Frivolitatea nu mi-a fost niciodată prietenă.

De câte ori mi-a dat târcoale i-am zâmbit stângace, dar a nu hotărât, m-am jucat cu gânduri despre mine vulnerabilă și mocnind de puterea de a lua din nou totul în serios și i-am întors spatele îmbrățișând camaraderește bucuria.

Da, recunosc, îmi place să îi fac în ciudă frivolității.

În trecut obișnuiam să îmi doresc să sufăr, numai să nu simt nu.

Prezentul mă învață, însă, pe baza lecțiilor din trecut să nu mai dramatizez totul într-atât, pentru că nepăsarea, superficialitatea pot fi amăgite și cu mult mai puțin.

Sunt atât de lacome încât ar înghiți orice se apropie de pofta lor de a devora.

Atunci totul părea mult mai grav decât acum.

O iau ca exemplu pe fata aceea atât de vie, de liberă, de stângace și totuși firească pe care memoria mi-o identifică de fiecare dată cu la fel de mare claritate.

Poate eram eu, sau poate mi-am închipuit că eram eu.

Nu și-a refuzat niciodată nimic afectiv și de fiecare dată a suportat consecințele caldului care îi măcina oasele și o îmbătrânea mult mai repede intensificându-i trăirile până la insuportabil.

Nopțile îi aplicau comprese de uitare visată sau de insomnie mofturoasă, diminețile o ademeneau spre o seninătate închipuită, iar după-amiezile îi făceau rost de doza de ironie de care era deja dependentă.

Și cu toate astea nu a renunțat la prietenia sa cu liniștea, nu acea liniște resemnată, ci liniștea firescului.

Erau la mare distanță uneori, nu se vedeau cu lunile, cu anii, poate, dar își scriau constant, cu aceeași sinceritate și afecțiune.

După ce își luau la mărunțit nimicurile cotidiene își promiteau că se vor regăsi cu prima ocazie.

Însă, nu de puține ori, treceau una pe lângă alta fără a se recunoaște.

Numai în scrisori se recunoșteau de fiecare dată.

Fata aceea mai e și acum aici.

Se vede mult mai des cu liniștea, deși încă nu sunt nedespărțite și și-a mai făcut o prietenă de neînlocuit, femeia.

Ei îi poate spune orice.

Și chiar dacă o face să râdă cu prostioarele sale, râsul femeii nu e condescendent, ci recunoscător.

Fără ea, fără fata aceea vie, liberă, stângace și totuși firească nu ar fi fost astăzi aici.