După o legendă, se spune că un prieten al lui Newton, doctorul William Stukeley, a fost invitat de savant să cineze împreună. Uităt în sufragerie, doctorul aștepta cu nerăbdare ca Newton să apară din cabinetul său de lucru.
Dar vremea trecea, apetitul lui Stukeley se mărea și, cum era singurul invitat, doctorul birui în cele din urmă canoanele, se așeză singur la masă și consumă la repezeală un pui bine rumenit. Sătul, Stukeley acoperi farfuria cu vestigiile puiului cu un clopot de argint și plecă.
Într-un târziu, își făcu apariția în sufragerie și Newton care, îndreptându-se grăbit spre masă, declară însoțitorilor că are o poftă de mâncare strașnică. Se așeză la masă, ridică iute clopotul de argint, dar zărind oasele puiului, se sculă și, lovindu-se cu palma peste frunte, zise:
– Poftim, am uitat că cinasem! Și se înapoie în grabă în cabinetul de lucru.