Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
25 septembrie 2017
Recomandări
Prietenia ca alter ego
(Muzică)
Cartile si autorii la moda pot fi o mare dezamagire sau, dupa caz, o confirmare a unui talent care trebuie sa ajunga la cat mai multi impatimiti ai lecturii. 
In literatura zilelor noastre stelele rasar, parca, mult mai usor decat o faceau in alte vremuri, in mare parte si datorita instrumentelor de marketing mult mai ascutite si foarte bine tintite catre posibilele “victime”.
Tocmai de aceea, cititorii trebuie sa fie extrem de vigilenti, lecturile-capcana sunt la tot pasul. 
Scriitoarea italiana Elena Ferrante este unul dintre acei autori la moda despre care vorbeam. Imediat ce pui mana pe oricare dintre cele patru volume ale Tetralogiei sale Napolitane, iti dai seama, insa, ca nu ai cazut intr-o capcana a marketingului, ci doar intr-o capcana a lecturii foarte bine intinsa, din care nu mai scapi pana nu devorezi, efectiv, fiecare volum. Dar, nu numai cartile italiencei sunt bestseller, ci si povestea sa, caci Elena Ferrante este un pseudonim pe care l-a ales scriitoarea pentru a-si lansa cele sapte carti scrise in italiana pana acum. Nimic neobisnuit. Istoria literaturii nu duce lipsa de pseudonime. Neobisnuit este, totusi, ca despre Elena Ferrante nu se stie cu exactitate daca este barbat sau femeie, se presupune ca este femeie, si, mai mult, nimeni nu a vazut-o si nu a auzit-o vreodata de la lansarea pe piata de carte.

Cele patru volume ale Tetralogiei, Prietena mea geniala, Povestea noului nume, Cei care pleaca si cei care raman, Povestea fetitei pierdute au aparut in traducere si in limba romana, la Editura Pandora M. Cheia in care le citesti pe fiecare in parte e la tine. Da, e drept, la un prim nivel cartea se scufunda in apele adanci ale prieteniilor de o viata, insa, Elena Ferrante, cu un talent de narator care isi face din firesc un tovaras de drum, evitand artificiile si elitismul stilistic, pune la bataie, ca la un joc de ruleta, multe alte teme: lumea editoriala, evolutia social-politica a Europei, in general, si a Italiei, in special, dupa cel de al doilea Razboi Mondial, alter ego-urile, atat cele din viata reala, cat si cele din viata literara, comunitatile locale si cordonul ombilical care te leaga de ele pe viata, indiferent cat de departe te-ai afla, memoria, atat cea colectiva, cat si cea individuala, relatia mama-copil si barbat-femeie, familia traditionala versus familia moderna.

A o citi pe Elena Ferrante se aseamana cu intalnirea cu o batranica care iti era total necunoscuta pana acum cateva secunde, dar care te hipnotizeaza de la primele cuvinte care i se desprind din structura interioara, reusind sa te tina de vorba cu zilele, poate chiar cu saptamanile si lunile. Te priveste cu ochii sai trecuti prin viata si incepe un lung cantec de dor, intr-un ritm cand extrem de alert, cand mai molcom si extrem de melancolic. Ciudat la acest cantec e ca, desi ar trebui sa te afunde in visare, te tine mai treaz ca niciodata. M-am nascut, incepe batrana, da, m-am nascut, dar stai sa vezi cum a fost si cum ar fi putut sa fie.

Indragesti stilul Elenei Ferrante, il treci nu doar prin minte, ci si prin suflet, il tratezi cu tandrete, cu delicatete, il lasi in viata ta si il plimbi prin viata ta. Personajele centrale in povestea italiencei sunt doua prietene din copilarie, Elena (Lenu) si Lila care se nasc si cresc impreuna in suburbiile orasului Napoli, un oras macinat de extreme, de saracie si clanuri mafiote.

Cele doua prietene sunt personalitati puternice, dar mereu in opozitie si in continua cautare, fetele diferite ale aceleasi realitati. Pentru Elena, Lila este un alter ego, iar pentru Lila, Elena e o voce prin care isi exprima tot ce e nespus, neexplorat in viata sa. Supunerea si nesupunerea, sfidarea si respectarea tuturor normelor sociale, constanta si inconsecventa se imbina in structura interioara a celor doua prietene care, la un moment dat, pe parcursul desfasurarilor de forte in care le arunca naratoarea, isi ies din sine, nu isi mai apartin, sunt doar pagini din istoria unui oras supus schimbarilor.

Personajele Tetralogiei Napolitane sunt, insa, mult mai multe si toate graviteaza in jurul celor doua prietene. Pentru a face mai usoara incursiunea cititorilor in labirintul numelor si a clanurilor napolitane care ii insotesc pe tot parcursul lecturii, autoarea a gandit si un index al personajelor, index care atarna ca un cartonas pe o usa de hotel pe paginile care preced actiunea propriu-zisa din fiecare volum. Familia Cerullo, cea a Lilei, familia Greco, cea a Elenei, familia Carracci, familia Peluso, familia Cappuccio, familia Sarratore, familia Scanno, familia Solara, familia Spagnuolo sunt doar cateva dintre nucleele in care mocnesc conflictele, intrigile amoroase, afacerile ilegale, prieteniile nocive din naratiunea italiencei.

Portretul pe care il face Elena Ferrante prieteniei te dezarmeaza prin sinceritate si complexitate. Prietenia, asa cum reiese ea din Tetralogia Napolitana nu este doar o relatie menita sa iti infrumuseteze si usureze drumul prin viata, ci este, in primul rand un mod de a te cunoaste mai bine, de a scoate din tine si tot uratul, nu doar bunatatea. Elena este prietena subjugate de personalitatea prietenei sale, cu muguri de invidie si admiratie in suflet si minte, muguri pe care ii lasa sa infloreasca si sa dea roade pe tot parcursul vietii. Pentru ea, Lila este in interiorul sau, in mintea sa, in mainile cu care tine fiecare carte pe care o citeste pentru a-si depasi conditia, in picioarele care o duc departe de orasul natal, in sangele care ii pulseaza prin vene si o face sa se simta vie. Elena e o poveste de succes obtinut prin munca si perseverenta, in timp ce Lila e imaginea nesupunerii, a nebuniei, chiar.

Elena se raporteaza la Lila ca la alter ego-ul sau mai curajos, mai frumos, mai destept, mai nesupus, de fiecare data cand trebuie sa ia o decizie importanta, sa se bucure de o reusita sau sa isi linga ranile unui esec. O uraste si o iubeste, in aceasi timp, pentru ca aceasta, prin fiecare gest al sau, nu o lasa o clipa sa se afunde in autosuficienta, comoditate, succes. 
Copilaria, adolescenta, tineretea si maturitatea Lilei si ale Elenei sunt copilaria, adolescenta, tineretea si batranetea in orasul Napoli si putin in afara lui, cu toate bucuriile marunte, abuzurile, alegerile politice, afacerile ilegale, discrepantele sociale din Italia mijlocului de secol XX. 

In scheletul povestii pe care ne-o spune Elena Ferrante, oasele sunt bine sustinute de dialoguri vii, in care limba literara se intalneste cu dialectul si limbajul de cartier, de fraze bine inchegate care isi iau precautii privind dimensiunea pentru a nu lasa nimic nespus din tot ceea ce trebuie spus cititorului. 

Cele patru volume ale Tetralogiei curg unul dupa altul ca o apa care se varsa intr-o alta apa. Tocmai de aceea, desi le poti citi si separat, vei duce lipsa celorlalte volume, daca alegi sa o faci. Dupa ce le cunosti pe copilele Elena si Lila in Prietena mea geniala, parca nu le mai poti lasa singure, incremenite intr-o copilarie eterna, mai ales ca scriitoare italiana e suficient de vicleana, incat sa iti strecoare o urma din viitorul lor, chiar in debutul acestui prim volum. Asa ca, te asezi confortabil pe canapeaua ta de cititor de cursa lunga si le fixezi prin gaura cheii narative si pe adolescentele, femeile, sotiile, amantele, mamele Elena si Lila, in Povestea noului nume, Cei care pleaca si cei care raman si Povestea fetitei pierdute.

Desi, in copilarie, Elena si Lila sunt de nedespartit, tineretea le duce pe drumuri diferite. Elena isi continua studiile, oricat de greu i-ar fi sa iasa din mocirla financiara a cartierului, si isi indeplineste visul din copilarie, acela de a deveni o scriitoare al carei nume sa fie pe buzele tuturor, in timp ce Lila prefera sa se marite cu unul dintre imbogatitii cartierului, obtinand o conditie sociala mult peste originile sale modeste. Ele nu inceteaza, totusi, sa se caute, cand cu disperarea dependentului, cand cu aroganta celui care crede ca a ales mai bine in viata. Purtandu-si pasii spre destinul lor de femei mature, cele doua prietene nu isi gasesc, de fapt, niciodata linistea, nici cand sunt aproape una de cealalta, nici cand fug una de cealalta. Se casatoresc, se despart, se indragostesc de acelasi barbat, fac copii, cunosc bogatia  si se intorc in saracie, lupta pentru credintele lor sau se adancesc in disperare, dar, niciodata nu uita una de cealalta, isi traiesc pana la capat blestemul de a fi fete diferite ale acelorasi origini, de a se iubi si a se dispretui pana la moarte.

In volumele Tetralogiei Napolitane, dupa cum a si recunoscut, autoarea imprima scrierii un stil masculin. “Am ramas cu convingerea ca cei mai mari povestitori sunt barbatii si ca, daca vrei sa scrii, trebuie sa inveti sa povestesti ca ei”, spune aceasta. 

Se vede asta in exactitatea si lipsa de patetism cu care sunt povestite intamplari dramatice, dar si in infiltrarea fireasca in cadrul naratiunii, fara a denivela terenul pe care se construieste povestea, a unor teme politice si sociale cruciale in dezvoltarea Italiei si a Europei dupa razboi. Se regasesc in paginile semnate de Elena Ferrante, mai ales in ultimele doua volume ale Tetralogiei, cele dedicate maturitatii, trimiteri ample, prin intermediul personajelor si a alegerilor pe care acestea le fac in costruirea propriului destin, la socialism, comunism, fascism, luptele intre clasele sociale si clanurile mafiote, conditia femeii intr-o lume in plina schimbare ideologica. 

Tetralogia Napolitana pe care o ofera Elena Ferrante contemporanilor sai si posteritatii e un cuib narativ in care isi gasesc locul fragmente de viata si de istorie care au schimbat ierarhii sociale, mentalitati, arhitecturi sufletesti si ideologice. 

Chiar si cu un stil masculin declarat al scriiturii, cartile Elenei Ferrante nu sunt private, totusi, de emotie, nu sunt atat de cerebrale, incat sa nu starneasca empatie, ras, tristete, melancolie. Calatoria prin vietile Elenei si Lilei e o calatorie intensa, cu bilet de trecere prin copilarie, cu toata bucuria si inocenta sa, prin adolescenta transformarilor profunde, prin tineretea alegerilor de multe ori inconstiente, supuse riscului si incapatanarii, prin maturitatea cu gust de ireversibil si lectii invatate, prin batranetea cu aer melancolic in privire, dezordine in par si riduri in suflet.

BOOK


.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate