Spectacolele Operei Comice pentru Copii sunt făptuite pe o principală ardoare în toate planurile componente (scenariu, costume, decoruri, mișcare scenică, interpretare): fenomenalitatea pur interioară a meditației, distracției, implicării la tensiunea spiritului muzicii a copiilor.

Circularea în expresia actului artistic din scenă a propriilor trăiri ale copiilor, a propriilor idei, caracterizări, analize, concluzii pe firul descriptiv al spectacolului e, de asemenea, o coordonată a succesului unui musical fascinant, adresat plăcerii celor mici.

Pe un libret divers, dramatic și deopotrivă umoristic, dinamic și contemplativ, Opera Comică pentru Copii ivește esențele universului copiilor, combinat cu inocența, clădind două tablouri: pe scenă povestea, în sală mirarea, voioșia, suspansul. Două lumi uniforme, povestea și copiii, unite în spectacol, într-un singur loc din lume care le instituționalizează: Opera Comică pentru Copii din București.


Premiera Musicalului „Peter Pan”

Într-o însoțire de filiație spirituală, la Opera Comică pentru Copii a avut loc vineri, 13 februarie 2015, premiera musicalului „Peter Pan”, un grandios act artistic muzical, coregrafic, poetic…

Alternând cu dialogul verbal, melosul acestui spectacol a fost în măsură să descifreze în lumina ochilor copiilor realitatea zidirii în universul uman a temeliei spirituale absolute și transcendentale, pure inițial și de aceea debordant total, neprudent, nefals, nemeditat, pur și simplu, copilăresc!

 
         

Musicalul Peter Pan  la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 16

Foto Sebastian Oros

Copiii cântă, se veselesc, își autocreează lumea și expresia lumii, visul și figurația visului, bucuria și senzorialul bucuriei, lacrima și nesuferința lacrimei, vina și nepăta vinei, prin spectrul imaculatei copilării.

Toate trăirile lor sunt arcuite peste o împărăție cu poveste, cântec și joacă, din care explorează, învață și se antrenează pentru ieșirea ce urmează mai curând sau mai târziu, din puritate intimă, libertate și capricii nevinovate, în lumea cu încercări, posedată de obligații, eforturi și greșeli plătite!

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 1

Foto Sebastian Oros

„Peter Pan” este un spectacol muzical adaptat după povestea nemuritoare cu „A fost odată ca niciodată…”, de Laurențiu Profeta — muzica — și Eugen Rotaru — libretul.

„A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Wendy, care trăia în Londra. Ea locuia împreună cu părinții și cu cei doi frați ai ei, John și Michael. Wendy avea o imaginație foarte bogată și, în fiecare seară, înainte de a merge la culcare, le spunea fraților ei câte o poveste.”

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 3

Foto Sebastian Oros

Așa începe a se țese firele magnific depănate în musicalul „Peter Pan”. Cu ele se croșetează un cordon de mătase al unui vis presărat de aventuri foarte palpitante ale celor trei frați, călători pe aripile imaginației printr-o lume de poveste cu multe primejdii, în Țara Niciunde

Biruitori a toate acestea, copiii trec prin aventuri cu un final pozitiv, visul lor frângându-se în zori.

„Când, a doua zi, soarele răsări deasupra Londrei, cei trei copii erau departe de Țara Niciunde, din nou în siguranță în pătuțurile lor. Când se treziră, era deja timpul să se pregătească pentru a merge la școală”, se povestește.

         

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 7

Foto Sebastian Oros

Peter Pan este una dintre cele mai frumoase povești despre copilărie, adică despre curajul și libertatea pe care ți le dă o inimă curată. Mi-am dorit să construiesc un spectacol despre bucuria și speranța pe care o introduc copiii în viața oamenilor mari. Pentru că ei știu să simtă și să vadă mai limpede.

A fost o provocare extraordinară să fac un spectacol-laborator aici, la Opera Comică, adică să intersectez atât mijloace de expresie artistică diferite, cât și funcțiile pe care le au interpreții în mod obișnuit. Astfel, balerinii joacă, cântăreții dansează și toată lumea cântă. Peter Pan e un spectacol ce decupează o echipă artistică tânără, vie și disponibilă și asta e foarte important. Rămâne de văzut unde este «Țara de Nicăieri»… și cine este Peter Pan, cel care alege să rămână acolo. Dedic acest spectacol tatălui meu, tenorul Artemie Cojocaru.”

Spune în prezentare Antoaneta Cojocaru, regizoarea musicalului.

         

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 9

Foto Sebastian Oros

Alături de regizoare, meritul neseparabil făptuirii acestui act artistic mai poartă semnăturile: Francesca Cioancă, scenografia; Cătălin Caracaș, coregrafia; Andrei Keresztes, adaptarea orchestrației; Bogdan Sasu, animații video.

Distribuția este următoarea:

  • Raluca Oprea – Peter Pan

  • Oana Șerban – Wendy

  • Cătălina Antal – Michael

  • Plamena Anghelova – John

  • Eliza Lassel – Cățelușa Nana

  • Andrei Lazăr – Crocodilul

  • Fang Shuang – Căpitanul Hook

  • Vicențiu Țăranu – Domnul Darling

  • Mirela Dumitrescu – Doamna Darling

  • Jenifer Dumitrașcu – Zâna

  • Andrei Dogaru, Ionuț Bîrjovanu – Pirații

  • Mihai Pricope – Umbra

  • Ștefan Schuller – Povestitorul

  • Andreea Soare, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Alexandra Corneanu, Alis Gheorghe, Daniel Manea, Theodora Munteanu, Octavian Iuga, Claudia Iagăr – Copiii din Țara Niciunde

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 14

Foto Sebastian Oros

Dincolo și dincoace de scenă există întotdeauna o echipă tehnică, nu mai puțin însemnată de la detaliu până la ansamblul final al spectacolelor. Opera Comică pentru Copii are una de excelență:

Conducere și Comunicare

  • Soprana Felicia Filip – Director

  • Smaranda Oteanu-Bunea – Director fondator

  • Mădălina Cioacă – Director adjunct

  • Emil Pantelimon – Director comunicare

Echipa Tehnică și de Producție

  • Paul Hancu – Regie tehnică

  • Dumitru Traian Marin – Maestru lumini

  • Cornel Vladu – Lumini

  • Stere Enișor – Sunet

  • Ambrus Levente – Videoproiecție

  • Viorel Crăciun – Pictură butaforie

  • Ambrus Krisztina – Machiaj

  • Marcel Drăghici – Șef producție

  • Dana Bulgăreanu – Cabiniere

  • Adriana Nicolau – Recuzită

Administrativ, Resurse Umane și Organizare

  • Dumitru Bălășoiu – Contabil șef

  • Radu Cioacă – Șef birou financiar-contabil

  • Elena Iacob și Florentina Ionescu – Resurse umane

  • Alexandru Bucur și Cornel Iacob – Achiziții

  • Adina Iacob și Miriam Aldea – PR & Marketing

  • Ujvarosi-Brezeanu Alexandru – DTP

  • Alexandra Mircea, Georgiana Enișor, Florica Jalbă – Organizatori spectacole

         

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 15

Foto Sebastian Oros

Cel mai simplu și eficient mod prin care ne putem bucura copilul din noi este actul artistic. Fie că suntem creatori sau spectatori, arta are darul de a ne facilita momente prețioase de introspecție. Îmi place să cred că în fiecare dintre noi există un Peter Pan latent, care iese la iveală atunci când îi dăm voie. Vă invit, așadar, să petrecem o seară împreună, în calitate de călători cu aceeași destinație: Țara de Nicăieri, regăsită la Opera Comică pentru Copii.”

Aceasta este incitanta invitație la musicalul aventurilor captivante, din visul cu Peter Pan, copiii familiei Darling și eroii Țării Niciunde, adresată de maestra Felicia Filip.

     

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 18

Foto Sebastian Oros

Copiii, în miezul unui februarie blând, cu soare biruitor asupra gerurilor, întocmai în plină putere a anotimpului lor, s-au bucurat iarăși de un musical în stare să incite spiritul lor cercetător, să experimenteze atașamentul cu forțele binelui, să capteze atenția în izvoarele poveștii. A fost premiera unui spectacol ce se poate constitui într-un concept ideal de artă pentru copii.

Ca nimeni și ca nimic, Opera Comică pentru Copii sfarmă mitul că muzica apropiată genului clasic sau genul clasic sunt intransmisibile până la o anumită vârstă. Nimic mai neadevărat! Această muzică, așa cum este ea adaptată de către fenomenala echipă de artiști ai Operei Comice pentru Copii, ale cărei rosturi sunt bine alese și coordonate de către directoarea instituției, fermecătoarea soprană Felicia Filip, este un model de act artistic și cultural înzestrat cu forța alimentării cu energii, aptitudini creative și de discernere a preferințelor.

Genurile muzicale de spectacol ale Operei Comice pentru Copii sunt apte să intensifice luminozitatea spirituală a candidaților la umanitate, apte, dacă este cazul, să efectueze o schimbare de valori interne în cuantumul de veleități diverse ale copiilor, nu toate coalizate cu binele. În aceasta constă un anume rol educativ armonios și eficient.

   

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 19

Foto Sebastian Oros

Spectacolul „Peter Pan”, sublim jucat de Opera Comică pentru Copii, ca toate celelalte, egale în frumusețe doar cu însele, e o chemare niciodată fără răspuns în lumea visului tuturor copiilor, întocmai pentru ei, dar și pentru copiii din fiecare dintre maturi.

Călătorind prin Țara Niciunde, fiecare spectator, din oricare generație, recreează într-o admirabilă sinteză copilăria cu atmosfera ei lipsită de legile rigide ale valorilor reale și dominată de nelegile supreme ale afecțiunii.

Opera Comică pentru Copii e spațiu și mijloc în care fiecare dintre maturi își poate dărui la câteva zile o explozie de clipe fericite, iar copiilor, ei le pot clădi mereu și frumos câte o țară fermecată!

 

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 21

Foto Sebastian Oros

Musicalul Peter Pan la Opera Comica pentru Copii (foto  Sebastian Oros) 10

Foto Sebastian Oros

Aurel V. Zgheran cu maestra Felicia Filip, la Opera  Comicu0103 pentru Copii, 13 februarie 2015 (foto Sebastian Oros)

Aurel V. Zgheran cu maestra Felicia Filip, la Opera  Comică pentru Copii, 

13 februarie 2015 (foto Sebastian Oros)

Aurel V. Zgheran cu maestrul Cristian Mihailescu, la Opera  Comicu0103 pentru Copii (foto Sebastian Oros) 1

Aurel V. Zgheran cu maestrul Cristian Mihăilescu, la Opera Comică pentru Copii

(foto Sebastian Oros) 

George Mihaita, Oana Georgescu, Aurel V. Zgheran,  Bucuresti, Opera Comica pentru Copii, 13 februarie 2015 (foto Sebastian  Oros)

George Mihaita, Oana Georgescu, Aurel V. Zgheran,  

Bucuresti, Opera Comică pentru Copii, 13 februarie 2015 (foto Sebastian  Oros)

autor: Aurel V. Zgheran