„Fizionomia femeilor nu începe decât la treizeci de ani. Până la această vârstă, pictorul nu găsește în chipurile lor decât culori trandafirii și albe, surâsuri și expresii care repetă un același gând, gândul tinereții și al iubirii, gând uniform și fără profunzime; la bătrânețe însă, totul a vorbit în ființa femeii, pasiunile s-au încrustat pe chipul său, expresiile cele mai violente, de bucurie și de durere, în cele din urmă i-au schimonosit și i-au pocit trăsăturile, i s-au întipărit în mii de riduri, care toate au un limbaj, iar un cap de femeie devine atunci sublim prin groaza lui, frumos prin melancolia lui și magnific prin liniștea sa.”

– Balzac