| Masaj identitar |  |
| (Teatru) |
Rasul, organicul ras rasare ca o floare pe mormant uneori. Cand ti-e mai greu, cand nu mai stii ce ai mai putea face sau zice, rasul se zbate in tine. |
El mereu te salveaza, fara sa i-o ceri. Nu cred ca cineva rade ca prostul. Corpul sau isi evacueaza bucati de suflet distruse sau neputinte. Pentru mine, despre asta a fost in special spectacolul lui Radu Afrim, Masaj. O propunere pentru o terapie in grup prin ras, intr-un decor multifunctional, practic si poetic in acelasi timp, semnat de Irina Moscu. Tusele groase nu au facut decat sa apese pentru fiecare dintre cei prezenti in sala pe anumite dureri, cutume, obiceiuri proaste care se cer analizate si masate prin ras, poate evacuate, in caz de pericol de stagnare.
Capacitatea pe care o are regizorul Radu Afrim de a crea spectacole-capsula este fascinanta si pare inepuizabila. Prezentul, specificul unor locuri, atmosfera lui acum si aici sunt extrase de catre acesta si inchise intr-un mix de muzica, dans, imagini, poezie, text care deschide suflete si minti. Calatoria pe care acesta o propune de fiecare data cand monteaza un text scris de el sau preluat de la un alt dramaturg si reinterpretat este un tur-retur, iar detaliile ofera imaginea de asamblu. E ca si cum te-ai afla intr-o incapere plina de obiecte si te fixezi pe ceva anume pentru a-ti ghida gandurile si privirea de jur imprejur. Treptat insa, descoperi un intreg univers si fereastra spre exterior. Dupa doua spectacole montate la Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi in care moartea, degradarea morala, saracia, intunericul au detinut suprematia, respectiv Orasul cu fete sarace si Trei piese triste, Afrim a scris de aceasta data un text pentru exploatarea resurselor de ironie si de autoironie din spectatori, din el insusi si din actori deopotriva. Apele tulburi ale sufletului uman si ale prezentului in care acesta se zbate au fost explorate prin umor, cu scufundari in grotele rasului in hohote, ale rasului amar si ale rasului terapeutic.
Masaj, prin personajele sale colorate, indopate cu kitch si machiate cu un strat gros de buna dispozitie pe sub care se zbate ca un muschi epileptic zadarnicia este o explozie de umor, poezie si concret. Circul vietilor voastre este in oras, par sa spuna Petronel Agalmei, Galina, Viviana, Ghiocel, Janel, Crenguta, Sandel, Giulia, Catrina, Chiscu, Codrut, Robert, Simion, Chachaboy, Caesar.
Filmul unei zile la un salon de masaj, intr-un oras de provincie
Afrim a inceput cu o atingere foarte fina pe ceafa spectacolului, a inaintat in malul cutumelor si al vietii de zi cu zi dintr-un oras de provicie si a incheiat cu aceeasi finete, ca un dirijor care isi stie prea bine partitura pentru a da gres. Masaj incepe cu un dans care aminteste de miscarile si gagurile din filmele mute, dans in care se prinde personajul central, Petronel Agalmei, proprietarul salonului de masaj, loc de pelerinaj pentru nefericitii, tensionatii si neintelesii orasului si continua cu o descatusare a corpurilor in cautare de placeri. Miscarea scenica este ca un soi de hora a necunoscutilor si a destinelor care se intalnesc intamplator. Unii se prind de maini si danseaza impreuna, altii ies din dansul intamplarii si se retrag in exercitiile zilnice de introspectie.
Limbajul colocvial, atingerile lascive, flirturile, privirile in gol, destainuirile cu iz de tristete imposibil de pansat se amesteca pe masa pe care mainile lui Petronel fac minuni. Fiecarui actor distribuit in acest spectacol i se potriveste rolul scris de Afrim ca halatul pe care si-l da jos pentru a scapa de tensiunea din corp, inima si minte. Horia Verives stie sa stapineasca bine registrul comic, jucandu-se cu comicul de situatie si de limbaj, cu tusele groase, fara insa a lasa pe jumatate exprimat sentimentul de melancolie. Ada Lupu reuseste inca un monolog incarcat de emotii mixte, isi fugareste privirea dinspre interior inspre exterior si isi proiecteaza zbaterile sufletesti pe chip intr-o maniera care nu te poate lasa indiferent. Activista care pare sa poarte toate poverile acestei lumi pe umeri este un alt personaj care i se potriveste foarte bine. Insa rolul atribuit Pusei Darie este unul dintre cele mai spectaculoase. Talentata si experimentata actrita ieseana intruchipeaza o Galina alaturi de care joaca de-a rasul-plansul n-a parut nicicand mai tentanta si mai acaparanta. Toate personajele din Masaj sunt savuroase, insa Galina Pusei Darie, Janelul lui Cosmin Maxim, Viviana Adei Lupu si Crenguta Malinei Lazar au reusit sa starneasca forta rasului si furia melancoliei, a ratarii, cu niste prestatii irezistibile.
Tipologiile prezente pe scena sunt iarasi foarte bine alese si marcate de catre regizor. Femeia care isi expune sexualitatea, indiferent varsta si vede in vulgaritatea corporala si stilistica o forma de libertate, tanara care isi inhiba visele si isi cauta curajul in mesaje motivationale, activista strivita de zadarnicia propriilor incercari de a salva lumea, dacul liber care se desfata pe indelete si din delicatesele modernismului, parvenitul si rigiditatea sa mentala si comportamentala sunt doar cateva dintre acestea.
Dansul fragilitatii umane cu simtul ridicolului
In Masaj, plexiglasul din decor, sclipiciul de pe haine si de pe pleoape, verbalul si nonvervalul imbraca dureri si neputinte, placeri vinovate si momente de slabiciune, de detasare, de deconectare de la adevaratul sine, ipocrizia lumii in care traim, fragilitatea fiintei umane aflata la mana simtului ridicolului. Sandel ar vrea sa fie patriot si traditionalist pana la capat, dar il mai agata pacatele capitalismului de-un picior, transformand costumul popular intr-o forma fara fond, Viviana ar vrea sa se ia la tranta cu consumerismul si isi face din supermarketuri camp de lupta, dar este invinsa de sentimentul inutilitatii acestui act sisific, Galina sfideaza canoanele varstei, dar se pierde uneori in capcanele propriului suflet, Petronel maseaza pe masa din salonul sau copruri framantate de identitati in deriva si este el insusi intr-o continua cautare de sine, Ghiocelul lui Dumitru Nastrusnicu patrunde intr-un univers al fanteziilor care nu mai pot fi tinute in frau.
Radu Afrim reuseste in spectacolul sau sa aduca in scena pacea si razboiul din personalitatea fiecarui personaj pe care il popune. Textul sau este unul atat de bine scris, are umor, are ritm, are pauze binevenite, are poezie, are sarcasm, are vulgaritate controlota, incat nu simti cand trec cele trei ore petrecute in capsula. Acesta este sustinut de coregrafia gandita de Alice Veliche si de creatia vocala a Dianei Roman pentru a curge si mai spectaculos catre mintile si inimile spectatorilor.
Razboiul interior versus razboiul global
Pandemia, razboiul, incalzirea globala, propriile taceri si lasitati, ipocrizia, toate ne macina si ne fragilizeaza, ne imputineaza sufleteste si ne ia speranta zilei de maine. Tocmai de aceea, ar trebui sa ne masam din cand in cand propriile mentalitati, propriile identitati si sa eliminam toxinele vietii sociale. Nu putem face asta unii fara ceilalti, fara iubire, fara compasiune, fara umor. Radu Afrim ne incurajeaza sa intelegem ca singuratatea, nepasarea, cruzimea sunt alegerea noastra. Poezia lumii e vie inca, se lasa citita pentru cine are ochi pentru ea si pe un camp de razboi, si pe o masa de masaj si intr-o imbratisare intre o femeie trecuta de mai multe tinereti si un barbat care poate sa ii mai vada frumusetea.
Masaj se incheie cu imaginea razboiului, din Ucraina si de pretutindeni, cu un Petronel care isi regaseste costumul de matusa in doliu din Trei piese triste, cu un bocet surd al nostru, al tuturor, in linistea lasata de hohotele de ras ale vietii care merge inainte.
Masaj de Radu Afrim
Regie si univers sonor: Radu Afrim
Asistent de regie: Marian Chiculita
Scenografie: Irina Moscu
Coregrafie: Alice Veliche
Creatie vocala: Diana Roman
Distributia: Horia Verives, Pusa Darie, Ada Lupu, Dumitru Nastrusnicu, Cosmin Maxim, Malina Lazar, Ionut Cornila, Livia Iorga, Diana Chirila, Marian Chiculita, Alexandru Bodron, Robert Agape, George Gusuleac, Flavius Grusca, Cezar Ichim
.
| |
|
|
|