Ce „istorie a florilor”, (cum spune Cioran), e mai adevărată decât parfumul lor, ce cunună se-mpletește mai adorabil cu orizontul, decât curcubeul, ce exegeze palpită în miezul literaturii, mai fremătând decât umbrele frunții poeților, ce arcadă monumentală trece mai solemn prin granița dintre teluric și spiritual, decât cea dintre pandantivii catedralelor, ce rămâne mai luminos prin breșele sufletești în lume, decât salbele mărgăritarelor de cântece și unde sunt adunate cântecele, ca perlele în cochilii scufundate sub ocean, cu mai multă grijă și folos sufletesc, decât în albumele pe care, cu greutate din toate perspectivele, le izbutesc azi cântăreții?!
O colecție de cântece înseamnă pentru artist ceea ce-i parfumul pentru istoria florilor, bolta curcubeului pentru orizont, frunțile îngândurate, pentru poezie, arcada catedralei pentru linia dintre lumesc și spiritual, perla pentru scoica depusă pe funduri acvatice. Fiecare colecție de cântece nu duce mai departe în timp numai muzica, ci e zguduită și de rezonanța pe care o lasă în amintire făptuitorii lui, cântărețul și cei cu o contribuție auzibilă sau nu, subsumată actului final al efectului sonor.
De puțin timp s-a dat românilor o colecție cu o parte a cântecelor lui Benone Sinulescu, pe care, cine o va avea, va fi un trezorier mai târziu! Colecția aceasta este ca o corabie încărcată, ancorată de curând la așezămintele sufletești ale românilor, după o plutire de jumătate de veac în largul mării de cântece folclorice românești. Această mare e dominată de un arhipelag cu un subsol de comori ale creației muzicale populare, dar și de coliere de insule cu oaze verzi ale muzicii ușoare, muzicii de petrecere, muzicii etno, romanței… Oricine, ascultă ce îi place, așa cum oricine și-ar naviga o luntre pe sticla albastră a apei, spre uscatul ce primește pe fiecare cu atracțiile sale.
Așa cum toate insulele au reflexe în apele ce le înconjoară, toate cântecele lui Benone Sinulescu, adunate în colecția aniversară, de incalculabilă valoare, au oglindiri în marea apă limpede a marii muzici, fermecătoare, vitală pentru viața sufletească a românilor care, de mai bine de o jumătate de secol își hrănesc inima nu numai cu melodiile acestor cântece, ci și cu versurile lor preschimbate din trăiri umane, în cuvinte poetice ce slăvesc dragostea, bucuria, viața, dar provoacă și culpabilitate la durere și nefericire. Omul, după criteriile firii sale, într-o universală și inevitabilă privire, nicidecum pur personală, nedetașată de esteticul și epicul bunului simț al culturii țărănești, fără nicio legătură cu managementul care contaminează astăzi producția artistică, regăsește în aceste cântece umanul în armonie cu natura.
Este o colecție în care sunt înregistrate cântece necântate cu gura, ci cu inima, așa cum sunt pânze nepictate cu mâna, ci cu sufletul, așa cum sunt poezii nescrise cu pana, ci cu umbrele frunții. Avem de-a face cu o colecție aniversară de cântece apărute la împlinirea a șaptezeci de ani de viață și cincizeci și doi de ani de carieră artistică. Așa cum consemnează pe broșura colecției, Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni folclorice la Televiziunea Română, ea „propune acum marelui public un album aniversar cu cele mai frumoase cântece populare ale marelui artist, un excelent compendiu, o trecere în revistă a câtorva dintre șlagărele sale, un material mult așteptat de iubitorii genului. C.D.-ul de față conține cântece nemuritoare, pe care noi românii le vom asculta încă mulți ani de-aici înainte cu aceeași bucurie ca și atunci când au fost auzite pentru prima oară”.
Orchestrația cântecelor imprimate pe acest album depășește condițiile pentru creația unui album și le întrunește pe acelea ale făuririi unei istorii a muzicii: Ion Albeșteanu, Ionel Budișteanu, Florian Economu, Paraschiv Oprea, Victor Predescu, Radu Voinescu, Gheorghe Zamfir. Întocmai cum spune Elise Stan, „… ni se dezvăluie un adevărat regal muzical folcloric ce ni se oferă prin intermediul acestui compact disc, Benone Sinulescu fiind un nume ce se confundă întotdeauna cu voia bună, modestia, profesionalismul și, desigur, cu muzica populară de bună calitate…”.
Colecția aniversară de cântece interpretate de Benone Sinulescu este un mănunchi în care se reflectă lirismul maxim al marelui său tezaur de cântece. Prin Benone Sinulescu, de-a lungul carierei sale artistice, cântecul a avut și menținut forma demnă de muzică, a valorii maxime. A încântat și încântă într-atât pe românii de pretutindeni, cu glasul său, popularitatea lui ajungând atât de departe încât oricine din lumea muzicii folclorice se crede mai iubit în România decât Benone Sinulescu, instituie utopii.
Aceasta este și taina longevității artistice. „Pentru longevitatea sa artistică și pentru muzica de un real rafinament, pe care o interpretează, a fost premiat și decorat de mai multe ori în decursul anilor, și pe drept cuvânt, se poate spune că Benone Sinulescu și-a făcut pe deplin datoria, față de sine însuși, față de semenii săi contemporani și față de urmași. Acum noi avem datoria să-i dăm toată recunoștința noastră și dacă ajungem la hotarul cuvintelor elogioase, atunci, să tăcem și să ascultăm muzica lui Benone Sinulescu, spre a ne regăsi astfel în plinătatea sinelui nostru”, spune, în modul plasticizat nerepetabil, Elise Stan.
Benone Sinulescu
Dacă rostim în mod adevărat un nume mare în muzica folclorică românească, în istoria muzicii folclorice, credo-ul majorității românilor este că numele-i Benone Sinulescu. Lui, poporul român îi decernează misiunea de purtător al sentimentelor sale, ceea ce îi laurează deopotrivă tâmplele, inima și glasul. Pentru că în cântecele lui Benone Sinulescu, pe lângă melodiile atrăgătoare în vis, se găsesc și cuvinte dezlipite din soarele și urmele poeziei în texte de cântec de mare profunzime, bogăție și frumusețe, iubitorii muzicii folclorice românești înclină să creadă că făptuirea colecției aniversare e făptuirea unui tezaur de poeme și melodii, aidoma măcar unei bucăți din sufletul fiecăruia dintre cei care le ascultă!
Fărâme de amintiri cu Benone Sinulescu și Ion Drăgoi
În universul sonor al unei răscruci de veacuri și milenii pe întinderea a mai mult de cinci decenii, dacă nu ar fi existat glasul și cântecele lui Benone Sinulescu, eternitatea ar avea părți de timp minus. Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Ion Luican, Mia Braia, Rodica Bujor, Ștefan Lăzărescu, sau Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Doina Badea, Gică Petrescu, Dorina Drăghici și mulți alți artiști au preschimbat scena, alături de Benone Sinulescu, în întâiul cer al stelelor. A fost o treaptă a timpului muzicii românești a rodirii unei grindine de cântece nemuritoare.
Benone Sinulescu s-a născut din toate iubirile neamului românesc, de la început pecetluit cu har. Prin el, veacului i-a fost dat să fie înrădăcinat sub streașina artei muzicale folclorice înnoite de un glas unic. Născut pe 23 mai 1937 (nu pe 24, cum indică înregistrarea de a doua zi, de după duminică), Benone Sinulescu a interpretat și interpretează cântece fără număr, oglinzi purtate prin fața sufletelor fiecăruia dintre noi și fiecare văzându-și o parte de viață în aceste oglinzi.
Ion Drăgoi
Românii înstrăinați îl întreabă ce ne mai face țara…
Tot timpul spre plecare, călător prin toate colțurile țării și prin toate părțile de lume, Benone Sinulescu și-a dăruit rodul glasului său, de la mărgăritarele crudei tinereți, verde de jad, până azi, la vârsta-i aurie ca grâul, în care s-a strâns o comoară de spice cu boabe coapte și dulci, ale pâinii sufletului românesc. Pretutindeni în țară poartă dragostea pe care o are pentru neamul românesc pe care-l slujește cu glasul, și pretutindeni, românii îndepărtați află de la artist și de la cântecele sale ce ne mai face țara. Aceste cântece au fost și sunt vehicule ale sufletului românesc estetizat și înnobilat de umanul metamorfozat într-o stare de lirism, într-o esență de suflet purificat și îndeletnicit să caute sevele melancolice ale vieții.
Crampeie de gânduri despre violonistul Ion Drăgoi
De Bacău este legat printr-o dragoste care în timp a sporit și a devenit nu o suprafață de județ, ci o casă de prieteni, o așezare familială, cu un public fervent dăruit aceleiași iubiri: cântecul. La Bacău a avut un mare prieten, martor și personaj în rol principal al lungilor turnee prin țară și străinătate, dar și o victimă cu simțul umorului, a farselor lui Benone Sinulescu, față de care răspundea cu strălucirea verbală a replicii : „mi-ai făcut-o!”, și cu îngăduința radioasă a nestinsului lui surâs. „L-am îndrăgit”, spune Benone Sinulescu, despre genialul violonist. „Nu se știe când și dacă se va mai naște un alt prunc din soarele muzicii folclorice românești, cum a fost Ion Drăgoi!… A fost și a rămas până azi unic. Transmitea fior, cânta din adâncul inimii, se dăruia, iubea muzica populară și dăruia cântece instrumentale ce câștigau iubirea tuturor. Am făcut multe turnee cu orchestra care avea în componență instrumentiști de marcă, «Plaiurile Bistriței». Nu povestesc, ci depun mărturie că Ion Drăgoi a fost strălucitor, unic, într-un timp al muzicii folclorice românești urcată la limita de vârf a genului”.
Farse măiestrite de Benone Sinulescu, pentru Ion Drăgoi
Amintirile lui Benone Sinulescu despre Ion Drăgoi sunt un vis înveselit de „execuțiile” de mare comedie și deopotrivă cordialitate. Benone Sinulescu ticluiia, ca un maestru farse agreabile și amicale. „Nu se supăra când îi făceam o farsă”, povestește Benone Sinulescu, despre prietenul său Ion Drăgoi. „Odată i-am pus în costumul popular din geamantan, la sfârșitul unui turneu prin Moldova, pietroaie înfășurate în hârtie, ca să nu murdărească. La coborârea din autocarul care l-a transportat până la poarta casei sale și-a luat de la portbagaj valiza și, apucând-o cu o apreciere involuntară a greutății pe care o știa, s-a încovoiat de șira spinării sub apăsarea greutății reale, subevaluate. A tăcut, fulgerându-i poate prin minte că e vorba de vreo farsă, dar cu siguranță negândindu-se nicio clipă ce mister ascundeau bagajele sale. Seara mi-a spus la telefon: „mi-ai făcut-o, iar!”. „Altădată”, își amintește Benone Sinulescu, „ocupând la Iași, într-un turneu, aceeași cameră de hotel, i-am pus în palmă, când dormea, fond de ten roșu. În timpul somnului, de parcă a lucrat voința mea, ca să fie agitat, s-a înroșit cu fondul de ten peste tot, pe față, pe pijama, pe lenjerie. Dimineața a intrat în cameră soția lui, venită la Iași pentru un consult medical. Nu poate fi povestită mirarea ei, în fața unei imagini a propriului soț care denunța o noapte cu îmbrățișări furtunoase. Până a nu se inflama totul, mai mult decât tenul roșu, de la nervii declanșați ai doamnei, am deconspirat ideea mea trăsnită în timp eficient și i-am dăruit prietenului meu o pijama nouă, ca din a lui nu mai ieșea roșeața decât cu foarfecele!”.
O cumpănă care putea duce la un sfârșit dramatic…
Una dintre amintirile interpretului Benone Sinulescu, despre un moment trăit alături de Ion Drăgoi e contabilizată la capitolul cumpene ale vieții. Întâmplarea refăcută din memorie și repovestită de interpretul Benone Sinulescu zugrăvește dejucarea unei drame pe care o puteau trăi. „Călătoream”, povestește Benone Sinulescu, „într-un turneu, printr-o localitate din Bucovina. Eu și Ion Drăgoi eram în față, lângă șofer. Mașina șerpuia la un moment dat printre niște serpentine în pantă abruptă, când șoferul a izbucnit în disperare, țipând din toate puterile că nu ține frâna. Cu o prezență de spirit și un profesionalism salvator, el a reușit să scoată mașina din lanțul de curbe, dar ne-a ieșit în față o linie ferată cu bariera pusă. Am trecut prin ea, în iureșul groazei, iar la câteva secunde după noi a trecut, șuierând înfiorător, un tren accelerat. În afară de această întâmplare, am alături de Ion Drăgoi amintiri minunate, cu prisosință! L-am prețuit și admirat pe Ion Drăgoi. I l-am propus lui Gheorghe Zamfir să îl încorporeze în orchestra sa, una în vogă atunci, apreciată în țară și în lume. Am imprimate cântece cu această orchestră, în unele dintre ele având și acompaniamentul violonistului magnific Ion Drăgoi”. Ce multe emoții se pot descătușa într-o convorbire cu inegalabilul Benone Sinulescu…! Pe măsura cântecelor sale nepieritoare e și ființa sa, a unui om de valoare, a unui om de omenie care evocă în toate povestirile afective, crampeie, oameni, locuri, fărâme de trăiri, ca o bătaie a elitrelor diafane ale fluturilor aducerilor-aminte, răsunetul pașilor și cuvintelor, râsul, surâsul, sunetul ceresc al viorii lui Ion Drăgoi și pe Ion Drăgoi, violonistul drag lui, ca un frate!…
Viață și cântec
Artist cu o cantabilitate vocală autentică, deținător al unui bogat și variat repertoriu, Benone Sinulescu are o personalitate muzicală interpretativă de cea mai neconfundabilă originalitate. Toate melodiile sale sunt însuflețite de o totală dăruire și au claritatea unui susur al izvorului de munte. Numele Benone Sinulescu e sinonim cu muzica limpede, expresivă, timbrată melancolic, melodioasă, o muzică de cea mai autentică valoare, continuu preschimbată într-un torent creativ.
Benone Sinulescu
Benone Sinulescu a însoțit generații, cu un glas frumos timbrat, provenit din aceleași rădăcini, sădite în același pământ: țara și neamul românesc. De aceea, ridică până la cer și coboară în inimi, sfințit, cântecul! Locul lui Benone Sinulescu în conștiința românească este confirmat. Publicul este atras, nu numai de stilul său interpretativ sau tematica textuală a cântecelor, ci și de o apropiere explozivă, clocotitoare cu cei care îl ascultă, pentru că acest artist trăiește profund interior, estetizat, sensibil, viața, fiecare vorbă, ca și fiecare crâmpei de melodie.
Astăzi Benone Sinulescu insuflă cântecelor sale în aceeași originalitate interpretativă, o revitalizare debordantă, cu o forță magnetizantă, în sensul cel mai încărcat de afectivitate și exuberanță. Împreună cu formația de la Chișinău, Millenium, interpretează cântece cu armonii moderne, multe de inspirație tradițională muzicală românească, ce au o virtuozitate a acompaniamentului instrumental și o căldură melodică vocală. Se străvăd în ele rezonanțe pastorale, și o intensitate de simțire a freamătului tulburător al iubirii. Intonațiile muzicii românești folclorice, melodicitatea, cantabilitatea vocală și nuanțele afective disting cântecele lui Benone Sinulescu în noua variantă, amprentată de interpretarea inițială, însă cu personalitatea muzicală, imprimată de formația Millenium.
Interpretul Benone Sinulescu este un artist care prelungește vitalitatea cântecului românesc! Cine a fost privilegiat să îi cunoască ospitalitatea, veselia primirii, conversația ca și dărnicia, a cunoscut un român ce nu dezminte omenia românească! Nu Benone Sinulescu e cântăreț, muzica populară e Benone Sinulescu! Datorită artistului, muzica populară are numele Benone Sinulescu!
Cântece de la rădăcină, până la rodul coroanei
22 mai (2014) a fost o zi cu gratitudine când începea să se însereze și sub cupola Sălii Palatului din București se ilumina un prea vast văzduh de cântece și solemnitate. Era fructul unui ceremonial, croindu-și drum printr-un veac de muzică folclorică românească într-o zi zidită pe soclul nostru sufletesc: începea concertul „Benone ’77”; începeau să urce în neconstrânsă libertate la cristalul vitrinei cerești, nu stele și nici duhuri de sfinți, ci banchize de flori de cântece cu patimile, dorurile, dragostele omenești; începea sărbătoarea unui soare stăpân nu al înălțimii vulturului ci al albei lumini din fântânițele în care susură folclorul neamului.
Aurel V. Zgheran, Benone Sinulescu – Sala Palatului, 22 mai 2014
Surâd de șaizeci de ani nemuritoarele cântece ale maestrului Benone Sinulescu, iar pietrele din izvoare, mai rare și cu mistere mai fermecătoare ca giuvaierul, întorc de sub unde surâsul! Pietrele acestea-s anii culturii noastre sătești în care s-au strâns, ferite de stihiile orașului, cântecele maestrului Benone Sinulescu, într-o viață de om, într-o viață de artist, ca apa rece și curată în ulciorul de lut, mai scump decât pocalul de aur, pentru că-i din bogăția naturii.
Drumurile noastre de ieri, drumurile noastre de azi, drumurile noastre de mâine ar fi fost și ar fi urâte ca pustiul dacă n-ar fi călătorite de cântecele maestrului Benone Sinulescu. Nici nu putem să ne gândim cum ar trăi pasărea fără să ciugulească semințe, nici neamul nostru cât de sărac era fără apa vieții purificată, răcorită și aromată cu sutele de cântece ale lui Benone Sinulescu. Aceste cântece sunt culese fruct cu fruct, de la rădăcină până la rodul coroanei, din copacul folclorului, nu din copacul scuturat sau de pe jos! Apoi Benone Sinulescu le-a cântat ca nimeni, le-a cântat numai și numai ca Benone Sinulescu.
N-a fost și nici nu va mai fi un alt Benone Sinulescu! Dacă n-ar fi existat până azi, tot trebuia să fie într-o zi pentru că muzica folclorică românească are plinul ei din care nu se poate lua o parte, cum nu se poate lua din aer o singură moleculă fără să se dezintegreze, cum nu e dragoste jumătatea de dragoste, cum nu e gând frântură de gând, cum nu e viață firimitură de viață…!
Muzica folclorică românească e vie, completă și învăluită de splendoare, numai purtând în ea cântecele lui Benone Sinulescu! Cântecul ancestral vine din labirinturi prin care curg izvoare în ulcioare mai sfinte decât odoarele monahale. Îl cântă mulți, dar puțini îl sfințesc! Miresmele florilor de crâng și clinchetul clopoțeilor primei primăveri a mirilor întrec în miracol luminile vitraliilor fastuoase. Tot așa și muzica folclorică românească e deasupra oricărei muzici, e sâmburele ce încuviințează și încolțește mugurii aurii ai creației folclorului românesc. Nu a greșit îngerul folclorului iubindu-l pe Benone Sinulescu și dându-i minții, firii și vocii sale cele mai frumoase cântece!
La pragul de sus al dealului unei vieți de trude și realizări artistice scânteietoare, unde vârfurile munților sunt înfrunzite cu stele, unde vulturul reazemă pe penele lui văzduhul, unde lumea e pierdută în cer și cerul ia lumea în brațe, unde viața nu se continuă a doua zi, ci în întâia eternitate, unde urcă genialii, unde nu e niciodată nici toamnă, nici ger, ci numai văzduh, artistul Benone Sinulescu iată, a urcat an cu an! Și a ajuns la argintul anilor, în număr de șaptezeci și șapte! Frumoasă rodnică și lăudabilă scară a vârstei!
Imensă a fost puterea dragostei ce a primit-o maestrul din partea publicului, la Sala Palatului, în ziua aniversară și omagială; prețuitoare fără egal a fost și căldura sufletească a artiștilor care i-au cântat și au cântat publicului, în concertul orânduit a sărbători pe cel ce nu doar rămâne, cu veacurile ce se vor rostogoli, ca interpret de muzica folclorică, neegal cu nimeni, ci-i va încredința, chiar, veacului său de folclor, numele Benone Sinulescu!
Ce dă înălțime, vitalitate și eleganță unui concert cum rare sunt altele, cel puțin azi când semnul egal între muzică și comerț distruge ca o traumă valoarea?! Fără îndoială, trei sunt stâlpii pe care se reazemă în splendoarea lui spectacolul muzical: prezentatorul, orchestra, interpreții. Concertul „Benone ’77” nu stâlpi, ci coloane cu frize și broderii a avut.
Prezentatoarea a fost veselă și strălucitoare, suplă, inteligentă cu acuratețe a dicției, spontaneitate, eleganță, actrița Adriana Trandafir. Acompaniamentul orchestral l-a asigurat cine, dacă nu „Lăutarii din Chișinău”, orchestră cu o aurorală suită de merite ajunse la înălțimea supremă a orchestrelor de muzică folclorică românească din toate timpurile, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. Ansamblul folcloric „Carpații” de la Câmpulung Muscel a realizat momente de dans popular care au conectat publicul la veselie și atmosferă tradițională sărbătorească.
Subtilul lord Aculin Tănase a reînviat boema de cândva, de la Capșa, cu epigrame ca aceasta ce creionează fin o doctoriță sexi:
„Văd că știe leacuri multe, // După ani și ani de școală, // Că de mergi să te consulte, // Ea mai rău te bagă-n boală…!”.
Nicolae Datcu a deschis concertul cu piese calde, melodioase, în desăvârșit ton cu mina de bonom, chiar și atunci când imită satiric și cu har pe alți interpreți. Petrică Mâțu Stoian, ca de fiecare dată plăcut de public, pe lângă voce și repertoriu, pentru chipul lui de haiduc și de pandur, român neaoș, mustăcios și mândru, a cântat încântător. Apoi, interpreta cu finețe de catifea în melodie, țesută pe o voce puternică, frumoasă, cu ochi luminători, ca roua pe frunză de smarald, cu surâsul larg și plin de bunătate, Mioara Velicu a purtat publicul prin și printre peisajele Moldovei și moldovenii care rup opincile încinși în joc, alături de Catrina. Tiberiu Ceia a așternut visarea, dorul, romanța, liniștea peste sală, cu vocea lui caldă, lirică. Emilia Dorobanțu e o cântăreață care a edificat superbitatea frumoaselor fete dace răzbătută până azi în chipul și talentul ei. Înveșmântată mirabil cu podoabă de costum popular românesc, de sus până jos a fost frumoasă ca o mireasă de crai și a cântat înstăpânitor. Minunat cântă această tânără artistă, iar sărbătoarea închinată maestrului Benone Sinulescu a avut un strop mai mult de farmec și bucurie, datorită ei! Steliana Sima a încântat publicul cu surâsul ei fin, discret, cuceritor și glasul duios ca un violoncel! E o cântăreață cu un chip încântător și o voce gingașă. A cântat de ziua maestrului cu mare farmec, întocmai ca o adiere de zefir! Tinerețea a fost predominantă în concert și a demonstrat valoarea gărzii de mâine a folclorului nostru. Tânărul interpret Nicușor Iordan, invitat al sărbătoritului are a desăvârși o carieră artistică ce își face vizibile orizonturile.
Fuego a preschimbat inimile fetelor în cristal! Toate fetele visează nesfârșite îmbrățișări și nemuritoare iubiri când cântă Fuego. E un artist ce oglindește în cântec iubirea și în iubire șiroiașă susurul cântecului cel mai sensibil. Vocea lui Fuego e un mantou de mătase pe trupuri înfiorate, când preamărește iubirea, e vuiet și murmur de dor și iubire…! Cu Fuego în spectacol se îngustează scena și se mărește cupola. Fuego domină și cuprinde cu brațele întinse scena și spectatorii. A interpretat la spectacolul omagial „Benone ’77”, pe lângă câteva piese din repertoriul său, cântecul „Radu mamii”, împreună cu maestrul. Unită în două glasuri excepționale, vechea melodie de haiducie a primit o înveșmântare nouă ce a cucerit publicul.
Surpriză! Mare și plăcută surpriză! În scenă a intrat Ana Maria Ferentz. Momentul interpretării în duet cu maestrul a melodiei „Mândruțo, bătute-ar focul” a îndulcit lumina ochilor spectatorilor și a ridicat bucuria inimii la extazul visului de iubire! Adrian Naidin a cântat cum nu s-a dezmințit niciodată: inteligent. În vers, în glas muzical și interpretare instrumentală a chemat la adâncă meditație. Muzica sa e pentru minte, e pentru inimă, e pentru gând!
Formația Ro-Mania, firește nu a lipsit! Cum s-ar fi putut să lipsească?! Împreună cu trupa, maestrul Benone Sinulescu a zguduit scena și a ridicat publicul de pe scaun. E uimitor câtă energie are maestrul Benone Sinulescu! E argint viu, e vijelie, acoperă scena, o cutreieră, o trepidează. Necrezut de sprinten, plin de viață, de voioșie, maestrul Benone Sinulescu într-un spectacol, azi parcă mai debordant ca în prima tinerețe, aplică un adevărat exercițiu de gimnastică spectatorilor, care trebuie să întoarcă alert capul dintr-o parte în alta spre a-i urmări iureșul mișcărilor scenice. E un artist cu o vârstă fără ani.
Jean Constantin, Benone Sinulescu – Vancouver 2008
Iar Laura Lavric nu e mai prejos! Moldoveanca e veselă pe scenă, chiar și de-ar așeza acasă capul pe o pernă de pelin, e luminoasă, chiar și când o învăluie o noapte de gânduri, e iute, ca fetele balurilor de altădată, chiar de-ar avea pe suflet o piatră de moară…! Laura Lavric e una dintre cele mai mari artiste ale Moldovei. A fost și la concertul închinat maestrului Benone Sinulescu, admirabilă. A înveselit publicul, l-a zguduit și a clătinat bolta Sălii Palatului.
Lucia Dumitrescu a venit în scenă nu cu noutatea, ci cu certa argumentație că muzica folclorică românească nu încetează la Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Maria Ciobanu… Cântăreață cu har, Lucia Dumitrescu poartă mai departe harul pe valul muzicii folclorice de azi, mereu împrospătată, dar cu prețul udării și plivirii rădăcinilor, ca ele să nu se usuce, să nu piară, ci să ducă mai departe sevele cântecelor.
Deșirând această distribuție excepțională, ce a înstelat un concert de excepție, nu poate fi exclus aportul realizatoarei TV Elise Stan. Un merit excepțional, pe care îl văd și simt doar cei de pe scenă, publicul fiind beneficiarul evenimentului artistic în sine, deși indirect este și beneficiarul actului organizatoric, l-a avut organizatorul de spectacole Ionuț Pavel. Printre artiștii pe care îi impresariază sunt maestrul Benone Sinulescu și artistul deosebit Adrian Naidin. Organizatorul de spectacole Ionuț Pavel are măiestria de a însuși fabuloasei munci de făptuire până la detaliu a unui eveniment artistic de scenă, categoria de artă managerială.
Nu neînsemnată a fost și truda nevăzută a impresarului Pepino Popescu, omul spectacolelor cel mai amabil, care nu e stăpânit de stările angoasei când i se solicită o colaborare ce slujește alcătuirilor de texte de presă.
Benone Sinulescu, Vancouver 2008
A mai trecut, așadar, un an din viața maestrului Benone Sinulescu. În fiecare an se reînnoiesc surprizele pe care ni le face artistul, arzând ca filamentul unui lampadar astral ce luminează și atunci când nu mai e. Ascultându-l pe maestrul Benone Sinulescu, lumina cântecului său rămâne zidită în noi, chiar și după ce încetează cântecul. Astfel, concertul „Benone ’77” e viu și azi în ochii și în sufletul celor care au venit la sărbătoare. Cândva, când timpul nostru și contemporanii noștri vor fi doar o amintire, maestrul Benone Sinulescu va fi o oglindă umană în care se va contura muzica folclorică a unui veac.
Astăzi este sfânt privilegiul de a ne fi contemporan și nemărginit darul său de cântece pe care ni-l face de șaizeci de ani, neobosit și neîncetat, și ni-l va face, de bună seamă, ani mulți înainte!
La mulți ani, dragă maestre! Am rămas, în nerăbdarea aniversării ce va să mai vină, cu amintirea unei seri magice, scrise în istoria muzicii folclorice românești!
Spectacol fulminant la Ianca
Dintotdeauna, muzica noastră folclorică poartă pe elitrele ei ușoare și diafane bucuria unei exaltări responsabile de schimbările stării sufletului și pasiunii lui. Prin ea, ca printr-o fereastră curată, neperdeluită, cu mușcată în canat și chihlimbar fluid îmbelșugând lumina scursă pe sticlă, se vede larga zare a culturii noastre sătești, viața, răsuflarea, contemplația, creația și istoria neamului nostru, ca o livadă înflorită în dreptul ferestrei, primind în ramuri păsările dragostei, pe vârfuri îmbrățișate de văzduh, lacrimile durerii și bucuriilor, pe cărări pașii dorului, la umbra ierbii, roua hrănitoare a rădăcinilor, iar în rădăcini consistența sevei umplute de viață.
Aurel V. Zgheran cu Benone Sinulescu, Ianca, 2014
Oricâtă bunăvoință am avea de a spiritualiza piatra, nu o putem face și, de aceea, nici inima cea mai încremenită n-o putem compara cu ea, căci inimile sunt clintite de sunetul muzicii, pe când piatra nu aude niciodată, nu plânge, nu surâde. Oamenii cei mai frumoși și mai buni sunt în primul rând acei care sădesc și se bucură de florile spirituale ale melosului popular. Iar oamenii cei mai ursuzi sunt aceia care-și pietruiesc tunelul timpanului, fereastra ochiului, poarta sufletului și nu se predau îmbrățișării muzicii folclorice, nu-i beau apa nesecabilă, nu-i miroase zefirul viu, nu-i sărută eterna și infinita coroană a frunții eternului și infinitului țăran român. Fiecare își este rege sieși, fiecare e fiu al cuiva, fiecare părinte altcuiva, pe atât de măreț, de bun și de frumos, pe cât iubește măreața, buna și frumoasa muzică folclorică românească.
Benone Sinlescu
Nu-i nimeni să nu aibă strămoși la talpa satului românesc, ce s-au aplecat cândva peste ghintură să scoată la soare știubeiul cu apă curată, rece și dulce, a izvorului fântânii; nu-i, așadar, cineva dintre români care să nu descindă dintr-un neam ce a cântat și ascultat cântul cu dragostea și credința asemenea rugăciunii și evlaviei.
Toate cântecele populare sunt pietre rare și toți cântăreții lor sunt fii și tați de crai, fiice și mame de castelane de odinioară, de azi și de mâine, la curtea din inima voievodatului cel mai pașnic, neîncetat tânăr și nesfârșit cuceritor, voievodatul folclorului neamului românesc!
Dar, sunt cântece între cântece, cum sunt deosebiri de strălucire și feerie între smaralde, mărgăritare, perle, aur sau diamante. Mai frumoase decât cele frumoase sunt cântecele acelea ce farmecă de peste șaizeci de ani, neajungând niciodată să palească asemenea frunzei sărutate de brumă, ci rămânând până azi vlăstare ale sufletului. Ele sunt cântecele glăsuite neegal de alinător cu altele, de artistul Benone Sinulescu.
Sunt și cântăreți între cântăreți, așa cum sunt păsări între păsări, dar niciuna nu are glasul, spiritul, coloritul condorului ce străjuiește obrazul văzduhului și cântă nepereche de lin din fâlfâitul aripilor vaste, tăind aerul sus, deasupra marilor canioane. Asemenea e pururi tânărul Benone Sinulescu! Trece de șaptezeci și șapte de ani, frumoși și lucitori ani, cu atât mai mult cu cât a minunat cu vocea pe mai obișnuiții, mai marii, mai înțelepții sau mai necunoscuții, oamenii simpli, ori savanții, ori plugarii, ori scriitorii, politicienii, președinții României. L-au stimat și îl stimează artiștii, l-a iubit și îl iubește neamul, l-au prețuit Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Fănuș Neagu și alții, lăsând mărturii despre aceasta, i-au prevăzut și admirat harul, de la Maria Tănase, toată pleiada artiștilor interpreți de muzică folclorică, dar și cei aparținând genului clasic sau muzicii ușoare, ori actori, regizori și așa mai departe…
Se poate remarca faptul că nu s-a scris mult și nici pe măsură despre artistul care a lăsat veacului, precum dalta în cremene, urmele sale, navigând prin timp întocmai unei luntre pe oglinda lacului, dar și prin talazuri, printre nuferi, dar și pe sub răchiți scorburoase, printre lebede și pelicani, dar și printre șerpi și păsări riverane de pradă. Dar a răzbătut, luntrind cu și prin cântec, lăsând în urmă o legendă scrisă și una nescrisă. A semănat semințe din care au crescut spice pe care le-a secerat neamul său ce-a măcinat grâul, a frământat pâinea, a copt-o și s-a ospătat cu ea la masa de sărbătoare!
Acesta-i maestrul Benone Sinulescu, martor și aliat de o viață al trăirilor blânzi, frumoase, cinstite și plăcute ale neamului său, ascultător în toate stările sale sufletești, al cântecului blând, frumos, cinstit și plăcut pe care l-a cântat cu dragoste Benone Sinulescu, niciodată ca altcineva, ci numai și numai ca Benone Sinulescu.
Benone Sinulescu – foto Croco Mihai Manea
Pe când anotimpul verii se uita departe, ca să vadă dacă a lăsat copii buni în urma sa, lunile, zilele și ceasurile mai bune și mai rele prin care-am trecut cu toții, erau pe drum întâile zile ale toamnei, venind în urma pasului verii la Brăila, pe marea câmpie, pe bălți, pe fluviu, pe orașe și sate. În orașul Ianca era încă domnitoare vara și era sărbătoarea localității. Eveniment la care artiștii Benone Sinulescu și Maria Ciobanu au luminat orașul, asemenea luminii picurate nu din aur, nu din soare, ci din flacăra sufletească.
O dată mai mult, maestrul Benone Sinulescu a dovedit că dăruie altora din viața sa, primind în loc și mai multă viață, așa cum aurul, topindu-se, crește și-i strălucește încă și mai fascinant lava galbenă ca soarele. A susținut un program amplu, plin de vervă, magnific. A cântat pentru toți, organizându-și repertoriul asemenea unei opere enciclice, fiecare spectator putând să își aleagă ceea ce îi cere gustul său. Ceea ce uimește mereu mai mult la Benone Sinulescu este vivacitatea sa, energia pe care o consumă fără a se epuiza pe sine, în spectacolele sale. Nu iese în scenă să mimeze muzica, iese în scenă să o cânte și nu se țintuiește ca o statuie fără duh în locul căreia vorbește istoria, ci freamătă pe toate așchiile scândurii scenei.
Strămută îndestulător toate gândurile spectatorilor. Fiecare dintre ei intră astfel în comuniune cu artistul Benone Sinulescu, care dovedește cât de profundă este puterea cântecului folcloric românesc, nealegând să aibă o reprezentație ușoară, cu o piesă-două, ci un iureș de cântece creatoare de atmosferă ce surclasează cele mai galante spectacole muzicale.
Firește, fermecătoarea ciocârlie a cântecului românesc, Maria Ciobanu, a fost, de asemenea, adorabilă!
Cei doi inegalabili artiști, dacă nu ar fi fost la sărbătoarea Zilelor orașului brăilean, Ianca, spectacolul ar fi fost un pământ bun, fără apă, o apă adâncă, fără ieșire la soare…!
Benone Sinulescu
autor: Aurel V. ZGHERAN
