Între relații e în același timp perioadă, sentiment și stare.
Mi se întâmplă, li se întâmplă, ni se întâmplă.
Între relații e în fiecare.
Diferența ține de periodicitate, de repetabilitate.
E perioada extremelor, e sentimentul non-sentiment și e starea din care ieși doar dacă te tragi pe brânci desenându-ți cu tot arsenalul de nuanțe ale optimismului o posibilă nouă relație.
Între relații refuzi să cunoști, preferi să aprofundezi ce deja știi sau, dimpotrivă, te intoxici cu nou, în încercarea de a te pierde pentru a te regăsi.
Între relații nu simți nici iubire, nici ură în stare pură, ci lâncezești într-o amorțeală a simțurilor,
Acționezi pentru a nu simți, îți confecționezi o voioșenie care nu te prinde decât la suprafață și aștepți.
Aștepți să nu mai fii între, să îți definești stările, să traversezi pe partea cealaltă, pe trotuarul relațiilor, să depășești intersecțiile și trecerile de pietoni, să te îndrepți către o parcare care e numai a ta, în care să te cuibărești în fiecare seară până în zori.
Între relații ți se strecoară în fiecare gest, te urmărește ca o umbră și e prezența de lângă tine în patul în care nu mai e nimeni.
Între relații se vindecă cu răbdare față de tine, cu timp și cu nopți fără vise.
Între relații lasă urme vizibile numai pentru cei care au chef să te asculte, să te privească în ochi, să te îmbrățișeze, să îți ia timid mâna în mâna lor.
Între relații are gust de tristețe în amestec cu dezamăgire și de lecții învățate pe propria-ți piele.
Între relații te face prudent, îți ascute simțul critic și e o luptă câștigată sau pierdută cu tine.