Arhiva pentru categoria ‘#Interviu’

Bogdan Suceavă: “Suntem măsurați în lume după felul în care ne facem meseria și meseria este măsura utilității noastre sociale.”

09
Iun

Matematician și scriitor, de mai bine de douăzeci de ani, prietenos și echilibrat, sensibil și rațional, Bogdan Suceavă nu iese niciodată în public doar cu matematicianul din el sau doar cu scriitorul, așa că nu știi în ce direcție te va duce o discuție în care îl implici. Ai vrea să rezolvați împreună și niște ecuații extrem de complicate, dar să vă și întrebați cum se curăță și se finisează o frază pentru a suna cât mai bine.
Știe să facă diferența între vocație și meserie, să strecoare câte o glumă în discurs și să își aplice regulile calcului matematic asupra propriei creații literare.

Trăiește în California unde, din 2002, predă matematica la California State University, nu îi plac asociațiile și instituțiile care limitează libertatea, de orice fel ar fi aceasta, și respinge cu tărie înregimentarea politică. Imperiul generalilor tîrzii (Dacia, 2002; ed. a II-a, LiterNet, 2003), Miruna, o poveste (Curtea Veche Publishing, 2007), Sub semnul Orionului (Artprint, 1992), Bunicul s-a întors la franceză. Istorii (Editura T, Fundația Timpul, 2003; ed. a II-a, LiterNet, 2008), Venea din timpul diez (Polirom, 2004; ed. a II-a, 2010), Noaptea cînd cineva a murit pentru tine (Polirom, 2010) sunt doar câteva povești pe care scriitorul Bogdan Suceavă le-a pus pe hârtie în perioadele de vacanță ale matematicianului Bogdan Suceavă.

Sunteți matematician, cercetător, scriitor, trăiți atât în lumea cifrelor, a exactităților, cât și în lumea cuvintelor, a ambiguităților, a interpretărilor, a ficțiunii. Ce poveste se ascunde în spatele povestitorului?

Am istorisit în carte, în Memorii din biblioteca ideală, și apare în primul capitol, faptul că practic am crescut scriind literatură, citind literatură şi, în acelaşi timp, făcând şi matematică şi că pentru mine dualitatea aceasta a fost naturală. Şi nu cred că sunt singurul care s-a format aşa. Mulţi adolescenţi din anii ’80 au crescut instruiţi şi în matematică şi în literatură. Nu e nimic neobişnuit să te formezi aşa. Doar că eu am continuat să fac asta foarte multă vreme. Şi, la un moment dat, am avut suficientă experienţă, încât să urmez anumite proiecte şi să termin un roman. Şi apoi l-am terminat şi pe al doilea. Şi, în timpul ăsta, mergeam şi la şcoală. În continuare lucrez cu studenţii mei, fac matematica, am proiecte de cercetare, îmi predau cursurile şi, în timpul vacanțelor de vară sau iarnă, îmi termin proiectele literare.

Aveţi o carte de suflet, o carte pe care aţi citit-o şi care v-a marcat?

Da. Când aveam 17 ani am citit Kafka şi s-a întâmplat să rezonez cu Procesul, care semăna foarte mult cu lumea închisă din anii ’80, din București. Era, probabil, o reacţie la lumea pe care o vedeam. Dar, romanul de care m-am îndrăgostit foarte mult atunci când aveam 20 de ani, a fost Un veac de singurătate. Acum, însă, cred că cel mai reușit roman care s-a scris vreodată este Războiul sfârşitului lumii, de Mario Vargas Llosa.

Dar ce influente consideraţi că aveţi?

Am citit, pe lângă literatura română, şi lucrări provenind din literatura latino-americană, din literatura franceză, din literatura engleză şi nord-americană, unele romane mari ale literaturii de limbă rusă, am încercat să citesc lucrări literare elaborate în mai multe spaţii culturale. Am căutat să urmăresc autori care îmi comunică ceva şi construiesc lumea într-un fel similar cu cel în care o înţeleg eu.

Bogdan Suceavă

Bogdan Suceavă

____________________________________________________

Suntem măsuraţi în lume după felul în care ne facem meseria şi meseria este măsura utilităţii noastre sociale.

____________________________________________________

Și să va construiţi un stil al dumneavoastră?

M-aş bucura dacă cineva ar crede că s-a întâmplat asta.

Credeţi că a-ţi face bine meseria înseamnă a fi un om mai bun?

Categoric. În primul rând suntem măsuraţi în lume după felul în care ne facem meseria şi meseria este măsura utilităţii noastre sociale. Cred că ar trebui să fim un pic realişti şi să vedem că, cel puţin în literatura română, acolo unde publicul de limba română este atât de restrâns, nu se mai poate trăi din scris. Şi lucrul acesta era clar încă de la începutul anilor ’90. Povestea asta că cineva trăieşte din scris este o legendă. În realitate sunt diverse maniere de a folosi contextul politic pentru a da impresia că trăieşti din scris.

Care sunt principiile la care nu aţi renunţa niciodată în viaţa şi cât de des sunt ele prezente, sub diverse forme, în cărţile dumneavoastră?

Cred că cel mai important principiu este ca un scriitor să nu facă compromisuri politice, sub scuza că face literatura, subordonându-şi programul literar unei agende politice.
Eu am încercat să înţeleg în mod onest anumite lucruri care erau foarte dificile, să îmi răspund la anumite întrebări. Şi unele dintre întrebările cele mai grele pentru noi românii sunt “cum anume se transformă lumea românească”? de unde venim? cum a funcţionat şcoala înainte? cum ne-a educat? cum educăm copii de azi? Mi s-a întâmplat să vorbesc şi aici la Iasi şi în alte locuri, despre valorile culturii române, despre literatura romană în general. Este absolut esenţial să găsim acele valori care pot să spună ceva despre noi, despre ce a dat mai bun cultura noastră până azi. De exemplu, felul în care predăm matematica la nivel elementar în şcoală, căci și matematica este un capitol important al culturii, sau felul în care le oferim perspective tinerilor atunci când termină facultatea. A venit vremea să spunem că cel mai greu lucru pentru un tânăr, după ce-și termină universitatea, e să îşi găsească un loc al lui în lumea românească. Şi asta are de-a face cu faptul că şcoala nu este croită să servească bine realităţii de azi. Sunt foarte multe specialităţi care nu ajută. Această este o preocupare constantă a mea. Memorii din biblioteca ideală este al doilea volum de eseuri al meu, și am revenit la aceste teme. Cât despre literatură, se întâmpla ca abia acum să realizez ce am urmărit în romanele de dinainte, ce teme m-au preocupat și de ce. Am urmărit să văd lumi în schimbare şi să descriu ceea ce se schimbă, deopotrivă cu ceea ce rămâne neschimbat. Ca de exemplu, felul în care se stinge satul românesc, ce s-a întâmplat în timpul revoluţiei şi când a fost momentul de maximă tensiune, cum anume a arătat era tranziţiei, care sunt caracteristicile ei.

Răzvan Constantinescu, Bogdan Suceava, Mihai Anastasiei

dr. Razvan Constantinescu, Bogdan Suceavă, prof. dr. Mihai Anastasiei

Cum va percepeţi cititorii?

E din ce în ce mai complicat, pentru că am descoperit că nu scriem numai pentru noi. Se întâmplă ca, uneori, anumite texte ale nostre, să fie traduse şi e din ce în ce mai greu să îţi imaginezi că scrii numai pentru un public din România. Şi chiar şi publicul din România a devenit foarte divers. E bine să menţii permanent o cale de comunicare cu cei care îți citesc textele şi care sunt interesaţi de aceleaşi teme care te preocupă şi pe tine. Cred că este absolut esenţial să nu te izolezi. Şi să îi asculţi mai cu seamă pe cei care nu te plac. Eu mi-aş dori să mă întâlnesc cu cât mai multă lume, să comunic, fie că este vorba de email, de messenger, de facebook. Îmi place să ascult ce spun alţii despre cărţi în general, nu numai despre ale mele, dar şi despre ale mele. Mă interesează să îi înţeleg pe cei care au ceva de criticat, dacă se poate să fie observații pline de substanţă. Lucrul acesta m-a ajutat foarte mult în decursul anilor. Cred că în aceşti douăzeci de ani am crescut învăţând din greşeli.

945108_554740521236243_754546964_n

Cât de importantă este pentru evoluţia dumneavoastră ca scriitor critica?

Dacă este onestă şi nu are o agendă politică, este binevenită şi binecuvântată. În momentul în care e vorba despre “raderi” politice, de care cu toţii am avut parte, nu mă interesează. Trebuie să ai tăria de a ignora atacurile politice.

Cum alegeţi să va promovaţi? Cât de importante sunt reţelele de socializare în promovarea unui produs, a unei imagini?

Am descoperit că nu mai am nevoie să mă promovez. În momentul în care cineva este interesat de temele pe care le abordez, ajunge inevitabil să răsfoiască una dintre cărţile mele. Cartea este un obiect fragil. Nu se pune problema să te promovezi aşa cum ai promova o marcă de săpun. E altceva. Vorbim despre nişte teme foarte importante, vorbim despre nişte idei care pot să facă diferenţa. Este posibil ca un cititor să fie interesat de aceeaşi temă peste patru sau cinci ani de la momentul când un autor publică o carte. Mi se întâmpla să aud de la câte un cititor că a citit Venea din timpul diez sau Noaptea când cineva a murit şi că le-a descoperit abia acum. Sunt încântat atunci când se întâmplă. Pentru mine sunt nişte teme închise. Pentru un autor, fiecare temă se închide atunci când termini o carte, când dai bun de tipar.
Pentru mine, pentru că trăiesc în Americă de Nord şi comunic, uneori sporadic, cu lumea românească, este esenţial să primesc informaţii despre ideile, temele care preocupă lumea de aici. Nu mai este exilul de acum 30 de ani. Este altceva. Şi reţelele de socializare ajută enorm. Citesc, uneori, fără să intervin, comentării sincere ale unor oameni, mai ales când ei se enervează şi deodată devin foarte sinceri. Astfel de comentarii sunt mai bune decât orice editorial. Așadar, pentru mine rețelele de socializare nu sunt un algoritm de promovare, ci un loc unde ascult și învăț.

După ce criterii va alegeţi partenerii de discuţie atunci când vă lansaţi o carte, pe cine doriţi să aveţi aproape pentru a completa ceea ce spuneţi dumneavoastră despre cartea respectivă?

Pentru acest turneu de promovare a cărţii Memorii din bibliotecă ideală, de exemplu, a fost foarte important şi ce a propus editura. Nu sunt neapărat prieteni alături de mine când lansez o carte, deşi mărturisesc că nu ezit să îi descriu drept prieteni pe unii dintre cei care mă însoţesc la lansări. Dar au fost şi situaţii în care oameni cu care mă aflam în profund dezacord se aflau alături de mine şi au deschis o dezbatere. Asta mi s-a părut foarte important.

Ce înseamnă prea mult şi prea puţin, în viziunea dumneavoastră, atunci când vine vorba de promovare?

Prea mult înseamnă să afirmi ceva ce nu este adevărat despre carte, să faci o promovare mai puţin onestă a unui set de informaţii, să afirmi că oferi mai mult decât oferi.
Prea puţin cred că înseamnă să faci ce a făcut Editura Dacia în 2002 cu o carte de-a mea, Imperiul generalilor târzii, când nu a avut nici un fel de campanie de promovare şi nici un fel de lansare. Atunci am învăţat, graţie lipsei de efort din partea editurii, ce nu trebuie să fac.

Cât de importantă este discreţia asupra propriei vieţi atunci când eşti scriitor? Este ea posibilă?

Da! Lucrez mult cu această distincție între public și privat. Sunt anumite lucruri pe care nu le discut în public. Cred că trebuie o anumită distanță, pentru că, din nefericire, sunt posibile tot felul de agresiuni. Sunt oameni cu niște obsesii absolute nesănătoase care îți invadează viața privată. Există, totuși, o frontieră fragilă între viața privată a scriitorului și viata personajelor sale, o delimitare care se poate menține, pentru că altfel intrăm într-un joc riscant. Sunt conștient de asta și apreciez ce înseamnă distanța necesară. Mi-aș îngădui să spun sănătoasă.

Cum aţi descrie lumea scriitorilor contemporani dumneavoastră? (din România, dacă vreţi, dar nu numai)

În primul rând, nu cred că sunt necesare raporturile noastre cu nişte asociaţii sau cu nişte instituţii. Am renunţat să fiu membru al Uniunii Scriitorilor, mi s-a părut un lucru nenecesar. Nu am fost convins de felul cum se organizează alegerile din 2009, de felul cum au fost desemnați cei care au votat în acele alegeri, de felul cum se creează un centru al puterii care nu serveşte nimănui altcuiva decât celui care îşi arogă dreptul de a număra voturile. Văd lumea literară că pe o serie de relaţii personale din care cu toţii avem ceva de învăţat şi care ne-ar ajuta pe fiecare dintre noi să creştem. Am foarte mulţi prieteni scriitori, și comunic cu ei în privat. Discutăm despre cărţile care ne plac, despre felul în care ne documentăm, studiem şi ne pregătim un proiect. Am prieteni cu care, practic, am scris câte o carte în paralel şi e ceva extraordinar când se întâmpla asta. E adevărat că există şi multe orgolii, dar într-un mod foarte septic, încerc să stau departe de ele. Mărturisesc că nu invidiez pe nimeni.

V-aţi visat destinul altfel?

Nu.

_____________________________________________________

Motivaţia unui scriitor este la fel ca motivaţia unui compozitor de a scrie o simfonie, la fel ca motivaţia matematicianului de a rezolva o problemă, la fel ca motivaţia medicului de a investiga o anumită maladie.

____________________________________________________

După ce vă vine ideea pentru o carte, care sunt etapele pe care le parcurgeţi până la apariţia sa propriu-zisă? Care a fost perioada cea mai scurtă şi perioada cea mai lungă până la apariţia unei cărţi?

Toate cărţile mele au avut o poveste diferită. Memorii din bibliotecă ideală s-a scris, practic, între 2006 şi 2013. Am tot adăugat eseuri lângă eseuri, am simţit că lucrurile se leagă, iar de la începutul anului 2012 am începutul să elaborez acel plan care mi-a permis trasarea unei istorii a unor idei fundamentale în geometrie. Cu romanele, însă, este diferit. În primul rând ai nevoie de un plan, ai nevoie de o întrebare. Un roman trebuie să răspundă unei întrebări, trebuie să fie scris pentru un motiv şi trebuie să urmărească cum anume personajele se pot transforma pe parcurs. Dacă nu calculăm bine, dacă nu avem un plan foarte bun, e posibil ca transformarea cu pricina să nu fie vizibilă. Ştiu cum se greşeşte un roman. Am greşit câteva. Am patru cărţi nepublicate. Pot să scriu un tratat despre cum se pot produce erori în literatură. Trebuie să calculezi foarte bine planul romanului, să ai un număr suficient de personaje şi să te simţi confortabil cu ele. Recunosc, gândesc şi ca un matematician. E un proces foarte lung. De exemplu, pentru Miruna, o poveste au fost 112 pagini pe care le-am rescris vreme de 15 ani. Am vrut neapărat să fie un text care să sune bine. Am tot calculat cum trebuie să fie, cât de lung trebuie să fie. Ca perioadă de timp, rămâne cel mai îndelungat proiect al meu.

memorii-din-biblioteca-ideala_1_fullsize

Vorbiţi-ne puţin despre proiectele de viitor.

Am multe proiecte, dar îmi ia atât de mult timp să termin o carte, încât nu pot să promit nimic. Descopăr că intervalul minim pentru terminarea unei cărţi a fost pentru mine de 3 ani. În perioada aceasta nu scriu, nici nu fac matematică. În aceste trei săptămâni nu fac altceva decât să dedic timp unui turneu de prezentare pentru Memorii din biblioteca ideală, volumul apărut la Editură Polirom.

Cum staţi cu motivaţia?

Motivaţia unui scriitor este la fel ca motivaţia unui compozitor de a scrie o simfonie, la fel ca motivaţia matematicianului de a rezolva o problemă, la fel ca motivaţia medicului de a investiga o anumită maladie. Nu poate fi ceva artificial. E ceva ce trebuie să vină dinlauntrul tău. Atunci când nu mai vine e mai bine să te opreşti. Şi ar fi mai onest din punct de vedere intelectual să te opreşti, decât să creezi un produs artificial.

Dar cu rutina, cu oboseala cum staţi?

Lucrez cu ipoteza că sunt nemuritor.

Ce vi se pare greu atunci când simţi că ai vocaţie de scriitor şi urmezi acest drum?

Este greu să rămâi onest vocaţiei tale şi să nu falsezi. Să nu fii ca acei cântăreţi de rock, de exemplu, care insistă să cânte şi operă, deşi au voce pentru partituri rock. Şi poate fi foarte aiurea atunci când te deplasezi spre o zona unde nu te pricepi.

Aveţi vise care nu vi s-au împlinit încă?

Da, bineînţeles. Dar ţin mai degrabă de matematică, decât de literatură. Am încercat probleme foarte grele, pe care nu le-am rezolvat. Unele au fost rezolvate de alți matematicieni. La altele, încă mai caut răspunsuri. Există câteva probleme deschise la care revin periodic.

Sunteţi mulțumit de locul pe care îl aveţi în această lume a scriitorilor aflată în continuă schimbare?

Îmi doresc să fiu undeva departe, undeva în afară şi să nu am de-a face cu chestiunile care ţin de politica breslei.

Dacă ar fi posibil, ce aţi schimba în viaţa dumneavoastră?

Mi-aş dori să am mai mult timp ca să scriu. Mi-aş dori ca săptămâna să fie compusă dintr-o singură zi de luni şi şase zile de sâmbătă.

Bogdan Suceava, Cretu

interviu realizat de Ramona Iacobuțe

Cuvinte cheie: ,


Theme Tweaker by Unreal