Un concert bun te inspiră să retrăiești momente esențiale din propria existență și să empatizezi, în același timp, cu personajele întruchipate, dar îți provoacă și insomnie. Pentru că da, un spectacol bun are nevoie de o zi și o noapte pentru a fi digerat, înainte de a se depune în memoria afectivă. Ești atât de încărcat de emoție, de trăit și de retrăit, de conversațiile de dinainte și de după concert, de flashback-uri, încât, târziu în noapte când ajungi acasă, i te confesezi tavanului din propria cameră sau dintr-o cameră străină, după ce îl privești îndelung cu ochi flămânzi de somn. Nu doar vocea artistului care însuflețește un astfel de spectacol emoționează, ci orice element prezent în desfășurarea de forțe de pe scenă.

Patricia Kaas, cunoscuta artistă care vine din țara chansonette-lor, în ultimul său turneu, Kaas Chante Piaf, se folosește de toate trucurile care fac din interpretarea unui playlist un act artistic complex, încărcat de teatralitate și reușește să ofere publicului, cu fiecare reprezentație, un concert bun. Prin Kaas Chante Piaf, Patricia Kaas și-a propus să îi aducă un omagiu inconfundabilei Édith Piaf, fără însă a o copia. Pentru că timbrul vocal, corpul, imaginația, simțurile și capacitatea de a reprezenta i-o permit, artista din Franța cântă, dansează, improvizează, joacă teatru pe scenele lumii, invocând spiritul lui Édith Piaf și cucerindu-și propriul public din nou și din nou prin mișcările corpului, muzică, mimică, interactivitate.

Într-o după-amiază de iunie, pe 19 iunie mai exact, în cadrul Festivalului Internațional al Educației, după ce a cucerit scene mari ale lumii, cum sunt cele din Londra, Paris, New York, Montreal, Kaas Chante Piaf și-a deschis cufărul cu cele 21 de cântece ale lui Édith Piaf și la Iași. Scena amenajată în fața Palatului Culturii nu anunța, însă, nici pe departe, magia spectacolului în plină sa desfășurare. Aparatura neînsuflețită și simplitatea decorului incitau și mai tare curiozitatea celor care dispuneau de invitații sau de bilete, dar și a celor care au cucerit la pas întreaga Piață a Palatului și o parte din Bulevardul Ștefan cel Mare. Cu o zi înainte, la conferința de presă, Patricia Kaas le vorbise pe scurt jurnaliștilor prezenți despre sursa de inspirație și despre structura proiectului său, dar frumusețea reprezentației scenice era departe de a fi debrăcată de mister. S-a dovedit că doar prezența fizică garanta înțelegerea și savurarea fiecărui moment din show-ul Kaas Chante Piaf.

Deși cu un aer nostalgic și vintage, pe alocuri, spectacolul care invocă spiritul lui Édith Piaf este un spectacol multimedia transpus într-un decor minimalist, un spectacol care se folosește, totuși, de tehnica modernă pentru a aduna piesele din trecutul intens, plin de trăiri și de creativitate al unei mari artiste. Astfel, cu un ecran ca de cinema în spate, Patricia Kaas derulează pe scenă, acompaniată de trei instrumentiști și un dansator, filmul vieții lui Édith Piaf, încărcându-se atât pe sine, cât și pe public cu emoții de nestăpânit și din diverse registre ale sufletescului. Teatralitatea face cu ochiul, în fiecare secundă și din fiecare colț al scenei, celor care o ascultă, o privesc și o aplaudă pe franțuzoaica cu timbru vocal gutural. Decorul amintește de epoca de început a cinematografiei și de plan-detaliul din piesele de teatru cu unul, două personaje, iar costumele pe care le îmbracă pe rând Patricia Kaas reconstituie aerul unei epoci în care marile iubiri se concretizau, în filmele de referință, printr-un sărut pasional în imagini alb-negru, pe final, înainte de generic.

Și la Iași, acest suflu de primă jumătate de secol XX a ajuns în plămânii fiecăruia din cei prezenți. Alături de oameni dragi sau doar cu ei înșiși, spectatorii Patriciei Kaas au trăit fiecare moment din show-ul Kaas Chante Piaf cu intensitate. Dacă din curiozitate întorceai privirea spre celălalt sau spre ceilalți, indiferent dacă erau oameni de-ai tăi sau necunoscuți, nu dădeai nicicum peste plictiseală sau scepticism. În schimb râsul, bucuria, muzicofilia și sentimentalismul se răsfățau ca la spa în gesturile și privirile mulțimii, într-un prezent continuu.

Când, în sfârșit, spectacolul Kaas Chante Piaf a început, artista a urcat pe scenă și a salutat publicul cu dorința de a-l atrage de partea sa și de a-și face, în același timp, numărul. Și-a motivat alegerea, și-a intrat în stare și a lăsat muzica să preia controlul. Acordeonul, vioara, pianul i-au fost tovarăși de călătorie pe tot parcursul drumului către sufletul lui Édith Piaf. Și cum rugăciunea este cea mai scurtă cale către esența fiecăruia dintre noi, simbolurile sale domină începutul spectacolului Patriciei Kaas. Așezată în genunchi, cu mâinile pe un scaun înalt, ce poartă semnul crucii, artista se joacă cu notele piesei „Mon Dieu” și cu stările celor care și-au ciulit urechile pentru a nu scăpa niciun sunet, fie că se află aproape de scenă, fie că o zăresc pe ecranele mari amplasate lângă scenă. Graba, trecerea, firescul, umanul, cotidianul se regăsesc în ținuta sa. Un trench simplu, crem, îi îmbracă gesturile, mișcările de dans încărcate de senzualitate, de artificialitatea unei păpuși cu ațe, de durerea unor iubiri neîmplinite și de ritm profund asimilat, până în vârful degetelor.    După un debut încărcat de dramatism, Patricia Kaas își drege vocea pentru alte reinterpretări surprinzătoare ale cântecelor lui Édith Piaf, cântece reorchestrate de Abel Korzeniowski, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori de muzică de film, nominalizat la Globurile de Aur. Între bucățile muzicale vorbește cu publicul, îi destăinuie mici secrete din viața celei evocate și îl îndeamnă la implicare. „Padam, padam”, „Avec ce soleil”, „T’es beau tu sais”, câteva dintre cele mai cunoscute cântece ale lui Édith Piaf au răsunat în Piața Palatului din Iași aducând cu ele jocuri de lumini, imagini în alb-negru pe ecranul din spatele scenei, înregistrări cu vocea în original a lui Édith Piaf și poftă de o plimbare prin orașul marilor iubiri. Când ajunge la „Milord”, Patricia Kaas amintește publicului despre prietenia lui Édith cu Alain Delon, încurajând nostalgia să dea din coate și să treacă dincolo de imaginile de film de pe ecran și dincolo de mișcările de dans născute pe ritmurile binecunoscutului șlagăr.

După prietenie, e rândul marilor iubiri ale lui Édith Piaf să anime spațiul scenic. Păstrate pentru final, binecunoscutele „La vie en rose”, „Hymne à l’amour”, „La Belle Histoire D’Amour” răscolesc istoria sentimentală a Europei și îi evocă pe celebrii Marcel Cerdan și Jean Cocteau. Într-o rochie albă cu tul, Patricia Kaas spune publicului poveste după poveste. Acordurile din „La vie en rose” ating buzele majorității celor prezenți, iar iubirea își face simțită prezența în fiecare detaliu. Când ajunge la povestea de dragoste dintre Édith Piaf și Marcel Cerdan, marele boxeur pentru care artista omagiată a scris trei cântece de dragoste, Patricia uimește publicul prin mănușile de box cu care își accesorizează ținuta. Astfel feminitatea, delicatețea se amestecă cu masculinul, puterea, lupta, gustul victoriei și gustul înfrângerii.

După aplauze dezlănțuite urmează și bis-ul. Kaas are deja pregătită piesa și îi roagă pe cei din fața scenei să se ridice în picioare și să aplaude înregistrarea cu vocea lui Édith Piaf care dă tonul. Este unul dintre cele mai frumoase, mai emoționante și mai de succes cântece ale lui Édith Piaf, „Non, je ne regrette rien”. Pe ecranul din spate un cal negru aleargă, cade, se ridică și aleargă din nou. Simbolurile mușcă din toate direcțiile simțurile spectatorilor. Aplauzele se amestecă cu frânturi din cântec fredonate mai mult sau mai puțin fals de către cei mai extrovertiți. După ultimele note muzicale, o Patricia mulțumită de ceea ce a ieșit, dar și puțin dezamăgită de intensitatea implicării publicului, își prezintă instrumentiștii, dansatorul și se retrage în sine. Scenariul nu presupune foarte multă spontaneitate, iar ieșirea din rol, știm asta din piesele de teatru, nu este întotdeauna una ușoară. Florile pentru Édith Piaf au fost depuse, omagiul adus, show-ul dus până la final cu succes.

Amestecând trecutul cu prezentul continuu, bucuria cu durerea, iubirea cu deznădejdea, amintirile legate de concertul Patriciei Kaas la Iași nu se lasă povestite doar cu unul dintre aceste două timpuri, trecut sau prezent. Deși Kaas Chante Piaf a fost, dansul, decorul, interpretările muzicale, emoțiile stârnite, imaginile inedite și filmările din colecția personală a lui Édith Piaf care nu au mai fost difuzate până acum sunt. Ele oricum curg până la sfârșitul anului pe multe alte mari scene ale lumii și până la uitare în memoria celor care și-au însușit statutul de spectator.

Foto: Pro Image