Ray Chen are 29 ani, este nascut in Taiwan si a crescut in Australia; acum este stabilit la Berlin. Daniel Lozakovich are 17 ani, s-a nascut in Suedia si studiaza la Karlsruhe si Geneva. Unul a putut fi ascultat si la Bucuresti – Ray Chen, care l-a inlocuit pe Leonidas Kavakos in 12 septembrie 2017, intr-un recital din cadrul Festivalului Enescu. Amandoi tocmai si-au lansat primul disc pentru doua dintre cele mai importante case la nivel mondial. Iar fiecare disc in sine este o poveste despre ce inseamna sa fii astazi artist, infruntand un public mai putin receptiv la muzica clasica si standarde foarte inalte impuse de o concurenta acerba.

Ce faceau cei mai multi dintre noi la varsta de 17 ani? Eram elevi la liceu, visam, eram indragostiti, faceam poate planuri de viitor... Ei bine, Daniel Lozakovich are la 17 ani un contract semnat cu Deutsche Grammophon, una dintre cele mai importante case de discuri la nivel mondial (si a semnat contractul la 15 ani!), a castigat premii la concursuri importante si, mai ales, a concertat deja pe cele mai importante scene ale lumii, alaturi de nume dintre cele mai rezonante ale momentului: Valery Gergiev, Andris Nelsons, Vladimir Spivakov.

Si nu, nu este un copil impins de la spate de parinti sau profesori, ci un talent iesit din comun, a carui maturitate artistica si excelenta tehnica depasesc cu mult obisnuitul varstei sale. Pe primul sau disc, aparut in 8 iunie 2018, Daniel Lozakovich canta Bach, iar daca doar, pur si simplu, ai asculta interpretarile sale pentru cele doua concerte pentru vioara si orchestra de Bach si Partita a II-a pentru vioara solo, cu siguranta nu ti-ar trece prin cap ca autorul lor are doar 17 ani! Pentru ca Daniel Lozakovich se dovedeste un foarte profund interpret al muzicii lui Bach – echilibrat, fara excese, cu un ton care are vibratia potrivita, cu un sunet cald si foarte personal.

Sigur ca Daniel Lozakovich si-a asumat un risc cand a ales sa inregistreze Bach pe primul sau album: in fond, atatia si atatia altii au inregistrat Bach inaintea lui, versiuni memorabile, etalon. insa compozitorul sau preferat este Bach si a dorit ca astfel sa-i aduca compozitorului sau preferat un omagiu. De fapt, Bach l-a inspirat pe Lozakovich si sa inceapa studiul viorii: avea 6 ani cand ascultat pentru prima data un recital de vioara cu lucrari de Bach si a fost atat de fascinat, incat le-a spus parintilor ca vrea sa devina si el violonist. Iar parintii, care nu aveau nicio legatura cu muzica clasica, au fost fericiti ca baiatul lor a gasit si alta pasiune decat sportul, asa ca l-au trimis la lectii de vioara. Iar la prima lectie, profesorul a remarcat talentul extraordinar al baiatului si i-a incurajat pe copil si parinti sa continue. Doi ani mai tarziu, Daniel sustinea primul concert cu orchestra.

Daniel Lozakovich nu este tipul de artist flamboaiant prin aparitia scenica, pretabil pentru a fi marketat drept un muzician nonconformist, ci dimpotriva: este un muzician extrem de serios, culegand din traditie tot ce are ea mai bun, si impunand tocmai prin calitatea sa evidenta, care iese in fata ca un diamant printre pietre false. Recomand cu caldura auditia acestui disc Bach inregistrat de Lozakovich in compania Orchestrei de Camera a Radiodifuziunii Bavareze din Munchen – la Radio Romania Muzical, acest album este propus luni, 18 iunie, de la ora 19.00 sau duminica, 24 iunie, de la ora 14.30, oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2018. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/

Pentru mine, epoca de aur are conotatii peiorative, amintindu-mi de ultimii ani ai comunismului in Romania. insa au existat si altfel de epoci de aur: la una dintre ele face referire violonistul Ray Chen pe albumul sau “The Golden Age” aparut pe 25 mai 2018 la casa londoneza Decca.

Este o epoca de aur a viorii, in primele decenii ale secolului XX, dominata de nume care au creat adevarate scoli de interpretare – Kreisler, Heifetz, Auer, Ysaye, Enescu, dar si de un anumit tip de repertoriu in care transcriptiile aveau un rol important. Este epoca din care ne-au ramas primele inregistrari, iar a putea sa asculti aceste inregistrari creeaza si astazi impresia ca acesti oameni inca sunt vii printre noi.

Mi se pare interesant ca un violonist cu profilul lui Ray Chen – adica foarte nonconformist in afara scenei – a ales ca pentru primul sau disc la o casa importanta sa aduca un omagiu traditiei. El insusi spune ca este foarte diferit de violonistii acestei epoci de aur: cred ca era si firesc, pentru ca in mod evident, si muzica clasica merge inainte odata cu societatea, iar oamenii de astazi sunt diferiti in mentalitati de cei din urma cu 100 ani. Insa Ray Chen, care a studiat cu profesori care la randul lor au studiat cu Leopold Auer si Eugene Ysaye, cunoaste foarte bine ce este mai bun in aceasta traditie a viorii, asa ca, de aceea a ales un repertoriu care sa aminteasca de acesti oameni care la inceputul secolului XX au facut din vioara o vedeta. Pe acest disc avem, asadar, miniaturi de Erik Satie, Fritz Kreisler, Manuel Maria Ponce, Debussy si Gershwin, inclusiv o prelucrare a unei cunoscute piese traditionale australiene, un soi de imn neoficial al Australiei – Waltzing Matilda. Piesele sunt interpretate fie in compania pianistului cu care Ray Chen colaboreaza cel mai des, francezul Julien Quentin (cu care a cantat si la Bucuresti), fie alaturi de un ansamblu de camera, Made in Berlin.

Alaturi de aceste miniaturi, pe disc figureaza si un celebru concert: nr.1 de Max Bruch, una dintre cele mai inregistrate lucrari ale tuturor timpurilor. Ray Chen a imprimat versiunea acestui concert, in august 2017, alaturi de Orchestra Filarmonicii din Londra, dirijata de Robert Trevino. Ca si Lozakovich in cazul lui Bach, si Ray Chen si-a asumat un risc cu acest concert de Bruch. Ray Chen este un violonist stralucitor in repertoriul de virtuozitate – si la Bucuresti, anul trecut, publicul de la Ateneul Roman a fost cucerit, realmente, tocmai de interpretarea pieselor cu un grad sporit de dificultate tehnica. Ar fi putut face din Concertul nr.1 de Bruch un spectacol al virtuozitatii – ceea ce ar fi fost previzibil si, probabil, nu o alegere artistica prea fericita. Ray Chen ocoleste capcana si propune pe acest disc o versiune foarte echilibrata a acestui concert, urmarind constructia sensului muzical si artistic, in general, punand virtuozitatea in slujba expresivitatii. Rezultatul: un disc cu o poezie aparte, relevant si pentru generatia mai tanara, dar si pentru cei care aleg calitatea si sobrietatea.

In septembrie 2017, am comentat in direct la Radio Romania Muzical recitalul lui Ray Chen de la Ateneu si am simtit energia si pasiunea pe care le transmite publicului. Asa ca de-abia astept prezentele lui viitoare in Romania: muzica clasica are nevoie de asemenea artisti, care inteleg foarte bine rolul social media in societatea de astazi, dar si care, pe scena, dovedesc o calitate iesita din comun. si care, in plus, au si simtul umorului...

Albumul “The Golden Age” semnat de Ray Chen poate fi ascultat la Radio Romania Muzical duminica, 17 iunie, de la ora 14.30, oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2018. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/disc.htm?a=1912081&c=4631&g=2

Ambele albume pot fi ascultate pe platformele de streaming online (de exemplu, pe Spotify).