Genul polițist poate fi pentru beletristică ce este romance-ul pentru cinematografie. O compoziție care aduce audiență și implică o poveste cu personaje carismatice, cu o intrigă bine conturată și neapărat cu statutul de vedetă al happy-ending-ului. Pentru că, nu-i așa, oricât ar fi de complicate ițele, oricât de multe piedici ar sta în calea aflării adevărului și a împlinirii destinului, oricâtă ambiguitate ar pluti în aer pe parcursul desfășurărilor de forțe și oricât de periculoase ar fi situațiile prezentate, în final se va ști cu exactitate care sunt eroii pozitivi și cei negativi, pe cine pedepsim și pe cine premiem. Într-un fel sau altul, și în genul polițist și în romance, se idealizează un concept. Dacă în primul caz este vorba despre dreptate, în al doilea lumina reflectoarelor se află pe iubire, acea iubire care face istorie.
Oricărui cititor de literatură de larg consum îi este cunoscut, fără doar și poate, faptul că romanul polițist are în centru o anchetă condusă conform unor metode criminalistice specifice, de către un polițist sau de către un detectiv privat. Este bine de știut că primul roman polițist modern a fost scris de către Edgar Allan Poe, The Murders in the Rue Morgue (Dubla crimă din strada Morgue). Însă, maeștrii absoluți ai genului rămân Sir Arthur Conan Doyle, creatorul detectivului Sherlock Holmes și al asistentului său, doctorul Watson și Agatha Christie. De aceea, dacă te încumeti să abordezi acest gen, vrei, nu vrei, îți asumi un schelet pe care îți așezi materialul narativ. De tine depinde, totuși, cât de mult îți înzestrezi personajele cu defecte și calități și din ce registru le culegi. Mergi pe mâna dramaticului, a umorului, a pateticului sau a moderației? Ei bine, de răspunsul la această întrebare se leagă, inevitabil și succesul cărții pe care te-ai hotărât să o dedici polițiștilor, detectivilor și băieților răi, infractorii.
Iulian Sîrbu, autor publicat în 2013 de Editura Adenium din Iași, se pare că a mers pe mâna umorului în încercarea de a îmbrăca scheletul genului polițist cu propriul conținut. În cartea sa, Un detectiv cu ușoare dureri de cap, sunt surprinse, într-o cheie ușor comică, trei episoade din viața detectivului privat Papa Goldon. Astfel, personajul lui Iulian Sîrbu are timp să își facă și autocritica, să se ia peste picior sau să îi ia pe alții peste picior, în timp ce își povestește întâmplările prin care trece în activitatea de zi cu zi, investigarea unor cazuri la comandă. Pentru că Iulian Sîrbu nu se numără, neapărat, printre cele mai cunoscute prezențe din lumea literară românească, este bine de știut, înainte de a-i pune la microscop cartea, că a mai publicat până acum proză scurtă în diverse reviste literare, Revista Nouă, Zona Literară, Timpul și că o selecție a poeziilor sale a apărut în revista Arte Poetica din Salvador, patronată de UNESCO.
În ultima sa apariție, Un detectiv cu ușoare dureri de cap, totul începe cu ceasul deșteptător care îl pune pe eroul Papa Goldon pe picioare, dar îl și indispune, ca pe orice leneș care își vede, astfel, întrerupt șirul reveriilor și al non-acțiunii. Pentru că acesta este unul dintre defectele pe care Iulian Sîrbu a ales să le infiltreze în personalitatea protagonistului cărții sale. I-a pregătit, însă, și calități. Detectivul în cauză este isteț nevoie mare, face tot felul de legături care îl ajută să rezolve cazurile înaintea polițiștilor, prietenos, știe să se facă plăcut și de către doamne pensionare și de către mafioți aflați în urmărire și de către colegi polițiști, găsește o cale de scăpare din orice încurcătură, are imaginație și fler și un simț al umorului care îl salvează din tot felul de situații, chiar dacă, uneori, îl și pune în vizorul rău-famaților.
Aplecându-se asupra a trei cazuri, cartea lui Iulian Sîrbu, Un detectiv cu ușoare dureri de cap, este, firește, structurată în trei părți-dosare, etichetate mai mult decât elocvent: Secretul care ucide, Soția bancherului, câțiva polițiști, niște mafioți și multe dureri de cap și Un furt, o dispariție, un câine mort și o babă isterică. De altfel, autorul publicat de Editura Adenium nu pariază prea mult pe imprevizibil, ci, mai curând pe „bașcălie”. Acest Papa Goldon pe care îl introduce cititorilor pare să fie mai curând protagonistul unui stand-up. El se adresează permanent celor care iau act de faptele sale cu apelative de genul „fraților”, își face deseori autocritica și se ia la mișto, își observă victimele și colegii și apoi le șușotește la urechea cititorilor ce anume îi place și ce îi displace la aceștia, are doi secunzi care mai intră, din când în când, în scenă pentru a-i vinde niște ponturi, a-i mai prelua din sarcini sau a-i șterge fruntea cu prosopul (la figurat, desigur), ca toți asistenții care se respectă. Te aștepți, dacă îl cunoști prin lectură, să îți râdă în față, să se uite complice la tine sau să execute câteva numere de comedian amator.
În favoarea prozei polițiste pe care o semnează Iulian Sîrbu se poate spune că acesta și-a ales un personaj simpatic, un detectiv care, indiferent dacă trebuie să rezolve cazuri cu mafioți și interlopi sau cu babe isterice, câini morți și bunici rătăcite, este dispus să „se bage”. De dragul acțiunii. Ei, hai, și al banilor! De asemenea, cartea sa se citește ușor, în două-trei ore, nu îți dă bătăi de cap, nici la propriu, nici la figurat, îți umple o pauză dintre alte activități pe care le ai programate. Din păcate, autorul își face și câteva deservicii. Acțiunea este „aproape” previzibilă, subiectele sunt duse spre final mult prea repede, cu o grabă în a trece la următorul episod care te nedumerește, cumva. Nu dă situațiilor și personajelor răgaz să își dezvolte complexitatea, nu cochetează prea mult cu suspansul. Fără a fi o capodoperă a genului, scrierea lui Iulian Sîrbu, Un detectiv cu ușoare dureri de cap, publicată de Editura Adenium în seria Action, nu îi va prinde, neapărat, pe împătimiții genului, ci mai curând pe cei care au puțin timp liber la dispoziție și vor să își arunce ochii pe o carte ușor de citit, o carte care mizează pe franchețe, pe lejeritate, pe acuratețea descrierilor situaționale și pe efectul tonic al umorului, al ironiei.
