În ultima vreme am prostul obicei ca atunci când citesc câteva cărți ale unui scriitor să-l categorisesc cumva, să-l prind într-o anumită tipologie chiar dacă sunt conștientă că unele cărți pe care nu am apucat să le citesc ar putea să-mi demonstreze contrariul. Asta mi s-a întâmplat citind Surfacing, a doua carte scrisă de Margaret Atwood, publicată în 1972 dar care, din păcate, la noi nu a fost tradusă de nicio editură.
Este povestea unei femei care se întoarce în localitatea retrasă unde a copilărit pentru a-și căuta tatăl dispărut, sau cel puțin acesta este pretextul inițial al narațiunii. Pentru că acea căutare în ținutul sălbatic înconjurat de apă și reacțiile prietenilor care o însoțesc scot la iveală amintiri din copilărie și detalii despre viața ei care o fac să conștientizeze modul în care se raportează și se lasă manipulată de unele persoane din jur.
Presărată cu tot felul de simboluri, scriitura devine confuză pe alocuri pentru că nu-ți dai seama dacă anumite întâmplări sunt reale sau doar în imaginația eroinei. Dar asta o face cu atât mai interesantă spre final.
Nu o mai lungesc, mai ales că nu m-am hotărât ce fragment din carte să cuprind aici fără să fie scos din context. Vă mai spun doar că este o carte complexă, cu accente psihologice și chiar fantastice în unele scene, cu o profunzime care mi s-a părut că lipsește celorlaltor cărți de Atwood pe care le-am citit. Merită să o căutați.
sursa: moonlightblues.wordpress.com/
