Romanul pare a fi un gen literar la îndemâna oricui. Are poveste închegată, are personaj principal și alte câteva care migrează pe lângă acesta, are o structură care face ușoară reluarea lecturii și urmărirea firului narativ din punctul în care a fost abandonat din motive diverse: lipsă de timp, oboseală, obligații sociale, lipsă de chef; are o miză sigură și potențial de a umple un gol emoțional. Deși discuțiile care vizează veridicitatea datelor, a personajelor și a acțiunii sunt interminabile, în fiecare scriitor există motivația propriilor experiențe. În ce măsură își condimentează, însă, scrierea cu parfumul copilăriei, cu dezamăgirea iubirilor trăite până în momentul luării deciziei de a scrie acea carte, cu propriile lașități și acte de curaj, nu se știe cu exactitate. Dar un lucru este cert: strădania unui scriitor de a se face plăcut cu orice preț este sancționată de cititorul avizat. Atrag mult mai mult firescul, asumarea unui stil și siguranța în gestionarea informațiilor, a personajelor și a misterului finalului. Previzibilul poveștii întinde capcana plictiselii.

Apărut pe piața de carte încă din 2010, cu un tiraj preluat de către Editura Adenium din Iași, „Dezmăț în unu” de Briscan Zara este un roman care, deși exploatează locuri comune în literatură — copilăria, prima iubire, procesul arid al maturizării —, nu plictisește. Dimpotrivă. „Dezmăț în unu” te „stârnește” de la primele pagini. Începe cu o confesiune a autorului, pentru a nu exista niciun fel de dubiu în privința motivației, și apoi îi oferă cititorului bucuria privitului prin gaura cheii:

„În schimbul alcoolului am cumpărat de la un yard sale laptopul ăsta la un preț de nimic și m-am hotărât să mă forțez să scriu, să vărs tot ce mă apasă, să-mi creez un scop zilnic, o sarcină, un accelerator de timp, o pastilă de uitat. Cred că am să scriu toată ziua, am atâtea lucruri de amintit, a trecut atâta de când am plecat, plus că am nevoie să îmi creez un rezervor de idei și un refugiu care să mă ajute în momentele grele și să mă sfătuiască atunci când am nevoie. Recunosc deja câteva simptome Holden Caulfield pe care le aveam la pubertate.”

Personajul principal își dezbracă, rând pe rând, hainele propriei vieți și dansează sub ochii din ce în ce mai mirați și mai curioși ai cititorului pe ritmurile misterioase și schimbătoare ale unor certitudini ca „m-am născut”, „cresc”, „mă dezvolt”, „învăț”, „voi muri” și ale unor incertitudini ca „iubesc, dar pentru cât timp?”, „învăț, dar ce?”, „mă transform, dar în cine?”, „mor, dar când?”.

Sfâșiat în două părți de degetele prin intermediul cărora ideile, trăirile și frazele lui Briscan Zara au căpătat o formă — Sub Muntele Răiuț și Fata Morgana Americană —, romanul „Dezmăț în unu” este la fel de surprinzător și de îndrăzneț ca autorul însuși. Ceva din felul în care personajul principal alege să își trăiască viața te îmbie să dai pagină după pagină, să te împotmolești într-un punct și să te înseninezi la vederea unui nou aliniat. Să fie dezinvoltura, să fie umorul cu potențial de sarcasm, să fie nebunia aceea a omului care nu are nimic de pierdut, doar multe de învățat? Oricare ar fi răspunsul, personajul lui Briscan Zara, scriitorul însuși cu diverse măști, nu este unul de abandonat.

Și, pentru că nu puțini sunt cititorii care aleg să își strice puțin plăcerea lecturii înainte de începerea propriu-zisă a acesteia, prefața unei cărți este, de multe ori, o tentație și adevăratul început al acesteia. În cazul romanului „Dezmăț în unu”, prefața este și ea feliată în două: confesiunea lui Florin Lăzărescu, scriitor, și rândurile de sinteză critică semnate de Bogdan Crețu. Ce aflăm din această prefață? Câte ceva din felul de a fi al omului Briscan Zara, Bris cum îi spun prietenii, și din trăsăturile definitorii ale stilului pe care scriitorul Briscan Zara îl imprimă textului în care își ambalează viziunea asupra lumii. Îți răscolește această prefață și mai mult curiozitatea? Cu siguranță!

Scriitorul Florin Lăzărescu, prieten cu autorul romanului, nu se jenează să îi developeze frânturi din viața de zi cu zi și din pornirile sale de individ născut într-o societate controversată:

„Știu bine ce spun – Bris e imprevizibil. A făcut la viața lui traforaj, aeromodelism, chitară clasică, tobe, yoga, dansuri moderne, karate, litere, filosofie, teatru, construcții și mecanică auto, alpinism, film. Îl asociez cumva cu lumea nouă în care am pășit și am mers, cot la cot, din momentul în care ne-am trezit colegi de bancă, după Revoluție.“

Criticul, pe de altă parte, ne pregătește pentru întâlnirea cu un Holden Caulfield al perioadei comuniste din România. Aventurierul din „De veghe în lanul de secară”, autohtonizat de Briscan Zara, rătăcește în „Dezmăț în unu” pe dealurile dintr-un sat românesc, își imprimă în personalitate câte ceva din naturalețea aceea a vieții trăite în mediul rural, își împarte experiențele în esențiale și de neglijat, ironizează cu minte de copil, de adolescent și de adult tot ce vede în jurul său și asimilează din înțelesurile vieții puțin câte puțin, lăsând loc, din când în când, „digestiei existențiale” să își facă treaba.

Iar când, după privirea aruncată pe prefață, pagină cu pagină, începi să ai propria relație cu personajul lui Briscan Zara, te feliciți sau, dimpotrivă, te cerți că ai ales să îți strici plăcerea lecturii. Dar, cu siguranță, îți formezi o viziune proprie. Pentru că, oricât de ușor ar fi de încadrat într-un tipar, textul cere exclusivitate. Scris cu mult umor, marcat de „aici și acum-ul” și de „atunci și acolo-ul” personajului central care își trage rădăcinile din însuși cel care îi dă contur, romanul „Dezmăț în unu” ridică amintirile din copilărie, stările de depresie ale unui adult aflat departe de casă și de tot ce iubește și escapadele sale amoroase la rang de întâmplări demne de a fi citite. Deși, inițial, textul a fost publicat de către autor pe pagina de internet www.brizar.ro, în prezent are și o față tipărită și este pus la dispoziția cititorilor de către Editura Adenium.

În „Dezmățul” lui Bris le avem pe Zoe și pe Amalia, iubiri din registre diferite, dar modelatoare; o avem pe bunica autoritară, dar cu o coloană vertebrală și cu o poftă de muncă demne de un model în viață; îi avem pe prietenii din copilărie care știu să pună la dospit aluatul prieteniei și să ofere o rețetă personalizată pentru ceea ce înseamnă camaraderie, împărtășire; avem „pofta de mai mult și mai bine” prost înțeleasă care duce spre excese materiale și spre îndepărtarea de adevăratele valori; avem singurătate sfredelitoare; avem copilărie trăită în comunism și avem adult purtat până în America pentru a-și potoli cheful de aventură; avem caracterizări până la grupa sanguină făcute personajelor care migrează în jurul personajului principal transformându-l în ceea ce este de fapt: un subiect de discuție cu valențe multiple. Avem, așadar, o carte care ne face legăturile cu propriul trecut, cu propriile etape ale eu-ului, o carte care ne îmbie să ne amintim și să comparăm.