Culisele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București sunt domeniul guvernat de un veac, de trăiri pe care numai crestele munților le știu, la atingerea lor de umărul cerului. Într-o seară de decembrie, cândva, nu demult nici de curând ci din timp nedatat, nedeterminat, în care crezusem fără a-l trăi vreodată, am fost martor ca puiul orfan cuibărit de pasăre străină, la freamătul, culorile și strălucirile din spatele scenei, al acelei scene căreia istoria teatrului i-a dat numele și l-a aurit, scena de la Savoy.
Nimic nu e așa de strident colorat la acest Teatru, încât actorii să pară niște păuni, dar totul strălucește ca abatajul cu filon de flori de mină. L-am rugat pe maestrul Alexandru Arșinel să îngăduie prezența mea la scenă, la „Tănase”, ca să întâlnesc artiștii de aproape, să-i mistui în vitrina ochilor mei, să-i ating, să încerc dacă nu curentează, să vorbim ca să-mi ud sufletul cu rouă transformată din glasuri pentru însetații de teatru magnific și vindecător de singurătate. Numai cine-i prieten cu vistierul norocului poate primi o așa monedă de bunătate din partea maestrului, mai bogată decât o avere, căci cine stă o clipă în culise la „Tănase” trăiește o bucurie cât o viață!
Mi-a primit maestrul haina de iarnă în cuier, la cabina sa și m-a făcut sprinten, apoi m-a condus la scenă cu numai câteva secunde înaintea începerii spectacolului. Se juca premiera „Crăciun la Savoy”. Dacă aproape nu cred eu aceasta, nu mă pot aștepta să creadă mulți. Dar este purul adevăr: am mers în culisele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și-am zburat mic și înfrigurat de emoție printre colosalii artiști. Alexandru Arșinel, Adriana Trandafir, Ana Maria Donosă, Cristian Simion, Nae Alexandru, Florentina Coca Zibilianu, Adrian Enache, Sanda Ladoși, Oana Sârbu, Daniel Iordăchioaie, Alin Gheorghișan, Daniela Tănase, Bianca Sârbu, Mara Bratu, Letiția Roman, Iuliana Nistor…, trupa de balet a Teatrului… m-au încadrat (reverențe maestrului Arșinel pentru că m-a vorbit de bine), cu o simplitate necrezută și bunăvoință pe care artiștii mici n-o au cu ei, o uită pesemne acasă, în cei șapte ani! Este de neimaginat să conversezi cu aceștia. Sunt multe încuietori în calea lor și e mai lesne de survolat cerul în furtună, decât pe deasupra aureolii care cred ei că le însorește capul. Nu e unul singur cu așa aroganță la „Tănase”! Să nu uit a aminti faptul că drumul meu la cabina maestrului Alexandru Arșinel a fost croit de către secretarul literar și PR Oana Georgescu, o colaboratoare pentru multe din făptuirile mele ziaristice, într-un asemenea mod în care cuvântul e fără puterea de a o spune.
Artiștii Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” sunt cai nestrânși în zăbale, liberi, frumoși, zguduind nu pământul sub copite ci văzduhul sub care e aninată scena, nevârstnici, tineri cu toții în suflet, năpădind în iureș viața spectatorilor, alinând-o, îmbucurând-o, îmbogățind-o. Cu toate că fiecare duce în adâncul sufletesc o patimă, o nedreptate, o suferință, o tristețe…
Cine, de pildă, poate fi în sufletul actorului Alexandru Arșinel?! Câtă durere a răbdat și câtă rabdă, dar spectatorul nu-i vede decât fața bonomă și zâmbetul cald, pentru că la cabină rămâne chinul, acolo unde-i rămâne și umbra, chiar, pe când în scenă intră la brațul luminii și voioșiei! Îl devasta o durere insuportabilă de spate, cobora la scenă chircit, cu buzele încleștate de durere și ochii umeziți de răbdarea durerii fără vaiet – această eliberare dată omului ca o doctorie sufletească. Dar pe scenă se îndrepta eroic, surâdea, cânta, dansa și nimeni nu știa în ce chingi îi plângea inima! Ieșea din scenă și se prăbușea într-un fotoliu, ca să se predea iar durerii ce-i lua spatele în primire, apoi revenea la scenă și din nou în fotoliu…
Iată cum suferă marii artiști și se dăruie publicului, în timp ce acei mici speculează ambiguitatea în vogă și umplu scena cu nimic! Ca și unii dintre acei ce cred că sunt ziariști doar pentru că țin în mână un microfon, sau o hărtiuță și un pix, dar publică într-o neplăcere a scrisului despre oameni de valoare și o plăcere savuroasă a sfâșierii gramaticii și colorării emblemelor nonculturii. Ca un cal ce nechează s-a aruncat asupra maestrului Alexandru Arșinel unul dintre ei, dar maestrul va rămâne în istoria teatrului românesc asemenea unei statui ecvestre ce va da sensuri omonime însuși numelui „teatru”.
Am trăit la „Tănase” clipe de culegere a tot ce era cuprins în culise, spre o rostire simetrică în gând, pentru mult timp, de fapt pentru totdeauna, pentru cât timp voi fi, a numelor ilustrative ca zarea pentru raze, ca rugul pentru jertfelnicie.
Din viață iubire, din iubire viață am aflat și primit de la artiștii Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București, în clipe care, pe o gradație ascendentă s-au preschimbat în bucurie. Prin raritatea lor, aceste trăiri înrâuresc o viață!
autor: Aurel V. ZGHERAN
