Putem observa faptul că Steampunk se inspiră atât din perioada victoriană, cât și din cea SF; în primul caz, intervenția ornamentală pe care artiștii genului artistic discutat o propun asupra artefactelor amintește de plăcerea pe care victorienii o resimțeau față de obiectele pline de decorațiuni. În cel de-al doilea caz, cum că Steampunk ar fi o subdiviziune a Cyberpunk, se observă dorința pentru crearea de lumi alternative, ceea ce se întâmplă și în cazul Cyberpunk. Însă cyberspace-ul este o lume malefică și distructivă, ceea ce nu se întâmplă în cazul Steampunk.
Pentru exemplificare, aș propune invocarea filmului Metropolis din 1927, care prezenta societatea distopică a crizei dintre muncitori și proprietari. Însă o reecranizare a acestuia în secolul XXI (2002) va prezenta o lume a muncitorilor „subpământeni”, deasupra cărora trăiesc proprietarii, în luxoase apartamente. Filmul s-a presupus a fi realizat într-o manieră Steampunk, datorită prezenței spiritului victorian în care muncitorii depindeau de forța mașinii și a proprietarului, dar și în stil Cyberpunk, în care omul se alienează prin mașină.
Cert este faptul că prezența acestui fenomen artistic în lumea postmodernă aduce în vedere revalorizarea sau regândirea trecutului victorian. Acest lucru se întâmplă deoarece părerea Steampunker-ilor și cea a criticilor diferă. De exemplu, criticul R. Nakamura va spune că invocarea unui trecut victorian ca motiv de „adorare” sau de regândire a prezentului este ciudat, pentru faptul că epoca victoriană are mai multe părți negative decât pozitive. Apoi, mulți vor spune că Steampunk nu se constituie ca o entitate artistică individuală distinctă, ci este un alt mod de apariție a Cyberpunk-ului: motivele estetice care includ tehnologia și metalul sunt prezente și în cazul Cyberpunk-ului. Chiar dacă diferă prin anumite motive victoriene sau prin invocarea „forței aburului”, Steampunk rămâne, în esență, o alternativă la Cyberpunk.
De asemenea, demn de precizat este și faptul că în secolul XIX, când perioada victoriană se manifestă în mod preponderent, aceasta este influențată de faptul că amatorii de pictură încep să aibă dorința de a vedea, realizat în mod artistic, ceea ce există deja în realitate. Însă artistul începe să refuze compromisul sau concesiile față de client. Astfel, în cursul secolului XIX se creează o prăpastie între artiști și public, aceasta „din cauza revoluției industriale, a declinului meșteșugului, a apariției unei noi clase de mijloc, a producției crescânde de mărfuri ieftine și a deprecierii bunului-gust”.
Același lucru se va întâmpla și în secolul XX, când artistul recurge la elementul transgresivității, al șocului, uneori, pentru a crea ceea ce vede, și nu ceea ce i se spune să creeze sau i se spune să vadă. În secolul XX, artiștii devin inventatori, experimentează. În același timp, investighează și pătrund în universul virtual, al Cyberpunk-ului, de exemplu, ca limită a existenței umane. Omul devine mecanizat și interacționează vital cu mașinăria, cu gadgeturile. În acest moment apare Steampunk-ul ca reamintire a umanității omului față de mașină, și nu ca reafirmare a omului la mediul mecanizat. Steampunker-ul e conștient de mediul mecanizat în care trăiește, dar nu-i recunoaște prioritatea față de viața sa; în universul Steampunk, omul folosește mașina, și nu este folosit de ea, ca în cazul Cyberpunk. Însă prezența mașinii, în ambele medii descrise, este simțită acut și mereu.
