În perioada 30 august – 4 septembrie, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil”, primul proiect la scară internațională derulat în România care onorează memoria legendarei pianiste de origine română. „Clara Haskil este însumarea perfecțiunii pe pământ”, afirma Dinu Lipatti, iar inegalabilul Charlie Chaplin o încadrează printre geniile pe care le-a cunoscut. „În viața mea, am întâlnit trei genii: pe Clara Haskil, pe Einstein și pe Winston Churchill”, mărturisește acesta.
Pentru cei care nu știu, Clara Haskil s-a născut la București, pe 7 ianuarie 1895. S-a perfecționat la Paris și a concertat alături de mari muzicieni ai lumii, nume care au făcut istorie, de la dirijorul Herbert von Karajan, la Dinu Lipatti, care i-a devenit și apropiat. În 1942, pianista s-a stabilit la Vevey, în Elveția, iar în prezent, într-un frumos gest de recunoaștere, unul dintre cele mai importante concursuri de muzică clasică din lume, cu o tradiție de peste 50 de ani, îi poartă numele, Concursul Internațional de Pian „Clara Haskil” – Vevey. Deși a atins târziu succesul, la 55 de ani, pianista și-a asumat întreg parcursul și toate criticile, atât din partea sa, cât și din partea celorlalți.
Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” a luat naștere la inițiativa pianistei Alinei Azario. Într-o vreme în care tendința tinerilor este aceea de a pleca, o pianistă din România aflată în plină ascensiune pe scena internațională și-a propus să readucă acasă un simbol, un gest de reverență, în România, la ea acasă, dedicat uneia dintre cele mai talentate pianiste de origine română ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.
„Un artist are nevoie de publicul său la fel de mult cum publicul are nevoie de un artist: este ceea ce, cu pasiune și cu perseverență, ne-a arătat Clara Haskil. De aceea, invităm publicul să vină la Festival și să trăiască un tip de emoție pe care nu o întâlnești decât în sala de concert, în dialogul direct dintre public și artist. Întotdeauna, oamenii sunt cei care duc muzica mai departe”, a declarat pianista Alina Azario, Directorul Artistic al Festivalului Internațional „Clara Haskil”.
Timp de șase zile, pe parcursul Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil”, șase nume importante ale scenei muzicale internaționale alături de artiști români consacrați vor susține o serie de recitaluri și concerte unice, cu muzică de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johann-Sebastian Bach, Claude Debussy, George Enescu sau Dinu Lipatti.
Printre artiștii pe care publicul îi va putea asculta în cadrul primei ediții a Festivalului se numără nume românești ca dirijorul Tiberiu Soare, Orchestra Simfonică București, cunoscută pentru turneele sale internaționale de amploare, Cvartetul Arcadia, unul dintre cele mai aclamate și premiate cvartete românești ale ultimilor ani, dar și artiști internaționali de prim rang ca Marina Chiche (Franța), „o violonistă de talie mondială”, potrivit Süddeutsche Zeitung, István Várdai (Ungaria), unul dintre cei mai apreciați violonceliști ai scenei muzicale internaționale din noua generație, Adam Laloum (Franța), câștigătorul prestigiosului Concurs Internațional „Clara Haskil” (Vevey, Elveția) în anul 2009, „un pianist care este deja un mare artist și, în egală măsură, un poet” (Le Monde), François-Xavier Poizat (Elveția), „un pianist de o remarcabilă virtuozitate și cu un lirism profund”, în aprecierea cunoscutei pianiste Martha Argerich, Julien Quentin (Franța), muzician complex, cu o profunzime și o claritate distinctă a interpretării, „un talent remarcabil” (The Herald Times) și Alina Azario, remarcabilă pianistă de origine română care a reușit deja să cucerească scena internațională, câștigătoare a numeroase competiții internaționale.
