In textul lui Ibsen, doctorul Thomas Stockmann, personajul central, descopera ca apa folosita pentru baile din orasul in care locuieste este contaminata si se hotaraste sa faca public acest lucru, pentru a-si salva semenii de boala. Aceste bai sunt, insa, si principala sursa de venit a orasului, iar comunitatea si autoritatile vor sa il reduca la tacere. Luptand pentru adevarul sustinut de probele de care vorbeam, Stockmann pune in pericol prosperitatea orasului si primeste eticheta de dusman al poporului.

Asa cum este creionat de dramaturg, acest Stockmann devine simbolul idealistului incapatanat, al justitiarului de nevoie care se poate naste in orice perioada istorica, intrucat esenta naturii umane ramane aceeasi. Manipularea, discursul care transforma un personaj pozitiv intr-unul negativ si un personaj cu o constiinta si intentii putrede intr-unul pozitiv sunt oricand de actualitate. 

Asa se face ca adaptarea lui Arthur Miller, laureat al Premiului Pulitzer pentru dramaturgie, a piesei lui Ibsen, “Un dusman al poporului”, starneste inca interesul regizorilor de la noi sau de peste granitele tarii.

De altfel, Arthur Miller scria in prefata ca “niciodata nu a existat o societate capabila sa sprijine individul care insista ca are dreptate, in timp ce majoritatea sustine contrariul”.

Claudiu Goga, regizor care a oferit publicului iesean si spectacolul “Acasa, in miezul verii”, a adus pe scena Nationalului iesean adaptarea lui Arthur Miller si a ales, asa cum a facut-o si in spectacolul anterior, sa puna accentul pe tipologiile umane dezgolite pana la os, pe relatiile dintre personaje, pe acea inversunare a individului de a-si trada adevarata natura, in incercarea de a supravietui, de a castiga statut si putere, de a lupta pana in panzele albe pentru o idee.

In desfasurarea de forte de pe scena, griul care predomina in costumele gandite de Lia Dogaru si in decorurile semnate de Andu Dumitrescu nu face decat sa evidentieze si mai mult extremele la care se situeaza cele doua tabere care dau contur actiunii din spectacolul regizat de Claudiu Goga. Binele si raul, albul si negrul, asa cum sunt ele asumate de personaje, par sa absoarba aceste nuante de gri din realitate si sa le proiecteze asupra hainelor, a bucatelor si bauturilor de la o masa in familie, pentru a evidentia tirania impusa de un discurs manipulator unor minti slabe, uratenia si insipidul unei vieti lipsita de stralucirea principiilor. 

Pentru distributia generoasa a spectacolului de la Nationalul iesean, regizorul Claudiu Goga i-a ales pe actorii Constantin  Puscasu, Teodor Corban, Petronela Grigorescu, Adi Carauleanu, Cosmin Maxi, Doru Aftanasiu, Andreea Boboc, Dumitru Nastrusnicu, Ionut Cornila, Pusa Darie, Flavius Hotaranu, Gabriel Anton, Emil Coseru, Cosmin Panaite, Dumitru Florescu, Sorin Cimbru, Lucian Valacu, Nicolae Ionescu, Delu Lucaci, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Adrian Marele, propunandu-i in rolurile principale, cel al doctorului Thomas Stockmann si cel al reprezentantului primariei orasului in care se petrece actiunea, pe Constantin  Puscasu si pe Teodor Corban. 

Constantin Puscasu construieste un personaj condamnat la insingurare, paradoxal, tocmai datorita iubirii pe care o poarta semenilor si soliditatii principiilor dupa care se ghideaza in viata, un personaj care, odata intrat in contact cu adevarul, nu mai poate trai fara a lupta pentru dezvaluirea acestuia. Actorul reuseste sa ii dea eroului lui Ibsen nuante de idealism, de tristete, de melancolie si de inversunare care il poarta intr-o calatorie emotionala la finalul careia se trezeste singur si aratat cu degetul ca un tradator.

Teodor Corban si Constantin Puscasu in spectacolul Un dusman al poporului

Pe de alta parte, personajul lui Teodor Corban, reprezentantul primariei orasului in care se petrece actiunea piesei Un dusman al poporului scoate la suprafata resurse de ipocrizie, de ambitie si de cameleonism discursiv care tin de zona politicului, a formelor fara fond, a manipularii. Viclenia sa, infiltrata cu indemanarea si firescul care il caracterizeaza pe actorul Teodor Corban in fiecare gest si cuvant al personajului in pielea caruia intra, accentueaza si mai puternic naivitatea cu care Thomas Stockmann lupta pentru adevar.

Cu o intensitate a schimburilor de replici care creste si descreste pe tot parcursul reprezentatiei, spectacolul Un dusman al poporului este, in primul rand, unul care isi are centrul de greutate in text. Decorul si constumele nu fac decat sa imbrace acest text in semnificatii pe care regizorul isi doreste sa le evidentieze. Liniaritatea mobilierului care compune decorul spectacolului gandit de Claudiu Goga domina prim-planurile si planul secundar, pune o bariera intre inima si minte,  schiteaza scheletul izolarii care il pandeste din orice colt pe doctorul transformat peste noapte dintr-un personaj indragit si respectat in „dusman al poporului”.

Tristetea, neputinta, uratul sunt redate in Un dusman al poporului si prin tehnica moderna a proiectiilor video, proiectii care apartin aceluiasi om care semneaza si decorurile, respectiv Andu Dumitrescu. Ploaia ca fundal prezenta in aceste proiectii intregeste atmosfera de singuratate, de gri existential.

De la un capat la celalalt al spectacolului sau Un dusman al poporului, regizorul Claudiu Goga pune sub ochii spectatorului, cu fiecare element pe care l-a ales pentru a-si concretiza perspectiva asupra textului lui Ibsen, minciuna sociala in care ne place sa traim atunci cand adevarul este prea incomod si presupune sacrificii.

Capacitatea individului de a se lasa mintit si de a se minti pe sine este una inepuizabila. Vorbesc despre asta, in Un dusman al poporului, cei care ieri jucau si mancau la acceasi masa cu om care a doua zi le arunca in fata un adevar pe care ar prefera sa nu il stie, trasformandu-i, astfel, in contestatarii sai cei mai vehementi, jurnalistii dispusi sa publice acel adevar, pana in momentul in care primesc o oferta mai buna. 

Spectacolul Un dusman al poporului e pana la urma o discutie despre lupta cu ipocrizia sociala, despre nevoia omului de a fi mintit, despre lasitatea vietii de zi cu zi care se intinde ca lepra printre cei dispusi doar sa supravietuiasca, nu sa si lupte pentru credinte si idealuri, despre manipularea care spala creiere, despre singuratatea individului intr-o societate care il exclude, despre “rastignirea” sociala a celui care indrazneste sa fie impotriva curentului, o succesiune de cadre gri dintr-o societate corupta.

Claudiu Goga alege in asa fel decorurile, proiectiile video, abordarea relatiilor dintre personaje, incat sa redea cat mai sugestiv cenusiul unei vieti traita in minciuna si suferinta nascuta din nevoia de a-ti pastra intacta coloana vertebrala, consecintele luptei pentru adevar intr-o societate corupta, nebunia celui ramas singur cu adevarul impotriva tuturor si reuseste un spectacol care te pune pe ganduri, un spectacol despre fiecare dintre noi. Tabara ne-o alegem singuri.

sursa foto: Teatrul National Iasi