Mario Castro Navarrete: „Dacă iei cartea în mână și o deschizi, descoperi esența: cartea capătă viață”
Se regăsește în ceilalți. Are certitudinea că primul cuvânt adresat unui suflet poartă numele de „solidaritate”, dar și că încrederea îl ajută să miște sori și stele. Din toamna anului 2012 face parte din selectul club al Scriitorilor Români (U.S.R.).
Mario Castro Navarrete, poetul chilian adoptat și adulat de ieșeni, impresionează prin roditoarele sale implicări transculturale, pentru că formația sa filosofică nu l-a împiedicat să devină prieten cu literele, ci dimpotrivă, a consolidat această legătură și din ipostaza sa de profesor universitar la catedra de spaniolă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Este o apariție aparte grație spiritului dornic în permanență de drumeții, obișnuind să schimbe locația geografică la o perioadă atent stabilită anterior. A ajuns pentru prima dată în România în perioada studenției – în anul 1970, o perioadă cu încercări, presiunea istorico-politică determinându-l să-și părăsească țara natală. Din acel moment a înțeles că a călători va fi sinonim, în viața sa, cu verbus vivendi, cu un traseu care conduce la o pleiadă de itinerarii parcurse inițial dintr-o necesitate care, dozată în timp, poate deveni și plăcere. Mărturisește că a avut marele noroc de a lucra ca bibliotecar timp de 17 ani de zile la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, prilej dublat de semnificația proximității universului fascinant al cărților. De consemnat este și faptul că a fondat un centru cultural chilian, atașat statului Chile la București. Dar nu doar cele ce s-au scris până acum în primele rânduri sunt repere descriptive ale personalității sale, el însuși fiind asemeni unei cărți ce ascunde în pagini conotații menite a fi descifrate, într-o anumită măsură și dintr-un anumit punct de vedere. Detalii despre cel ce este numit prietenul poetului nepereche Mihai Eminescu, în acest interviu.
Știu că ați absolvit Facultatea de Filosofie din Iași. Cu toate acestea, cariera dumneavoastră a îmbrățișat destinul literelor. Cât a călătorit filozofia pentru a se întâlni cu literatura din sufletul dumneavoastră? Cât de mult a contat formația filosofică în propria dezvoltare personală?
Formația mea filosofică este una din chestiunile pe care nu le regret. Eu cred că sunt un norocos că m-am orientat spre filosofie. Mi-a permis, printre altele, să pot trăi împăcat cu mine și cu ceilalți. Pentru că filosofia înțeleasă ca formă a cunoașterii este cea mai completă din câte există. Dacă ai înțeles-o, poți să o și aplici. Nu putem trăi doar în lumina teoriilor. Filosofia îți dă și instrumentele pentru a trăi practic. Prin dobândirea cunoașterii poți face exercițiul introspecției ca să ai o formă de a trăi în interior și în exterior. Îmbinarea teoriei și practicii filosofice creează un destin înțelept.
Plecând de la premisa că, în prezent, aveți copilăria, adolescența, maturitatea în doze egale în viața dumneavoastră, ce autori vă vrăjesc astăzi copilăria, adolescența, maturitatea?
Este normal să te lași prins de influența unor autori, cărți… De exemplu, în copilărie, cartea este El Abecedario, carte din care am învățat să citesc. Și-acum îmi aduc aminte de acel manual. Și de bine, și de rău marchează o etapă. La fel se întâmplă și cu poveștile pe care nu le citeai, dar le auzeai. În adolescență, cartea preferată era Cuore – o poveste a unor emigranți italieni care traversează Anzii. Însă cartea care și-acum mă uimește este Micul Prinț, pe care am citit-o în a doua copilărie, spre adolescență. E o carte minunată și, cu trecerea vremii, continuă să fie o capodoperă. La maturitate e foarte greu să rămâi la o singură carte. Există cărți la care revii și când revii la ele înseamnă că ceva, ceva este acolo: un semn. Aceste cărți, despre care ai crede că au zis totul, dar când revii mai descoperi câte ceva, chiar lasă o amprentă, altfel nu ai re-reveni la ele. Eu revin foarte des la Borges. În afară de faptul că e plăcut, de fiecare dată mai descopăr încă ceva. Pentru că exercițiul de a citi nu înseamnă să spui: „Am citit-o și cu asta basta!”. De multe ori aud: „Am citit cartea. Ce rost mai are să o recitesc?” Iar eu spun: Ei, și ce? Ai citit-o o dată, dacă ți-a plăcut o recitești, prilej cu care o redescoperi, o reanalizezi. La filosofi revii implicit și din cauza formării tale. A rămâne la unul singur este o mare greșeală. Întrucât cărțile de filosofie te învață să ai o formă eclectică de a-ți face o părere, de a-ți forma o impresie. Înțelept este să preiei ce este mai bun din fiecare filosof. La maturitate, e bine să revizuiești marii gânditori. Nu aș putea să numesc doar un filosof sau doar o carte, pentru că nu privesc în acest fel. Dacă ai o singură preferință ești limitat, iar în filosofie ușa e deschisă cunoașterii și nu te poți opri. De aceea se spune despre filosofie că redă elementele eclectice și nu poți trece de două ori pe același râu, pentru că este într-o continuă mișcare.
17 ani v-ați întâlnit zi de zi cu universul cărților, în calitate de bibliotecar. Ce a însemnat această experiență?
Noi am vorbit până acum în preajma unor idei. Aceste idei sunt exprimate într-o carte, iar cărțile se găsesc la bibliotecă. Eu am avut marele noroc de a lucra la bibliotecă. Am avut tangență directă cu orice carte. O carte, dacă rămâne închisă nu are nicio valoare, dar dacă iei cartea în mână și o deschizi, descoperi esența: ea capătă viață. Asta am învățat lucrând ca bibliotecar. În general, lumea crede că este doar o strategie în această meserie: „Ceri cartea, îți dau cartea.” Dar nu este adevărat, pentru că bibliotecarul are o misiune foarte, foarte frumoasă. Eu sunt mândru că am fost bibliotecar și că am avut norocul de a numi cartea, de a o vedea, de a o parcurge. Pentru mine este important că fiecare gând poate fi depozitat într-o carte.
Suntem înconjurați de ecrane, de o tehnologie din ce în ce mai avansată. Și, totuși, ce lipsește acestei ere hipermoderne?
Acum este o polemică privind lumea digitală, în care se zice despre carte că aceasta își pierde valoarea. Eu nu cred că, astăzi, o carte digitală diferă de cartea fizică. Tot carte se numește, are aceeași structură, același cadru în care sunt redate literele, fragmentele, propozițiile. Sunt unii care se opun și cred că doar cartea în format fizic este carte adevărată. Nu este așa. Trebuie să dai curs și progresului, prin a accepta noua modalitate de a citi o carte. Ne gândim că putem găsi cărțile doar într-un depozit sau într-o bibliotecă, dar să ne gândim la cartea digitală ca la o nouă expresie de a păstra spiritualitatea omenirii. Singura problemă care nu este rezolvată este cea legată de drepturile autorului-copyright. Furtul există și dacă nu vei avea o etică anume de a intra în contact cu ceea ce înseamnă informație la nivelul digitalului, al internetului, devine o chestiune foarte neplăcută. Dacă nu sunt reglementate, aceste lucruri reprezintă o dificultate. De aceea sunt și persoane care refuză să-și „tipărească” propria carte în format digital.
