Vârsta, formă de dictatură pe care nimeni nu o poate aboli de pe față, chiar dacă în spirit i se mai încearcă detronarea, m-a luat anul ăsta de pe băncile unei adolescențe târzii și m-a aruncat în perioada anilor 30.
La început mi-a fost teamă.
Teamă de etichete,
Teamă de prea mult eu,
Teamă de vârful tocurilor care și-ar fi putut schimba, oricând, direcția și mi s-ar fi putut înfige în tălpi, marcându-mi definitiv mersul, ca într-un film de groază cu buget redus,
Teamă de cremele antirid care au ceva cleios și premonitoriu în ele,
Teamă de dorul necruțător de a avea un copil,
Teamă de magicul cifrei 3, de posibilitatea de a mă da de 3 ori peste cap și de a mă transforma într-un șoarece de bibliotecă sau într-un șirag de perle uitat într-o cutie de bijuterii de o doamnă mult prea bătrână ca să îi mai pese de cochetăria din tinerețe sau în orice altceva în afară de mine.
Dar am reușit să dorm și înainte de ziua mea de naștere și după, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat statistic, și asta m-a liniștit, chiar dacă schimbări mult mai profunde se produc zilnic.
Încep să cunosc gustul unei feminități discrete și atomice,
Să îmi accept eșecurile ca parte din mine cea care va spune povești nepoților,
Să renunț la dramele în 2 sau mai multe acte și să mă supun unei rațiuni cu porniri dictatoriale exact atunci când este nevoie de constrângerea unei emotivități lălâi,
Să practic ritualul cafelei ca pe un exercițiu de aromoterapie, de socializare și de plăcere a trezirii simțurilor,
Să dau o notă de sfințenie dorințelor mele și să le respect capacitatea de a mă învăța mai multe despre mine.
De aceea, nu îmi desconsider și nici nu îmi ascund vârsta, ci o las să îmi vorbească despre mine, pentru că da, cred că prietenia între tine și vârsta ta este cea mai importantă prietenie pe care o experimentezi.
sursa foto: marieclaire.ro
