Amza Pellea a fost unul dintre cei mai importanți actori români, distingându-se atât în teatru, cât și în film. A fost interpretul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i-a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie. S-a născut la Băilești într-o familie cu cinci copii; tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s-a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC. Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest, de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie, de Aleksei Arbuzov), Vlădica Ilarion (Tudor din Vladimiri, de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă a lui Vsevolod Vișnevski), Bepe (Gâlcevile din Chioggia, de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega). Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht – 1962), Pietro (Umbra de E. Șvarț – 1963), Manole (Somnoroasa aventură, de Teodor Mazilu – 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian – 1966), Platonov (Un Hamlet de provincie de Cehov – 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu – 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sârbu – 1970), Hrisanide (Interesul general, de Aurel Baranga – 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii, de A. Kopit – 1973), „inginerul” din Nic Nic. Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal, de Corneliu Marcu – 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă, de Marin Sorescu – 1979).
Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând – în regia lui Gheorghe Harag – personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobîlin – 1983.
„Sunt un mare iubitor de poezie. Iubesc cuvântul, sensibilitatea în stare pură de cristal. Dealtfel, am o memorie afectivă și țin minte enorm de multe poezii. Cuvintele îmi sunt deșteptate, readuse pe buze, de o anume stare sufletească pe care mi-a declanșat-o inițial o poezie.”
„Televiziunea este într-un fel o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că vrând-nevrând, te bagă în casa omului. După ce-am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: „uite-l pe Amza Pellea!“. După ce-am apărut la televiziune, alții, mai mulți, mă arătau familiar: „uite-l pe Nea Mărin!“ Fusesem în vizită, în casa lui, stătusem de vorbă cu el, în halat și în papuci. În general, televiziunea solicită mai mult pe actor. Un lucru spus în fața camerelor de luat vederi, are mai mult haz pe scenă. De fapt, eu la televiziune improvizez.”
„Avem destul de mulți spectatori încă nerafinați, încă nepregătiți. Nu trebuie să dăm cu barda în public. El e dispus să vadă orice, dar trebuie să și înțeleagă. Cred că în spatele modernismului, a căutărilor teribiliste se ascund de fapt neputințe. Ce înseamnă că ești neînțeles? Înseamnă că n-ai găsit mijloacele de a te face înțeles.”
„Cred că și eu am devenit cunoscut ca actor datorită filmului. În Setea am avut un rolișor mic. Se pare că am fost remarcat de specialiști în Tudor, unde jucam pe unul din căpitani. Am mai apărut în diverse filme de la Neamul Șoimăreștilor la Haiducii; au urmat Dacii, film în care mi s-au relevat probleme mai complexe. Abordam un personaj despre care spectatorii aveau o imagine preconcepută. Aceeași problemă, amplificată, m-a îngrozit atunci când s-a apropiat turnarea filmului Mihai Viteazul. Nu puteam nici să abordez doar datele legendei eroului, nici să mă suprapun personajului. Căutam punțile de trecere. Muncă meticuloasă, complexă. Trebuia calculat totul, de la expresia feței la ritmul pașilor.”
Interviu Amza Pellea – Despre nașterea lui Nea Mărin
AMZA PELLEA: „S-ar putea să existe pericolul ca oamenii să uite să râdă și să plângă.”
Invitat în emisiunea lui Florin Piersic, în anul 1979:
sursa: ziarulmetropolis.ro/ agerpress.ro/ cinemagia.ro/ wikipedia.org
