Andris Nelsons, Sostakovici si Bruckner

Un dirijor leton de 38 ani, care in ultimii doi ani a castigat doua premii Grammy: in 2016 si 2017, la categoria “cea mai buna interpretare orchestrala” pentru doua albume care fac parte din aceeasi serie, cea a simfoniilor de Dmitri sostakovici. Intr-adevar, o situatie nu prea des intalnita in istoria premiilor Grammy.

Dar nu doar atat este neobisnuit in cariera lui Andris Nelsons: in 19 mai 2016 a semnat un contract cu Deutsche Grammophon care prevedea ca va inregistra cu Orchestra Simfonica din Boston, al carui director muzical este din 2014, integrala simfoniilor de sostakovici; cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, al carei capelmaistru va fi din stagiunea 2017-2018, integrala simfoniilor de Anton Bruckner, iar cu Orchestra Filarmonicii din Viena, cu care colaboreaza foarte des, integrala simfoniilor de Beethoven. Pe drept cuvant, criticul britanic Norman Lebrecht a scris: “Nelsons este noul Karajan de la Deutsche Grammophon!”, aratand ca de fapt nici Karajan nu a semnat vreodata cu Deutsche Grammophon un contract atat de consistent, intr-o singura zi.

Sigur, contextul in care s-au dezvoltat Karajan si Nelsons este foarte diferit: nici muzicienii, nici publicul, nici industria discografica nu mai sunt aceleasi. Acelasi ramane insa repertoriul; si probabil ca doar un dirijor premiat de doua ori cu Grammy in trecutul foarte recent ar fi avut sansa de a convinge o casa de discuri sa inregistreze muzica lui Anton Bruckner, considerata o muzica grea de catre marele public, deci, si mai greu vandabila.

Muzica lui Bruckner este de fapt o muzica foarte frumoasa, insa, e adevarat, simfoniile lui dureaza cel putin o ora fiecare si solicita un tip de concentrare emotionala si intelectuala de alt tip decat cel cu care este obisnuit marele public astazi. Asa ca este cu adevarat o provocare sa abordezi muzica lui Bruckner astazi; o provocare pe care Andris Nelsons si Orchestra Gewandhaus din Leipzig o depasesc cu brio pe primul disc din seria integralei simfoniillor bruckneriene, un disc aparut in 5 mai la Deutsche Grammophon. 

Pe acest disc pot fi ascultate Simfonia a III-a de Bruckner si uvertura operei Tannhauser de Wagner. Nu este deloc o alegere intamplatoare, din mai multe motive. in 2018, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, una dintre cele mai vechi din Europa, va implini 275 ani de existenta; Bruckner a cunoscut cel mai mare succes din viata sa la premiera Simfoniei sale a VII-a, interpretata in 1884 de Orchestra Gewandhaus din Leipzig. Wagner s-a nascut in anul 1813 la Leipzig, a studiat muzica la Leipzig si s-a format la concertele Orchestrei Gewandhaus din Leipzig, orchestra care i-a interpretat si prima compozitie in concert. Bruckner si Wagner insisi au fost prieteni si s-au admirat reciproc; Bruckner i-a dedicat lui Wagner simfonia sa cu nr.3. Iar prima opera pe care Andris Nelsons a vazut-o intr-o sala de spectacol a fost Tannhauser de Richard Wagner – o experienta traita la varsta de 5 ani, care l-a marcat pe viata.

Andris Nelsons a fost un discipol al celebrului Mariss Jansons si a studiat dirijatul la Sankt Petersburg. Poarta cu sine o traditie cu valori de necontestat, carora le-a adaugat propriul talent, personalitate si viziune despre lume. Are harul special de a descoperi in partituri, de sute de ori cantate inainte, elemente noi, care aduc prospetime viziunii sale. Sigur, Simfonia a III-a de Bruckner a fost cantata de atatea ori, insa Nelsons o construieste cu migala, atent la toate detaliile si mai ales, adauga multa emotie, care vibreaza mai ales in partea a II-a. Este versiune pentru oamenii secolului XXI, obisnuiti cu multa exactitate, perfectiune a constructiei, dar care cauta sentimentul puternic in spatele acestei constructii. Ceea ce e de inteles: in fond, acesta este atu-ul muzicii, emotia pe care o poate trezi in oameni, emotie de care avem atata nevoie intr-un secol al vitezei si tehnologiei.

Bruckner cu Andris Nelsons si Orchestra Gewandhaus din Leipzig este la nivelul lui sostakovici cu Andris Nelsons si Orchestra Simfonica din Boston – vom vedea daca aceasta va aduce inca un premiu Grammy pentru Nelsons...

Noul album Bruckner semnat de Andris Nelsons poate fi ascultat la Radio Romania Muzical luni, 22 mai, de la ora 19.00, in reluare duminica, 28 mai, de la ora 13.05 sau oricand, din 23 mai, pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/

Daniel Hope si cele 4 anotimpuri ale sale

Personalitatea lui Andris Nelsons nu o pot decat intui din modul cum suna interpretarile sale: deschisa, plina de viata, fara pretiozitati inutile. Despre Daniel Hope, cu care am realizat un lung interviu, sunt sigura ca are acelasi tip de personalitate. Marii artisti de astazi sunt, de fapt, astfel.

Daca Andris Nelsons aduce noul din partiturile vechi, violonistul Daniel Hope face si acest lucru, dar si mai mult decat atat: aduce si partituri noi in atentie. Vechiul si noul se reunesc pe cel mai nou album semnat de violonistul Daniel Hope, o alta vedeta a casei Deutsche Grammophon: “For Seasons” aparut in 3 martie.

Este un joc de cuvinte, nu patru anotimpuri, ci pentru anotimpuri: Daniel Hope aduce de fapt un fel de omagiu trecerii timpului si anotimpurilor in viata noastra, interpretand celebrele “Anotimpuri” de Vivaldi, dar si 12 piese alese de el, cate una pentru fiecare luna a anului. Rezultatul: un album fermecator, serios, dar si jucaus, extraordinar de bine cantat, potrivit si pentru melomanii seriosi, dar mai ales pentru cei care doar vor sa asculte muzica buna pentru a evada din cotidian. Pentru ca aici gasesc si muzica baroca, dar si tuse de  jazz, intr-un repertoriu foarte variat, cu o nota comuna: bunul gust.

Daniel Hope este la 43 ani unul dintre cei mai cunoscuti violonisti ai momentului: canta muzica clasica, dar si muzica contemporana si muzica de film; albumele sale Spheres si Escape to paradise, cu aceste din urma genuri, s-au bucurat de mare succes la nivel mondial. A fost elevul lui Yehudi Menuhin, pe care l-a cunoscut indeaproape, mama sa fiind asistenta personala a lui Menuhin timp de multi ani. L-a vazut de multe ori pe Menuhin alaturi de Orchestra de Camera din Zurich, la Festivalul din Gstaad – Elvetia, infiintat de Menuhin. in prezent, Daniel Hope este directorul muzical al Orchestrei de Camera din Zurich. Acum este randul sau sa interpreteze Vivaldi alaturi de aceasta orchestra de camera, asa cum o facea, candva, Menuhin. Daniel Hope canta “Anotimpurile” de Vivaldi de cand avea 9-10 ani si a facut-o de peste 1000 de ori in concert. Nu le-a inregistrat insa niciodata pana acum si a ales sa faca acest lucru pentru primul sau disc cu Orchestra de Camera din Zurich, acest “For Seasons” aparut in 3 martie 2017. Si viziunea sa este foarte echilibrata, cu o vadita experienta: pastrand specificul muzicii baroce, evitand excesele: o muzica pura, proaspata, in care se simte personalitatea compozitorului mai mult decat ego-ul artistului.

Dincolo de “Anotimpurile” lui Vivaldi, anotimpurile lui Daniel Hope, acele 12 piese pe care le-a ales el insusi, sunt diverse, neasteptate, deosebit de frumoase: Rameau, Ceaikovski, Schumann, Bach, dar si Kurt Weill, Nils Frahm, Chilly Gonzales. Cel mai mare succes de public l-a avut piesa “14th April” de Aphex Twin, cu mai mult de 1.1 milioane de accesari pe platformele de streaming. Mie mi-au placut indeosebi “Ambre” de Niels Frahm si “September Song” de Kurt Weill – sigur, o chestiune de gust.

Albumul “For Seasons” semnat de Daniel Hope poate fi ascultat oricand pe site-ul proiectului “Discurile anului 2017”. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1459151&c=3541&g=2