Suntem copii, elevi, prieteni, subordonați, poate șefi, colegi, părinți.
Încă din primele momente de viață învățăm, așadar, să facem parte dintr-un grup.
Familia este grupul care ne pregătește pentru celelalte grupuri în care va trebui să ne integrăm pe parcursul vieții.
Suntem dădăciți la început, protejați, pentru a afla, pe măsură ce creștem și ce sunt regulile, restricțiile, responsabilitățile.
Urmează apoi grupurile sociale, educaționale și profesionale.
În fiecare dintre aceste grupuri îndeplinim un rol, avem un statut, anumite funcții și responsabilități, dăm și primim în mică sau în mai mare măsură, după cum simțim sau după cum ne constrâng normele să o facem.
Participarea la activitățile unui grup sau altul se bazează pe afectivitate, pe înclinații și abilități practice, sau și pe afectivitate și pe abilități practice, în funcție de natura grupului.
Ca orice persoană care a urmat ciclul educațional firesc, școala generală, liceu, facultate și a acumulat experiență în relaționarea în grupuri mici și medii, cu cei șapte ani de acasă bine manageriați de mama, liderul grupului numit familie și cu tot bagajul de cunoștințe din facultate, treci de la teorie la practică și ești pusă în fața realității unui grup profesional, a unei echipe.
Înveți ce presupune munca în echipă atunci când ți se atribuie responsabilități concrete și ești plătit pentru asta.
Intri în prima echipă ca orice tânăr entuziast care termină o facultate.
Vii cu experiența lucrului în echipă pentru diverse proiecte sau activități practice, cu înclinațiile și deprinderile sociale preluate din grupurile de prieteni și din grupul de colegi de la facultate, cu multă energie, dorința de a profesa, de a progresa, de a cunoaște oameni noi, de a da și de a primi.
De asemenea, ai experiența relaționării, identificării diverselor caractere din grupurile de prieteni prin care ai trecut, împreună cu care te-ai maturizat afectiv și social. Nu știi, însă, cu adevărat ce înseamnă un grup profesional, o echipă, cât de mult te poate schimba, până nu faci parte propriu-zis din ea.
Practic ești, în mare măsură, ceea ce profesezi.
Ce știai înainte despre o echipă?
Știai că este formată dintr-un număr mai mare sau mai mic de oameni care au un scop comun și care se străduiesc împreună să îndeplinească acel scop, respectând, însă anumite reguli.
Bănuiai că pot apărea și nemulțumiri, frustrări, pentru că existența unui șef, pe lângă faptul că asigură respectarea unor reguli după care trebuie să funționeze echipa, are și astfel de efecte.
Dar lucrând efectiv sub tutela unuia înțelegi că e mult mai mult de atât.
Astfel, pe cât poți fi de motivat, pe atât de multe și mari îți pot deveni frustrările.
Ceea ce ți-ai propus tu să faci și ceea ce poți să faci trece prin mai multe filtre până la forma finală.
De asemenea, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le înveți muncind în echipă este că tu ești o rotiță dintr-un mecanism, că nu totul depinde de tine, că ce înseamnă lucru bine făcut pentru tine, poate fi lucru făcut pe jumătate pentru ceilalți.
Echipa se caracterizează și prin spiritul de cooperare care trebuie să existe între membrii săi, prin fuziunea lor emoțională, printr-o atitudine pozitivă și dorința de a înlătura tensiunile și blocajele socioafective.
Simți asta în fiecare zi și când ajungi seara acasă și rămâi singur cu gândurile tale, cu cărțile, filmele și muzicile tale, cu liniștile tale, cu visele tale, cu iubirile tale, înțelegi adevăratul sens al lui a te odihni.
foto: Ema Olariu