Regele Carol I a invitat la banchetul care s-a desfășurat la Cernavodă cu prilejul inaugurării „Podului Regele Carol I”, la 15 septembrie 1895, doar presa care nu s-a referit prin articole acide la puterea executivă. Decizia suveranului a fost inutilă. Jurnalistul Constantin Mille de la cotidianul „Adevărul”, „neinvitatul” la masa regală, a considerat că Regele nu merită să fie prezent la inaugurare, din cauză că „nu a pus un singur cui la această lucrare”. Afirmația nu a avut acoperire, având în vedere că ultimul niț al podului, din argint, a fost bătut de Regele Carol I cu ajutorul unei prese hidraulice.
Analizând modul în care a crezut că se va desfășura sărbătoarea de la Cernavodă, Constantin Mille a anticipat alegoric că, în momentul în care se va toasta în numele regelui, „din fundul apei vor ieși și geamătele miilor de oameni cari și-au găsit moartea sub apele Dunărei”. Constantin Mille a exagerat în legătură cu ultimul niț al podului, însă afirmația sa referitoare la oamenii care au murit lucrând la realizarea podului din dorința regelui Carol I s-a datorat fie hazardului, sau dimpotrivă, fie de data asta a avut probe care să-i întărească spusele.
Vulpoiul de la Adevărul a avut însă fler. A pus degetul pe o rană trecută cu vederea de presa din România, săgeata sa ajungând la țintă. Doctorul C. Tinc a confirmat afirmațiile lui Constantin Mille. Detașat de Ministerul Lucrărilor Publice la Cernavodă pentru prevenirea „accidentelor de muncă”, doctorul Tinc a constatat că pentru perioada 1890-1891 nu s-au păstrat dosarele oamenilor care au trecut în lumea celor drepți în timp ce au lucrat la „brațul de oțel”.
În perioada 1892-1895, 45 de oameni au murit căzând de pe schele, iar alte patru persoane au decedat din cauza celor peste trei atmosfere existente în chesonul unde au lucrat. Doctorul C. Tinc nu a vrut să ofere detalii despre oamenii care s-au îmbolnăvit în timp ce au lucrat la pod și au decedat ulterior. A precizat totuși că 749 de muncitori au fost internați în spital în patru ani de zile cu simptome cardiace, pulmonare, cerebrale și ruperi de timpan. Bolnavii au fost tratați prin injecții cu pilocarpină. Înrăutățirea stării fizice a oamenilor care au lucrat sub aer comprimat a avut cauze complexe. Oamenii au intrat în chesoane obosiți din punct de vedere nervos, mulți dintre ei au avut patima beției, iar contactul cu dioxidul de carbon rezultat din lumânările folosite la iluminat a produs asfixierea. Remedierea acestei deficiențe s-a realizat în septembrie 1892, când a început să se folosească în chesoane numai iluminatul electric.
sursa foto: Catalin Fudulu
