GPS-ul vorbește singur. Nici nu-l mai ascult. Mașina parcă e fermecată. Sunt pentru prima dată pe aceste meleaguri, dar parcă recunosc fără cusur peisajele. Frânturi ale memoriei mă încearcă și-mi dau aripi.
Eroii
Sunt în orașul Mons din Belgia. Continui să scotocesc după comorile românilor, ascunse și pe aceste plaiuri. Caut un cimitir. Intuirea vie m-a ajutat și îl găsesc fără șovăială. În cimitirul cu pricina sunt înhumați 8 soldați români. Conform Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, au ajuns aici în prizonierat, în 1917, direct de pe frontul din Transilvania.
8 suflete care și-au dat duhul departe de țară, uitați de țară și neștiuți de familie. Ospitalitatea belgiană s-a răsfrânt și asupra lor, locurile de veci fiind bine îngrijite. Bucuria este imediat înlocuită de o tristețe strâmbă. Preocuparea belgienilor pentru eroii străini e mai adâncă decât cea pe care mulți români o au pentru eroii proprii.
Cine știe ce destine ar fi avut acești români? Ce aventuri i-au încercat în cei 2 mii de km? Din ce zone ale țării or fi fiind? Recunoaște cineva aceste nume? Nicolae Toma, Apreutesei Tudor, Leulescu Ion, Zamfir Iordache, Ambrozanu Constantin, Pâslaru Ștefan, Mandache Ion, Radu Dumitru? Poate le putem reconstitui destinele.
Țintirimul
Întotdeauna mi-au plăcut cimitirele eroilor. Mereu am privit dincolo de tragediile războiului, ale lor și ale familiilor lor. În ochii mei, adevărul politic se ofilește în fața acestor morminte. Lumânarea pe care am aprins-o a început să bea cu nesaț aerul din jur. Vântul a contenit. Ascultam liniștea și mă gândeam la cele 8 cruci. La cei 8 de-ai mei. La cum s-au nevoit și s-au prăpădit ei pentru mine.
