Reflectând la mediul studențesc de azi, îmi dau seama că majoritatea studenților sunt la curent cu ce a însemnat dintotdeauna Facultatea. Cei doi de „B”: Biblioteca și Barul, nu neapărat în această ordine, dar obligatoriu în egală măsură. De ce? Pentru că trebuie să ai unde și de unde să înveți și unde să exprimi, să verifici, chiar să aplici ceea ce presupui că ți-ai însușit.
Da. Așa îi văd eu pe studenții de azi; numai că modul în care aplică s-ar putea să le întârzie recunoștința pe care o merită și să le aducă nenorociri, asemeni goliarzilor cu care țin să-i asociez.
Poezie?
Goliarzii – discipoli ai lui Goliat – sunt autorii vagabonzi ai liricii profane de limbă latină a secolelor XII și XIII. Denumirea și-au ales-o singuri și cu ostentație pentru sensul peiorativ al termenului: acela de disidenți ireconciliabili, ostili ordinii laice sau ecleziastice, disprețuind normele morale curente.
Poezia goliardică, deși se naște pe fondul tradițiilor clasice cultivate în școli, reprezintă o reacție împotriva academismului specific învățământului din Evul Mediu. Prin spontaneitatea cu care reflectă moravurile vieții orășenești și universitare, producțiile goliarzilor reprezintă autentica poezie profană în limba latină a lumii medievale.
Recunoștința pe care lirica goliarzilor a meritat-o dintotdeauna a apărut peste secole. La momentul respectiv, un text bun nu-ți putea aduce mai mult de o carafă cu vin sau câteva cărți. Totuși, prin textele lor reușeau să-și continue studiile și să își trăiască viața într-un mod mai mult decât boem. Studierea Istoriei nu va produce un alt Nicolae Iorga; Știința sau Filosofia nu vor da un nou William Occam; componenta religioasă nu va modela nimic asemănător lui Anselm de Canterbury, însă peste toate cei doi de „B” ar putea forma elitele de care avem nevoie. S-a mai întâmplat asta. Pierre Abelard vă spune ceva?..
