Un astfel de sentiment te izbeste, inca de cand intri in sala cu o scena, deja, acaparata de personaje care par sa isi faca o incalzire de personalitate si astepti, pe locul care ti-e rezervat pentru placeri si dureri numai de tine stiute, sa inceapa spectacolul regizat de Radu Afrim, la Nationalul iesean, dupa textul dramaturgului italian Fausto Paravidino, Macelaria lui Iov. 

Povestea din Macelaria lui Iov e ca o rana in carnea societatii in care traim, societate construita pe bani ca un imens castel de nisip. Dramaturgul italian o structureaza, cand poetic, cand cinic, prin vocea unor personaje carora alege sa nu le dea nume, tocmai pentru a le face recognoscibile in oricare dintre noi. Singurul botezat este chiar personajul central, macelarul falit, caruia Fausto Paradivino ii spune Iov, un nume cu trimiteri biblice pe care fiecare le va interpreta dupa propria intelegere. Si mai are Paravidino si niste clovni pe care ii strecoara in textul sau pentru a lega scenele intre ele, pentru a intra in poveste si a iesi din poveste in tonuri de grotesc.

“Fausto Paravidino este un dramaturg italian contemporan, un scriitor de stanga. Insa, piesele lui nu sunt teziste. Are bunul simt de a nu baga degetul in ochi. Micul intreprinzator si galceava lui cu capitalismul. Si familia prinsa la mijloc, macinata pe dinauntru. Suna cunoscut.  Remuscarile, vina, cenusa in cap si esecul final.  Sau poate izbavirea. Asta nu pot, nici macar eu, sa stiu. Spectatorii vor decide. E si o poveste maladiva de dragoste. Povestea asta reprezinta unul dintre motivele pentru care am ales piesa”,

justifica Radu Afrim alegerea textului. 

Foto Radu Afrim

Radu Afrim a pastrat in spectacolul sau o buna parte din povestea lui Paravidino, dar a personalizat-o mult mai mult, dand personajelor numele pe care actorii le poarta in viata reala, aducand pe scena, prin replicile actorilor, si franturi din socialul in care noi insine, cei din sala, ne zbatem, zi de zi, preferand travestitii si prostituatele, in locul clovnilor, travestiti care, oricum, sunt clovnii de astazi ai societatii, inadaptatii si izolatii acesteia.

Ca in multe dintre spectacolele sale, si in Macelaria lui Iov regizorul Radu Afrim iti strecoara indicii inainte de inceperea propriu-zisa a spectacolului, scrie o prefata a spectacolului, chiar in timp ce tu astepti sa iti spuna povestea. Te izbesc vizual fragilitatea umana, neputinta, vulgaritatea, de cum pui piciorul in sala. 

Desi are imprimata si o nota de naturalism, prin prezenta unor halci de carne in scena, scenografia din Macelaria lui Iov nu pune accentul pe naturalism, ci se bazeaza mai cu seama pe un minimalism care da aripi video mapping-ului si pe o multifunctionalitate care atrage atentia asupra relatiilor dintre personaje si a schimbarilor care intervin in aceste relatii. Firma luminoasa care straluceste trist in acest decor, subliniaza o fatalitate in jurul careia se invart ca orbii protagonistii povestii, KARMAngerie, si rezista stingher in goliciunea materiala si sufleteasca din jur. 

Si de aceasta data, Radu Afrim a ales sa colaboreze cu Irina Moscu, scenograf cu care se cunoaste bine, intrucat au mai facut impreuna spectacolele Detalii naive, total lipsite de profunzime din viata si moartea unor spectatori, Suntrack, Intre noi totul e bine, Pasarea retro se loveste de bloc si cade pe nisipul fierbinte.

Foto Radu Afrim

Ratacirea prin lume, chiar si prin propriul univers casnic fara a-ti mai gasi locul si rostul, pierderea Dumnezeului lucrurilor marunte, putregaiul banilor care acapareaza orice relatie si o macina din interior, tipatul diperat al omului care simte ca ii fuge familiarul de sub picioare, sfasierea sufleteasca cu lama de cutit a pierderii celor mai de pret oameni din viata ta, cinismul luptei pentru supravietuire, incapacitatea de a gestiona esecul, omul-halca de carne, un mort printre vii, un corp care se misca prin lume fara a-si mai gasi insufletirea pe care doar iubirea ti-o da, pierderea oricarei sperante in umanitate prin sacrificarea delfinului, simbolul-obsesie al puritatii, boala ca lectie si drum catre moartea traita sunt doar cateva franturi de ganduri care te bantuie in timpul spectacolului lui Radu Afrim.

Afrim a ales, si de aceasta data, sa expuna fragilitatea din personaje prin dezbracarea lor de straturile de conventional, impingandu-le spre propriile slabiciuni, pana la limita alienarii si chiar a nebuniei. Totusi, nu le rapeste lirismul, ci dimpotriva, il accentueaza, prin imbratisarea calda si profunda dintre video mapping si decor, prin contrastul ravasitor intre tristetea inadaptatului si circul existential al supravietuirii, intre vulgaritate si discretie ca filosofie de viata, intre neputinta si putere prost inteleasa, intre normalitate si anormalitate intelese dupa bunul plac si interesul fiecaruia, intre kitch-ul, perucile colorate, falsa stralucire de paiete a hainelor travestitilor si aerul ponosit al celor din interiorul macelariei, intre numerele muzicale zgomotoase si tacerea sufocanta pe care o nasc intrebarile fara raspuns picurate ca sangele din animalul proaspat taiat in discutiile dintre personaje, intre sangele de pe incaltari si de pe haine si puritatea unor sentimente.

Cumva, actiunea din Macelaria lui Iov se scalda in doua ape la fel de tulburi si de agitate, ape care se amesteca si par sa susure cand „Atunci cand banii vorbesc oamenii tac”, cand „Viata nu-i pentru labagii sentimentali.”

Nimic nu e mai obsedant in viata decat relatia cu proprii parinti si relatia cu Dumnezeu. Poti sa le negi importanta si chiar existenta, dar parintii si Dumnezeu vor fi mereu prezenti in tine, mai ales prin absenta. Asta li se intampla si personajelor lui Paravidino, iar Radu Afrim le aduce in Afrimlume si le pune sub o lupa marindu-le pana la insuportabil, aproape, neputintele, ranchiuna, tristetile. 

In spectacolul Macelaria lui Iov, un tata care nu accepta sa fie ajutat de fiul sau, dar care ajunge intr-un final la mana acestuia, un om care nu mai crede in Dumnezeu dar il cauta cu disperare, o fata bolnava care incearca sa se salveze prin iubire si ajunge sa se piarda pe sine pe traseul fatalitatii, un fiu care incearca sa-si demonstreze ca este independent si ca poate prelua, oricand, rolul de cap al familiei, doi travestiti si o prostituata, marginalii societatii, care sug din sangele scurs din suferinta altora, in lupta lor pentru supravietuire, si se aliaza cu raul sunt tot atatea rani ale unei societati care nu mai tine cont de poveste, ci doar de scop, care nu ofera nimic fara sa i se sacrifice ceva, in schimb.

“Ce faptura minunata e omul, bogatie si saracie, maretie si mizerie, zdrente si eleganta, toate acestea nu inseamna nimic pentru el, mereu gata sa-si recunoasca semenul...doar omul il atrage pe om…”,

spune Iov resemnat, dupa ce a trecut prin iadul vietii, dupa ce a pierdut tot.

Dar ce ne facem cand nu mai suntem oameni cu oamenii, cand banul ne dezumanizeaza si ne impinge spre disperare, spre gol, cand nu stim sa ne asumam vina si sa ne gestionam esecurile?

Foto Teatrul National Iasi

In acest spectacol, Radu Afrim nu se dovedeste doar un bun fotograf al sufletului, ci si un inspirat cunoscator al tipologiilor umane si artistice. Astfel, el face cateva alegeri in ceea ce priveste distributia care pun piesele de puzzle la locul potrivit. Actorii Irena Boclinca, Horia Verives si Ada Lupu, prin personajele carora le imprumuta numele, trupurile, vocile, gesturile sunt piesele care se integreaza cel mai firesc in acest puzzle. La debutul sau pe scena Nationalului iesean, Irena Boclina face un rol memorabil de prostituata parca atunci adusa de pe strada, cu accent moldovenesc, cu toate apucaturile, pitorescul si umorul involuntar din dotare, in timp ce Ada Lupu reuseste sa dea chip bolii, fragilitatii umane vazuta pana la ultima vinisoara si pana la ultimul strop de sange, iubirii pure, suferintei neintelesului, tradatului, dezamagitului si izolarii in aceasta suferinta.

Structura spectacolului Macelaria lui Iov inghite in scheletul sau un amestec de narativ cu numere de cabaret, cu un firesc care nu te face sa te gandesti cum ar fi fost altfel. Se intersecteaza pe tot parcursul povestii muzica, song-urile, dansul, video mapping-ul cu schimburile de replici care duc povestea spre deznodamant, si nimeni nu se mira ca remixurile de folclor si hip-hop isi fac loc printre replici de un dramatism care te amuteste. 

Macelaria lui Iov, in regia lui Radu Afrim, nu este un spectacol comod, un spectacol care sa iti idea o stare de bine, desi ai sa si razi mult si amar pe tot parcursul sau, ci, dimpotriva, este un spectacol care te pune pe ganduri si te arunca fara masti, fara zidul de aparare al zonei de confort in care supravietuiesti, direct in jungla vietii. Odata ajuns acolo, desi zi de zi incerci sa te tii departe, simti cum pamantul certitudinilor cu care te minti iti fuge de sub picioare. “Let’s play!”, ne indeamna Afrim, construind scenic o lume in care laitmotivele sunt sangele, delfinul, halcile de carne. Sa ne jucam de-a uratul din noi si din ceilalalti, de-a pierderea, de-a deznadejdea, de-a dezumanizarea, de-a mieluselul ratacit in cautarea lui Dumnezeu, de-a iubirea si de-a generozitatea.

foto Teatrul National Iasi