Un turn înclinat, multe crăpături şi o pictură de fraţii Grecu

Nu e ușor să ajungi la Săsăuș, mai ales dacă alegi să străbați drumul plin de gropi care te duce mai întâi în Chirpăr și abia apoi în Săsăuș. Dar orice efort este de zece ori răsplătit atunci când intri în sat. Pe mai toate casele, localnicii au așezat o cruce și privindu-le, rând pe rând, ai impresia că niciuna nu e identică cu o alta. Din credință, au izvorât cruci diferit ornamentate și tot din credință s-a ridicat și o biserică în anul 1782. Biserica a fost pictată de zugravi din familia Grecu, iar astăzi se străduiește să supraviețuiască, deși turnul se înclină amenințător, iar crăpături multe se lărgesc în pereți. Tocmai de aceea, Biserica monument istoric din Săsăuș face parte din edificiile incluse în campania „Salvează-ți trecutul! Salvează monumentul!”.

O biserică tristă

E tristă biserica din Săsăuș și parcă plânge prin toate încheieturile. S-au străduit sătenii să aștearnă un strat de culoare, să pară „mireasă a lui Hristos”, dar turnul tot scorojit este, și tot multe crăpături are, și tot amenințător se înclină turnul spre vale. Care e gradul de înclinație nu se știe încă, se știe doar că turnul acesta nu are nici faimă și, mai rău, nu are nici parte de consolidarea celui din Pisa. „Din câte știu eu, aceasta este cea mai veche biserică de pe Valea Hârtibaciului (Biserica din Mohu este datată tot 1782 – n. n.), iar problema cea mare este la turn. Are 17 metri înălțime și este înclinat față de bază, dar nu știm cu cât. Că trebuie consolidat e sigur”, spune Alexandru Copăceanu, preotul paroh din sat. De un lucru bun tot dai la exterior: câteva picturi realizate demult, probabil tot de frații Grecu, cei care au pictat interiorul bisericii.

Și pentru că am pomenit de interior, să intrăm în biserică. Cea mai bine păstrată pictură se găsește chiar la intrare, sub turn; are culorile de odinioară și deocamdată existența nu îi este amenințată de crăpături. În interior însă, lucrurile se schimbă. Culorile așezate pe pereți în urmă cu vreo două sute de ani sunt înnegrite de fumul atâtor lumânări, dar parcă nu asta-i problema cea mare: aproape nu există metru pătrat în interiorul bisericii care să nu fie brazdat de crăpături. Unele se cască pe lungimi de zeci de centimetri, în altele aproape ai putea ascunde un creion… dar dacă știi să vezi în spatele fumului și crăpăturilor, dai de una dintre minunățiile omenești în care Dumnezeu a așezat mult har: pictura fraților Grecu. După atâția amar de ani, chipurile de îngeri și sfinți sunt abia vizibile, la fel și galbenul ce i-a făcut faimoși, dar știi că în spatele negrelii se ascunde aceeași blândețe a liniilor ce te-a întâmpinat la intrare.

Și te mai bucuri de ceva: că în urmă cu ceva timp, s-a reușit repararea acoperișului, a jgheaburilor și burlanelor, așa că cel puțin infiltrațiile de apă nu mai sunt o amenințare. Lucrările au costat 50.000 de lei, iar Primăria Chirpăr a promis, pentru acest an, încă 30.000 de lei pentru proiectul de restaurare a bisericii. Ați citit bine, doar pentru proiect: nu se știe nici când, nici din ce bani vor fi plătite lucrările efective de restaurare a turnului și a picturii. Din donații ale localnicilor? E practic imposibil: parohia numără abia vreo 40 de familii, iar cei mai mulți locuitori sunt bătrâni. În cinci ani de când e preot în Săsăuș, Alexandru Copăceanu a încreștinat șase copii, a cununat un singur cuplu și a înmormântat 27 de oameni.

Înapoi în istorie

Conform Listei Monumentelor Istorice din România, istoria Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Săsăuș, începe în secolul al XVIII-lea, ca datare oficială fiind consemnat anul 1782. Câteva elemente au concurat la stabilirea acestei date: inscripția de pe clopotul mic din turnul clopotniță – „Să se știe că acest clopot al …………. s-a făcut în casa lui Stanislava și B.M. (?) anii 1741” – și inscripția ușii pronaosului – 1780. Această ușă a fost adusă de la Mănăstirea din Piscul Hotarului din Săsăuș, susține Maria Zintz în volumul „Zugravi din sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”. Specialiștii Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național consideră însă că o cercetare arheologică ar putea coborî datarea până în secolul al XVII-lea, deoarece biserica a suferit mai multe intervenții structurale care au transformat-o fundamental.

Biserica are un plan dreptunghiular alungit, încheiat spre răsărit cu o absidă poligonală decroșată. În partea vestică este amplasat turnul clopotniță de forma unei prisme cu plan rectangular, care asigură și intrarea în nava centrală dinspre est. Edificiul are dimensiuni medii între bisericile românești de zid (26 metri x 8 m) și păstrează sistemul mononavat de biserică sală, specific arhitecturii ecleziastice din sudul Transilvaniei. Ceea ce intrigă este registrul decorativ, cu lunete arcuite semicircular deasupra arcelor gotice ale ferestrelor. Lunetele au fost practicate cu rolul de a adăposti pictura exterioară. De asemenea, este de remarcat faptul că absida altarului nu are interiorul rotunjit și exteriorul poligonal al zonelor de iradiere a arhitecturii bizantine. Absida poligonală, atât la exterior, cât și la interior, reprezintă o caracteristică a bisericilor occidentale – corul, dar nu este un unicat în arhitectura ortodoxă din sudul Transilvaniei.

Creația familiei Grecu

Comoara Bisericii o reprezintă însă pictura ascunsă în interiorul ei. A fost realizată de zugravi provenind din vestita familie Grecu. Tradiția satului îi menționează pe frații Nicolae și Alexandru Grecu și tot bătrânii vorbesc că biserica ar fi fost pictată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în 1780 sau 1782. În schimb, Maria Zintz atribuie pictura zugravilor Nicolae și Vasile Grecu și o datează la câteva decenii după construirea edificiului.

Cupola este decorată cu Iisus Pantocrator, Tronul Etimasiei, cete îngerești, Iisus binecuvântând între episcopi, iar, în pandantivi, evangheliștii sunt lipsiți de simbolurile lor. Dumnezeu Tatăl și Maica Domnului cu Iisus în brațe șezând pe tron sunt înfățișați pe absidă. Arhanghelul Gavriil, Prorocul Zaharia și Elisaveta cu Ioan, Dumineca Tomii, Înălțarea, Filoxenia lui Abraham, Arhanghelul Mihail, Prorocul Ioachim, Ana și Maria copil ne privesc de pe arcul de răsărit al bisericii, iar pe pereți au fost înfățișate scene precum Cina cea de taină, Iisus pe muntele Măslinilor, Prohodul lui Iisus și Învierea.

Se pare că picturi ar fi existat și în pronaos, dar în prezent acesta este văruit. „Prin tradiție se pomenește că în partea estică era înfățișată Răstignirea și pentru că soldații purtau uniforme ungurești, generalul Bucow a ordonat să se acopere scena”, subliniază Maria Zintz. Cercetătoarea mai afirmă că în majoritatea scenelor pictate la Săsăuș, personajele sunt mai statice, iar cele mai reușite compoziții îi aparțin zugravului Nicolae, care dovedește o bună stăpânire a tehnicii desenului.

Și pentru că am pomenit de pictori și pictură, trebuie spus că povestea familiei Grecu nu este străină localnicilor. „O nepoată a pictorului Vasile Grecu, Ana Șerban, în vârstă de 76 de ani, ne-a povestit că tatăl ei, Ioan Grecu, fiul lui Vasile, a murit în 1918, în vârstă de 56 de ani, iar bunicul ei, Vasile, s-a născut în Arpașu de Jos și s-a căsătorit în Săsăuș cu fata cantorului(…) în timpul lucrului, Nicolae, mai în vârstă, l-a apostrofat pe Vasile care fuma în timp ce picta capela naosului, dar acesta, tânăr fiind, a răspuns orgolios că el este cel care îl „face” pe Iisus, iar schela s-a rupt”, arată Maria Zintz. Și despre același pictor Vasile, sătenii mai povestesc că obișnuia să cânte cântări bisericești în timp ce lucra.

Preferații lui Arsenie Boca

Ultimele două secole nu au trecut ușor peste biserica din Săsăuș. Se spune astfel că, după un puternic cutremur, cupola a căzut, iar pronaosul a fost refăcut drept și s-a văruit. În 1968, biserica a fost trăsnită, scândura a ars, iar o parte din turn s-a prăbușit în vale. Sătenii au refăcut turnul, dar tot înclinat a rămas. Probleme cu stabilitatea turnului au existat dinainte de trăsnire (biserica e așezată pe un teren alunecos) și astfel bătrânii satului spun că „prin anul 1960, știindu-se starea gravă în care se află biserica, autoritățile au interzis oamenilor să săvârșească slujba în biserică. Oamenii au încercat să se roage cum au putut și au făcut în curtea școlii o clopotniță: acolo se rugau acolo și în sălile de clasă. Într-o zi, părintele Arsenie Boca, care avea legături foarte bune cu localnicii, i-a găsit afară și le-a zis: fraților, iubiților, nu mai stați afară, intrați în biserică: lăcașul mai ține mult, nu cade”, povestește părintele Alexandru Copăceanu.

Iar săsăușenii mai sunt legați prin ceva de amintirea părintelui Arsenie Boca: prin două cruci. Una dintre ele, de lemn, așezată la intrarea în curtea bisericii, a fost dăruită localnicilor de către părinte, în schimbul unei alte cruci, de piatră, pe care Arsenie Boca și-a dorit-o la mormântul său. Și tot bătrânii satului povestesc că, odinioară, mergeau cu căruțe întregi cu cereale la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus și așa l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca.

Zugravi din familia Grecu și părintele Arsenie Boca și-au împletit destinul cu cel al Bisericii din Săsăuș. Probabil, Dumnezeu a vegheat asupra Bisericii, iar oamenii au simțit asta, așa că săsăușenii vorbesc și acum despre „puterea” bisericii lor. Când era vreme grea, cu tunete, fulgere și ploi abundente, veneau oamenii din Șomartin, să-i roage pe săsăușeni să tragă clopotele pentru că biserica lor avea putere mai mare…” Și de două sute de ani, clopotele Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” se tot aud peste sat, dar, revăzând cu ochii minții crăpăturile adânci și turnul ce se tot înclină, nu poți să nu-ți amintești de cuvintele părintelui Copăceanu: „numai bunul Dumnezeu știe cât va mai ține biserica noastră…”

sursa: Salveaza monumentul  // Maria SPĂTARIU