painii sufletului romanesc. 

Pretutindeni in tara poarta dragostea pe care o are pentru neamul romanesc pe care-l slujeste cu glasul, si pretutindeni, romanii indepartati afla de la artist si de la cantecele sale ce ne mai face tara. Aceste cantece au fost si sunt vehicule ale sufletului romanesc estetizat si innobilat de umanul metamorfozat intr-o stare de lirism, intr-o esenta de suflet purificat si indeletnicit sa caute sevele melancolice ale vietii.

Crampeie de ganduri despre violonistul Ion Dragoi

De Bacau este legat printr-o dragoste care in timp a sporit si a devenit nu o suprafata de judet, ci o casa de prieteni, o asezare familiala, cu un public fervent daruit aceleiasi iubiri: cantecul. La Bacau a avut un mare prieten, martor si personaj in rol principal al lungilor turnee prin tara si strainatate, dar si o victima cu simtul umorului, a farselor lui Benone Sinulescu, fata de care raspundea cu stralucirea verbala a replicii : „mi-ai facut-o!”, si cu ingaduinta radioasa a nestinsului lui suras. „L-am indragit”, spune Benone Sinulescu, despre genialul violonist. „Nu se stie cand si daca se va mai naste un alt prunc din soarele muzicii folclorice romanesti, cum a fost Ion Dragoi!... A fost si a ramas pana azi unic. Transmitea fior, canta din adancul inimii, se daruia, iubea muzica populara si daruia cantece instrumentale ce castigau iubirea tuturor. Am facut multe turnee cu orchestra care avea in componenta instrumentisti de marca, «Plaiurile Bistritei». Nu povestesc, ci depun marturie ca Ion Dragoi a fost stralucitor, unic, intr-un timp al muzicii folclorice romanesti urcata la limita de varf a genului”. 

Farse maiestrite de Benone Sinulescu, pentru Ion Dragoi

Amintirile lui Benone Sinulescu despre Ion Dragoi sunt un vis inveselit de „executiile” de mare comedie si deopotriva cordialitate. Benone Sinulescu ticluia, ca un maestru farse agreabile si amicale. „Nu se supara cand ii faceam o farsa”, povesteste Benone Sinulescu, despre prietenul sau Ion Dragoi. „Odata i-am pus in costumul popular din geamantan, la sfarsitul unui turneu prin Moldova, pietroaie infasurate in hartie, ca sa nu murdareasca. La coborarea din autocarul care l-a transportat pana la poarta casei sale si-a luat de la portbagaj valiza si, apucand-o cu o apreciere involuntara a greutatii pe care o stia, s-a inconvoiat de sira spinarii sub apasarea greutatii reale, subevaluate. A tacut, fulgerandu-i poate prin minte ca e vorba de vreo farsa, dar cu siguranta negandindu-se nicio clipa ce mister ascundeau bagajele sale. Seara mi-a spus la telefon: „mi-ai facut-o, iar!”.

„Altadata”, isi aminteste Benone Sinulescu, „ocupand la Iasi, intr-un turneu, aceeasi camera de hotel, i-am pus in palma, cind dormea, fond de ten rosu. In timpul somnului, de parca a lucrat vointa mea, ca sa fie agitat, s-a inrosit cu fondul de ten peste tot, pe fata, pe pijama, pe lenjerie. Dimineata a intrat in camera sotia lui, venita la Iasi pentru un consult medical. Nu poate fi povestita mirarea ei, in fata unei imagini a propriului sot care denunta o noapte cu imbratisari furtunoase. Pana a nu se imflama totul, mai mult decat tenul rosu, de la nervii declansati ai doamnei, am deconspirat ideea mea trasnita in timp eficient si i-am daruit prietenului meu o pijama noua, ca din a lui nu mai iesea roseata decat cu foarfecul!”.

O cumpana care putea duce la un sfarsit dramatic...

Una dintre amintirile interpretului Benone Sinulescu, despre un moment trait alaturi de Ion Dragoi e contabilizata la capitolul cumpene ale vietii. Intamplarea refacuta din memorie si repovestita de interpretul Benone Sinulescu zugraveste dejucarea unei drame pe care o puteau trai. „Calatoream”, povesteste Benone Sinulescu, „intr-un turneu, printr-o localitate din Bucovina. Eu si Ion Dragoi eram in fata, langa sofer. Masina serpuia la un moment dat printre niste serpentine in panta abrupta, cand soferul a izbucnit in disperare, tipand din toate puterile ca nu tine frana. Cu o prezenta de spirit si un profesionalism salvator, el a reusit sa scoata masina din lantul de curbe, dar ne-a iesit in fata o linie ferata cu bariera pusa. Am trecut prin ea, in iuresul groazei, iar la cateva secunde dupa noi a trecut, suierand infiorator, un tren accelerat. In afara de aceasta intamplare, am alaturi de Ion Dragoi amintiri minunate, cu prisosinta! L-am pretuit si admirat pe Ion Dragoi. I l-am propus lui Gheorghe Zamfir sa il incorporeze in orchestra sa, una in voga atunci, apreciata in tara si in lume. Am imprimate cantece cu aceasta orchestra, in unele dintre ele avand si acompaniamentul violonistului magnific Ion Dragoi”.

Ce multe emotii se pot descatusa intr-o convorbire cu inegalabilul Benone Sinulescu...! Pe masura cantecelor sale nepieritoare e si fiinta sa, a unui om de valoare, a unui om de omenie care evoca in toate povestirile afective, crampeie, oameni, locuri, farame de trairi, ca o bataie a elitrelor diafane ale fluturilor aducerilor-aminte, rasunetul pasilor si cuvintelor, rasul, surasul, sunetul ceresc al viorii lui Ion Dragoi si pe Ion Dragoi, violonistul drag lui, ca un frate!...

Viata si cantec

Artist cu o cantabilitate vocala autentica, detinator al unui bogat si variat repertoriu, Benone Sinulescu are o personalitate muzicala interpretativa de cea mai neconfundabila originalitate. Toate melodiile sale sunt insufletite de o totala daruire si au claritatea unui susur al izvorului de munte. Numele Benone Sinulescu e sinonim cu muzica limpede, expresiva, timbrata melancolic, melodioasa, o muzica de cea mai autentica valoare, continuu preschimbata intr-un torent creativ.

Benone Sinulescu

Benone Sinulescu a insotit generatii, cu un glas frumos timbrat, provenit din aceleasi radacini, sadite in acelasi pamant: tara si neamul romanesc. De aceea, ridica pana la cer si coboara in inimi, sfintit, cantecul! Locul lui Benone Sinulescu in constiinta romaneasca este confirmat. Publicul este atras, nu numai de stilul sau interpretativ sau tematica textuala a cantecelor, ci si de o apropiere exploziva, clocotitoare cu cei care il asculta, pentru ca acest artist traieste profund interior, estetizat, sensibil, viata, fiecare vorba, ca si fiecare crampei de melodie.

Astazi Benone Sinulescu insufla cantecelor sale in aceeasi originalitate interpretativa, o revitalizare debordanta, cu o forta magnetizanta, in sensul cel mai incarcat de afectivitate si exuberanta.

Impreuna cu formatia de la Chisinau, Millenium, interpreteza cantece cu armonii moderne, multe de inspiratie raditionala muzicala romaneasca, ce au o virtuozitate a acompaniamentului instrumental si o caldura melodica vocala.

Se stravad in ele rezonante pastorale, si o intensitate de simtire a freamatului tulburator al iubirii. Intonatiile muzicii romanesti folclorice, melodicitatea, cantabilitatea vocala si nuantele afective disting cantecele lui Benone Sinulescu in noua varianta, amprentata de interpretarea initiala, insa cu personalitatea muzicala, imprimata de formatia Millenium.

Interpretul Benone Sinulescu este un artist care prelungeste vitalitatea cantecului romanesc! Cine a fost privilegiat sa ii cunoasca  ospitalitatea, veselia primirii, conversatia ca si darnicia, a cunoscut un roman ce nu dezminte omenia romanesca!

Nu Benone Sinulescu e cantaret, muzica populara e Benone Sinulescu! Datorita artistului, muzica populara are numele Benone Sinulescu!

Cantece de la radacina, pana la rodul coroanei

22 mai (2014) a fost o zi cu gratitudine cand incepea sa se insereze si sub cupola Salii Palatului din Bucuresti se ilumina un prea vast vazduh de cantece si solemnitate. Era fructul unui ceremonial, croindu-si drum printr-un veac de muzica folclorica romaneasca intr-o o zi zidita pe soclul nostru sufletesc: incepea concertul „Benone ’77”; incepeau sa urce in neconstransa libertate la cristalul vitrinei ceresti, nu stele si nici duhuri de sfinti, ci banchize de flori de cantece cu patimile, dorurile, dragostele omenesti; incepea sarbatoarea unui soare stapan nu al inaltimii vulturului ci al albei lumini din fantanitele in care susura folclorul neamului.

Aurel V. Zgheran, Benone Sinulescu - Sala Palatului, 22 mai 2014

Surad de saizeci de ani nemuritoarele cantece ale maestrului Benone Sinulescu, iar pietrele din izvoare, mai rare si cu mistere mai fermecatoare ca giuvaerul, intorc de sub unde surasul! Pietrele acestea-s anii culturii noastre satesti in care s-au strans, ferite de stihiile orasului, cantecele maestrului Benone Sinulescu, intr-o viata de om, intr-o viata de artist, ca apa rece si curata in ulciorul de lut, mai scump decat pocalul de aur, pentru ca-i din bogatia naturii.

Drumurile noastre de ieri, drumurile noastre de azi, drumurile noastre de maine ar fi fost si ar fi urate ca pustiul daca n-ar fi calatorite de cantecele maestrului Benone Sinulescu. Nici nu putem sa ne gandim cum ar trai pasarea fara sa ciuguleasca seminte, nici neamul nostru cat de sarac era fara apa vietii purificata, racorita si aromata cu sutele de cantece ale lui Benone Sinulescu. Aceste cantece sunt culese fruct cu fruct, de la radacina pana la rodul coroanei, din copacul folclorului, nu din copacul scuturat sau de pe jos! Apoi Benone Sinulescu le-a cantat ca nimeni, le-a cantat numai si numai ca Benone Sinulescu.

N-a fost si nici nu va mai fi un alt Benone Sinulescu! Daca n-ar fi existat pana azi, tot trebuia sa fie intr-o zi pentru ca muzica folclorica romaneasca are plinul ei din care nu se poate lua o parte, cum nu se poate lua din aer o singura molecula fara sa se dezintegreze, cum nu e dragoste jumatatea de dragoste, cum nu e gand frantura de gand, cum nu e viata firimitura de viata…!

Muzica folclorica romaneasca e vie, completa si invaluita de splendoare, numai purtand in ea cantecele lui Benone Sinulescu! Cantecul ancestral vine din labirinturi prin care curg izvoare in ulcioare mai sfinte decat odoarele monahale. il canta multi, dar putini il sfintesc! Miresmele florilor de crang si clinchetul clopoteilor primei primaveri a mirilor intrec in miracol luminile vitraliilor fastuoase. Tot asa si muzica folclorica romaneasca e deasupra oricarei muzici, e samburele ce incuviinteaza si incolteste mugurii aurii ai creatiei folclorului romanesc. Nu a gresit ingerul folclorului iubindu-l pe Benone Sinulescu si dandu-i mintii, firii si vocii sale cele mai frumoase cantece!

La pragul de sus al dealului unei vieti de trude si realizari artistice scanteietoare, unde varfurile muntilor sunt infrunzite cu stele, unde vulturul reazema pe penele lui vazduhul, unde lumea e pierduta in cer si cerul ia lumea in brate, unde viata nu se continua a doua zi, ci in intaia eternitate, unde urca genialii, unde nu e niciodata nici toamna, nici ger, ci numai vazduh, artistul Benone Sinulescu iata, a urcat an cu an! si a ajuns la argintul anilor, in numar de saptezeci si sapte! Frumoasa rodnica si laudabila scara a varstei!

Imensa a fost puterea dragostei ce a primit-o maestrul din partea publicului, la Sala Palatului, in ziua aniversara si omagiala; pretuitoare fara egal a fost si caldura sufleteasca a artistilor care i-au cantat si au cantat publicului, in concertul oranduit a sarbatori pe cel ce nu doar ramane, cu veacurile ce se vor rostogoli, ca interpret de muzica folclorica, neegal cu nimeni, ci-i va incredinta, chiar, veacului sau de folclor, numele Benone Sinulescu!

Ce da inaltime, vitalitate si elevanta unui concert cum rare sunt altele, cel putin azi cand semnul egal intre muzica si comert distruge ca o trauma valoarea?! Fara indoiala, trei sunt stalpii pe care se reazema in splendoarea lui spectacolul muzical: prezentatorul, orchestra, interpretii. Concertul „Benone ’77” nu stalpi, ci coloane cu frize si broderii a avut. 

Prezentatoarea a fost vesela si stralucitoarea, supla, inteligenta cu acuratete a dictiei, spontaneitate, eleganta, actrita Adriana Trandafir. Acompaniamentul orchestral l-a asigurat cine, daca nu „Lautarii din Chisinau”, orchestra cu o aurorala suita de merite ajunse la inaltimea suprema a orchestrelor de muzica folclorica romaneasca din toate timpurile, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. Ansamblul folcloric „Carpatii” de la Campulung Muscel a realizat momente de dans popular care au conectat publicul la veselie si atmosfera traditionala sarbatoreasca.

Subtilul lord Aculin Tanase a reinviat boema de candva, de la Capsa, cu epigrame ca aceasta ce creioneaza fin o doctorita sexi:

                                       „Vad ca stie leacuri multe,

                                       Dupa ani si ani de scoala,

                                       Ca de mergi sa te consulte, 

                                       Ea mai rau te baga-n boala…!”.

Nicolae Datcu a deschis concertul cu piese calde, melodioase, in desavarsit ton cu mina de bonom, chiar si atunci cand imita satiric si cu har pe alti interpreti. Petrica Matu Stoian, ca de fiecare data placut de public, pe langa voce si repertoriu, pentru chipul lui de haiduc si de pandur, roman neaos, mustacios si mandru, a cantat incantator. Apoi, interpreta cu finete de catifea in melodie, tesuta pe o voce puternica, frumoasa, cu ochi luminatori, ca roua pe frunza de smarald, cu surasul larg si plin de bunatate, Mioara Velicu a purtat publicul prin si printre peisajele Modovei si moldovenii care rup opincile incinsi in joc, alaturi de Catrina. Tiberiu Ceia a asternut visarea, dorul, romanta, linistea peste sala, cu vocea lui calda, lirica. Emilia Dorobantu e o cantareata care a edificat superbitatea frumoaselor fete dace razbatuta pana azi in chipul si talentul ei. Invesmantata mirabil cu podoaba de costum popular romanesc, de sus pana jos a fost frumoasa ca o mireasa de crai si a cantat instapanitor. Minunat canta aceasta tanara artista, iar sarbatoarea inchinata maestrului Benone Sinulescu a avut un strop mai mult de farmec si bucurie, datorita ei! Steliana Sima a incantat publicul cu surasul ei fin, discret, cuceritor si glasul duios ca un violoncel! E o cantareata cu un chip incantator si o voce gingasa. A cantat de ziua maestrului cu mare farmec, intocmai ca o adiere de zefir! Tineretea a fost predominanta in concert si a demonstrat valoarea gardei de maine a folclorului nostru. Tanarul interpret Nicusor Iordan, invitat al sarbatoritului are a desavarsi o cariera artistica ce isi face vizibile orizonturile.

Fuego a preschimbat inimile fetelor in cristal! Toate fetele viseaza nesfarsite imbratisari si nemuritoare iubiri cand canta Fuego. E un artist ce oglindeste in cantec iubirea si in iubire siroiaza susurul cantecului cel mai sensibil. Vocea lui Fuego e un mantou de matase pe trupuri infiorate, cand premareste iubirea, e vuiet si murmur de dor si iubire…! Cu Fuego in spectacol se igusteaza scena si se mareste cupola. Fuego domina si cuprinde cu bratele intinse scena si spectatorii. A interpretat la spectacolul omagial „Benone ’77”, pe langa cateva piese din repertoriul sau, cantecul „Radu mamii”, impreuna cu maestrul. Unita in doua glasuri exceptionale, vechea melodie de haiducie a primit o invesmantare noua ce a cucerit publicul.

Surpriza! Mare si placuta surpriza! In scena a intrat Ana Maria Ferentz. Momentul interpretarii in duet cu maestrul a melodiei „Mandruto, batute-ar focul” a indulcit lumina ochilor  spectatorilor si a ridicat bucuria inimii la extazul visului de iubire! Adrian Naidin a cantat cum nu s-a dezmintit niciodata: inteligent. In vers, in glas muzical si interpretare instrumentala a chemat la adanca meditatie. Muzica sa e pentru minte, e pentru inima, e pentru gand!

Formatia Ro-Mania, fireste nu a lipsit! Cum s-ar fi putut sa lipseasca?! Impreuna cu trupa, maestrul Benone Sinulescu a zguduit scena si a ridicat publicul de pe scaun. E uimitor cata energie are maestrul Benone Sinulescu! E argint viu, e vijelie, acopera scena, o cutreiera, o trepideaza. Necrezut de sprinten, plin de viata, de voiosie, maestrul Benone Sinulescu intr-un spectacol, azi parca mai debordant ca in prima tinerete, aplica un adevarat exercitiu de gimnastica spectatorilor, care trebuie sa intoarca alert capul dintr-o parte in alta spre a-i urmari iuresul miscarilor scenice. E un artist cu o varsta fara ani.

Jean Constantin, Benone Sinulescu - Vancouver 2008

Iar Laura Lavric nu e mai prejos! Moldoveanca e vesela pe scena, chiar si de-ar aseza acasa capul pe o perna de pelin, e luminoasa, chiar si cand o invaluie o noapte de ganduri, e iute, ca fetele balurilor de altadata, chiar de-ar avea pe suflet o piatra de moara…! Laura Lavric e una dintre cele mai mari artiste ale Moldovei. A fost si la concertul inchinat maestrului Benone Sinulescu, admirabila. A inveselit publicul, l-a zguduit si a clatinat bolta Salii Palatului.

Lucia Dumitrescu a venit in scena nu cu noutatea, cu certa argumentatie ca muzica folclorica romaneasca nu inceteaza la Maria Tanase, Maria Lataretu, Ileana Sararoiu, Maria Ciobanu… Cantareata cu har, Lucia Dumitrescu poarta mai departe harul pe valul muzicii folclorice de azi, mereu improspatata, dar cu pretul udarii si plivirii radacinilor, ca ele sa nu se usuce, sa nu piara, ci sa duca mai departe sevele cantecelor.

Desirand aceasta distributie exceptionala, ce a instelat un concert de exceptie, nu poate fi exclus aportul realizatoarei tv Elise Stan. Un merit exceptional, pe care il vad si simt doar cei de pe scena, publicul fiind beneficiarul evenimentului artistic in sine, desi indirect este si beneficiarul actului organizatoric, l-a avut organizatorul de spectacole Ionut Pavel. Printre artistii pe care ii impresariaza sunt maestrul Benone Sinulescu si artistul deosebit Adrian Naidin. Organizatorul de spectacole Ionut Pavel are maiestria de a insusi fabuloasei munci de faptuire pana la detaliu a unui eveniment artistic de scena, categoria de arta manageriala.

Nu neinsemnata a fost si truda nevazuta a impresarului Pepino Popescu, omul spectacolelor cel mai amabil, care nu e stapanit de starile angoasei cand i se solicita o calaborare ce slujeste alcatuirilor de texte de presa.

Benone Sinulescu, Vancouver 2008 

A mai trecut, asadar, un an din viata maestrului Benone Sinulescu. In fiecare an se reinnoiesc surprizele pe care ni le face artistul, arzand ca filamentul unui lampadar astral ce lumineaza si atunci cand nu mai e. Ascultandu-l pe maestrul Benone Sinulescu, lumina cantecului sau ramane zidita in noi, chiar si dupa ce inceteaza cantecul. Astfel, concertul „Benone ’77” e viu si azi in ochii si in sufletul celor care au venit la sarbatoare. Candva, cand timpul nostru si contemporanii nostri vor fi doar o amintire, maestrul Benone Sinulescu va fi o oglinda umana in care se va contura muzica folclorica a unui veac.

Astazi este sfant privilegiul de a ne fi contemporan si nemarginit darul sau de cantece pe care ni-l face de saizeci de ani, neobosit si neincetat, si ni-l va face, de buna seama, ani multi inainte!

La multi ani, draga maestre! Am ramas, in nerabdarea aniversarii ce va sa mai vina, cu amintirea unei seri magice, scrise in istoria muzicii folclorice romanesti!

Spectacol fulminant la Ianca

Dintotdeauna, muzica noastra folclorica poarta pe elitrele ei usoare si diafane bucuria unei exaltari responsabile de schimbarile starii sufletului si pasiunii lui. Prin ea, ca printr-o fereastra curata, neperdeluita, cu muscata in canat si chihlimbar fluid imbelsugand lumina scursa pe sticla, se vede larga zare a culturii noastre satesti, viata, rasuflarea, contemplatia, creatia si istoria neamului nostru, ca o livada inflorita in dreptul ferestrei, primind in ramuri pasarile dragostei, pe varfuri imbratisate de vazduh, lacrimile durerii si bucuriilor, pe carari pasii dorului, la umbra ierbii, roua hranitoare a radacinilor, iar in radacini consistenta sevei umplute de viata.

Aurel V. Zgheran cu Benone Sinulescu, Ianca, 2014

Oricata bunavointa am avea de a spiritualiza piatra, nu o putem face si, de aceea, nici inima cea mai incremenita n-o putem compara cu ea, caci inimile sunt clintite de sunetul muzicii, pe cand piatra nu aude niciodata, nu plange, nu surade. Oamenii cei mai frumosi si mai buni sunt in primul rand acei care sadesc si se bucura de florile spirituale ale melosului popular. Iar oamenii cei mai ursuzi sunt aceia care-si pietruiesc tunelul timpanului, fereastra ochiului, poarta sufletului si nu se predau imbratisarii muzicii folclorice, nu-i beau apa nesecabila, nu-i miroase zefirul viu, nu-i saruta eterna si infinita coroana a fruntii eternului si infinitului taran roman. Fiecare isi este rege siesi, fiecare e fiu al cuiva, fiecare parinte altcuiva, pe atat de maret, de bun si de frumos, pe cat iubeste mareata, buna si frumoasa muzica folclorica romaneasca. 

Benone Sinlescu

Nu-i nimeni sa nu aiba stramosi la talpa satului romanesc, ce s-au aplecat candva peste ghintura sa scoata la soare stiubeiul cu apa curata, rece si dulce, a izvorului fantanii; nu-i, asadar, cineva dintre romani care sa nu descinda dintr-un neam ce a cantat si ascultat cantul cu dragostea si credinta asemenea rugaciunii si evlaviei.

Toate cantecele populare sunt pietre rare si toti cantaretii lor sunt fii si tati de crai, fiice si mame de castelane de odinioara, de azi si de maine, la curtea din inima voievodatului cel mai pasnic, neincetat tanar si nesfarsit cuceritor, voievodatul folclorului neamului romanesc!

Dar, sunt cantece intre cantece, cum sunt deosebiri de stralucire si feerie intre smaralde, margaritare, perle, aur sau diamante. Mai frumoase decat cele frumoase sunt cantecele acelea ce farmeca de peste saizeci de ani, neajungand niciodata sa paleasca asemenea frunzei sarutate de bruma, ci ramanand pana azi vlastare ale sufletului. Ele sunt cantecele glasuite neegal de alinator cu altele, de artistul Benone Sinulescu.

Sunt si cantareti intre cantareti, asa cum sunt pasari intre pasari, dar niciuna nu are glasul, spiritul, coloritul condorului ce strajuieste obrazul vazduhului si cinta nepereche de lin din falfaitul aripilor vaste, taind aerul sus, deasupra marilor canioane. Asemenea e pururi tanarul Benone Sinulescu! Trece de saptezeci si sapte de ani, frumosi si lucitori ani, cu atat mai mult cu cat a minunat cu vocea pe mai obisnuitii, mai marii, mai inteleptii sau mai necunoscutii, oamenii simpli, ori savantii, ori plugarii, ori scriitorii, politicienii, presedintii Romaniei. L-au stimat si il stimeaza artistii, l-a iubit si il iubeste neamul, l-au pretuit Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Fanus Neagu si altii, lasand marturii despre aceasta, i-au prevazut si admirat harul, de la Maria Tanase, toata pleiada artistilor interpreti de muzica folclorica, dar si cei apartinand genului clasic sau muzicii usoare, ori actori, regizori si asa mai departe…

Se poate remarca faptul ca nu s-a scris mult si nici pe masura despre artistul care a lasat veacului, precum dalta in cremene, urmele sale, navigand prin timp intocmai unei luntre pe oglinda lacului, dar si prin talazuri, printre nuferi, dar si pe sub rachiti scorburoase, printre lebede si pelicani, dar si printre serpi si pasari riverane de prada. Dar a razbatut, luntrind cu si prin cantec, lasand in urma o legenda scrisa si una nescrisa. A semanat seminte din care au crescut spice pe care le-a secerat neamul sau ce-a macinat graul, a framantat painea, a copt-o si s-a ospatat cu ea la masa de sarbatoare!

Acesta-i maestrul Benone Sinulescu, martor si aliat de o viata al trairilor blanzi, frumoase, cinstite si placute ale neamului sau, ascultator in toate starile sale sufletesti, al cantecului bland, frumos, cinstit si placut pe care l-a cantat cu dragoste Benone Sinulescu,  niciodata ca altcineva, ci numai si numai ca Benone Sinulescu.

Benone Sinulescu - foto Croco Mihai Manea

Pe cand anotimpul verii se uita departe, ca sa vada daca a lasat copii buni in urma sa, lunile, zilele si ceasurile mai bune si mai rele prin care-am trecut cu totii, erau pe drum intaile zile ale toamnei, venind in urma pasului verii la Braila, pe marea campie, pe balti, pe fluviu, pe orase si sate. in orasul Ianca era inca domnitoare vara si era sarbatoarea localitatii. Evenimant la care artistii Benone Sinulescu si Maria Ciobanu au luminat orasul, asemenea luminii picurate nu din aur, nu din soare, ci din flacara sufleteasca.

O data mai mult, maestrul Benone Sinulescu a dovedit ca daruie altora din viata sa, primind in loc si mai multa viata, asa cum aurul, topindu-se, creste si-i straluceste inca si mai fascinant lava galbena ca soarele. A sustinut un program amplu, plin de verva, magnific. A cantat pentru toti, organizandu-si repertoriul asemenea unei opere enciclice, fiecare spectator putand sa isi aleaga ceea ce ii cere gustul sau. Ceea ce uimeste mereu mai mult la Benone Sinulescu este vivacitatea sa, energia pe care o consuma fara a se epuiza pe sine, in spectacolele sale. Nu iese in scena sa mimeze muzica, iese in scena sa o cante si nu se tintuieste ca o statuie fara duh in locul careia vorbeste istoria, ci freamata pe toate aschiile scandurei scenei.

Stramuta indestulator toate gandurile spectatorilor. Fiecare dintre ei intra astfel in comuniune cu artistul Benone Sinulescu, care dovedeste cat de profunda este puterea cantecului folcloric romanesc, nealegand sa aiba o reprezentatie usoara, cu o piesa-doua, ci un iures de cantece creatoare de atmosfera ce surclaseaza cele mai galante spectacole muzicale.

Fireste, fermecatoarea ciocarlie a cantecului romanesc, Maria Ciobanu, a fost, de asemenea, adorabila!

Cei doi inegalabili artisti, daca nu ar fi fost la sarbatoarea Zilelor orasului brailean, Ianca, spectacolul ar fi fost un pamant bun, fara apa, o apa adanca, fara iesire la soare…!

Benone Sinulescu