Dorule, tu, furnică și păianjen veninos,
Neliniște și melancolie,
Gol în stomac și joc de-a v-ați ascunselea cu amintirile.
Ți-am găsit astăzi urmele, am gustat din sălciul tău dulce-acrișor și ți-am simțit parfumul inconfundabil,
Deși ai ieșit val-vârtej din atomii mei cu ceva timp în urmă.
Păreai foarte supărat pe mine atunci.
Tu, care ești atât de cochet, atât de vioi și de sprintar,
Un fin cunoscător al scuzelor, un atent și dibaci chirurg al caracterelor,
Un rafinat degustător de desuetudini și dulcegării,
Mi-ai reproșat că te hrănesc până îți apar straturi de grăsimi de dor,
Nocive și inestetice,
Că îți provoc insomnii,
Că te las să zaci în mine până plictiseala îți face cu ochiul,
Că sunt prea generoasă în a te irosi ori de câte ori indiferența pare a fi soluția.
De aceea, urmele și parfumul tău impregnate în platitudinea și cenușiul cotidianului m-au pus pe gânduri.
Să fii atât de generos încât să mă fi iertat?
Oare de cine, de ce mi-e dor?
Aștept răspuns!
sursa foto: favim.com
