Imperioasa expresie a fermității la întâlnirea cu o personalitate, spre zidirea unei formule de interviu pe coordonatele jurnalismului echilibrat se balansează de la rigoare spre polul afectului, când este vorba ca intervievatul să fie admirabila actriță Oana Pellea. De ce cuvinte neieșite din dialectica internă a tipului bătut în cuie la interviu se poate uza, dacă cele elaborate de conștiință semnifică emoția și implicitul ei, admirația imposibil a fi discretă în chip neprefăcut?! Reacția imediată la întâlnirea cu artista Oana Pellea e de nobil resort: o cădere de o secundă peste oglinda privirii a luminozității răzbătute fulger de la inimă. Apoi, cuvintele de rostit vin întocmai de acolo de unde vine lumina, de pe pergamentul inimii!
Înfățișarea actriței Oana Pellea e propulsivă de superbitate feminină. E gingașă, aproape firavă, fără nicio mișcare bruscă, nici măcar a pleoapelor ce lunecă lin, nu cad peste ochii blânzi și plini de bunătate. Nu rămâne în staticitate, aroganță, ci exprimă printr-o gestică elegantă amabilitatea, primirea omenoasă, generozitatea, dacă te afli în vizită la ea. Aduce un aport foarte pozitiv la legarea discuției, invalidând repede sentimentul de distanță.
Tot ceea ce se observă la dumneavoastră urcă din testamentul sufletesc al neuitatului Amza Pellea, fără îndoială! Pornește ca sevele de la rădăcină la trunchi. Este copilăria o revărsare de energii pe care s-a cristalizat formatul dumneavoastră spiritual? Cum v-a fost copilăria și unde s-a petrecut?
Copilăria este contul meu de fericire deplină. Am fost un copil fericit, iubit, ocrotit. Am petrecut-o când la București, când cu bunicii din partea mamei, la Craiova.
Legătura reală sau de conștiință cu localitatea natală, casa părintească, părinții, prietenii din copilărie este sau nu este un idealism utopic, din perspectiva percepției dumneavoastră? Păstrați această legătură?
Nu. Nici vorbă de idealism utopic. Sunt un om norocos…. eu chiar am avut o copilărie perfectă. Cu cei mai buni părinți din lume, cei mai fantastici bunici. Cu o casă plină de hohote de râs, cu prieteni mulți… O copilărie plină de iubire.
La ce proporție se încadrează educația dumneavoastră școlară în făurirea drumului vieții și profesiei, pe trepte și durate? Unde ați urmat clasele primare, ce amintiri sunt rămase și azi treze din anii petrecuți în băncile unor școli din care s-au pornit aspirațiile dumneavoastră mai clarificate, spre viitor?
Clasele primare le-am făcut la Școala nr. 118 din curtea Catedralei Sf. Iosif, liceul început la Dimitrie Cantemir (un an) și continuat la Zoia Kosmodemianskaia (fosta școală de fete); clădirea liceului este lipită de clădirea Teatrului Bulandra, Grădina Icoanei. În pauze fugeam la Bulandra și acolo mă uita bunul Dumnezeu, ori la repetiții, ori la spectacole… Într-un fel, datorită dirigintei mele, doamna Anca Mărcuțiu (profesoară de franceză), am urmat cariera de actor. O piesă de liceu, în franceză, Molière, „Bolnavul închipuit”, două minute pe scenă, și… gata… m-am îmbolnăvit pe viață de iubirea acestei profesiuni. Pe urmă a urmat Facultatea de Teatru și Film unde am avut privilegiul să o am profesoară pe dna Sanda Manu. În legătură cu fiecare etapă parcursă am amintiri superbe.
Cel mai eficace luptător e acela care are dibăcia de a se feri de priza adversarului. Or, în actorie, există așa ceva? S-a coagulat în vreun fel o anume rivalitate între dumneavoastră și colegi, vreodată?
Din punctul meu de vedere răspunsul este absolut nu. Consider că nu există competiție în artă. Unica competiție reală pe care o poate avea un artist este cu propriile limite.
Anii de după absolvirea institutului sunt rodnici. Astăzi, numele Oana Pellea este scris în distribuția numeroaselor filme și piese de teatru. Artista Oana Pellea este plasată în rândurile personalităților române care și-au fructificat înzestrările, trudele, concepțiile pe o seamă importantă de alte activități culturale sau civice, în afara scenei și platourilor. Care sunt ele?
Activitățile sunt multe… mă implic atât cât îmi permite timpul în acțiuni de voluntariat, în sprijinirea mai multor asociații ce ajută copiii și bătrânii bolnavi sau în nevoie. Sprijin asociații al căror scop este de a proteja animalele, fauna și flora. Sprijin tinerele talente… încerc să-mi aduc mica mea contribuție… Celebritatea este folositoare doar dacă ajută să poți face bine în jur, altfel… nu folosește decât la mângâierea propriului orgoliu… adică la nimic! Am acceptat să fiu ambasadoarea – filiala România – a fundației internaționale Make-A-Wish. O fundație ce se ocupă cu materializarea viselor. Copii cu boli grave ce au dorințe, vise… Fundația se ocupă cu realizarea dorințelor… Am cunoscut oameni excepționali ce lucrează în cadrul acestei fundații. Am fost onorată să accept acest „rol”. Ce poate fi mai excepțional decât a materializa un vis de copil?! Nu există împlinire și recompensă mai mare decât zâmbetul unui copil fericit!
Ați dăruit roade artei și culturii românești. Ați și cules?
Nu știu exact cât și ce am dăruit… am dăruit cinstit, din tot sufletul, cât am putut… dar știu cât am cules: bucurie multă și împlinire, sens de viață, cunoaștere și autocunoaștere și multă, multă iubire. Sunt recunoscătoare profesiei și publicului.
Pleiada de actori români urcă în piramidă patrimoniul românesc. Deasupra e uriașul arc aurit de nestinsele stele ale teatrului și cinema-ului nostru, printre care cea veșnic lucitoare a actorului Amza Pellea, tatăl dumneavoastră, care s-a stins atât de devreme și atât de trist pentru nerăbdătoarea la astfel de încercări, inima a dumneavoastră. Cum ați trăit această pierdere, dumneavoastră și familia, cum o resimțiți azi?
Despre asta nu se poate vorbi… Nu se poate exprima în cuvinte… Iubirea mea pentru tata nu are granițe, e peste viață și moarte… Iubirea e iubire și e pentru totdeauna.
Actorii stinși sunt medalioane de pandantivi ai catedralei teatrului și cinema-ului. Rămân întruchipați în propriile roluri, dincolo de realitatea în act, dincoace de realitatea ideală a iubirii. Ei transfigurează în orice vremi, vremea și lumea lor. Putem revedea răsfrânt chipul marelui Amza Pellea din amintirile dumneavoastră? Oglindiți-l pe Amza Pellea în lumea sa, închipuiți-l apoi, în lumea de azi.
Nu știu cum ar fi fost Amza în ziua de azi… cred că la fel cum a fost în toată viața lui. Bun, generos, vesel, cu un suflet mare și cald ca o pâine-n țest, cu chef de viață… A fost cel mai excepțional tată și prieten! El și cu mama sunt dragostele vieții mele. Am fost privilegiată să îi am părinți!
Zugrăviți-o pe actrița Oana Pellea, plasată azi în actul vieții personale, de familie și artistice. Oglindiți-o pe Oana Pellea, sub aceleași coordonate personale și artistice, din perspectiva anilor următori, mai apropiați și mai îndepărtați.
Îmi pare rău dar nu pot face un portret al Oanei Pellea. Pentru simplul motiv că nu știu încă exact cine e… Oana Pellea. Știu doar că este un om ca toți oamenii ce încearcă să vadă doar partea frumoasă în tot și toate… un artist ce încearcă să cunoască și să se cunoască și care are bucuria de a dărui mai departe ceea ce a înțeles, simțit, iubit. Oana Pellea e un simplu om ce nu încetează clipă de clipă să fie uimit de miracolul numit: Viață.
Oana Pellea și Aurel V. Zgheran
autor: Aurel V. Zgheran
