În „penumbra sălii”, cum însuși spune maestrul Cristian Mihăilescu, regizor de operă, este prag între două lumini: capodoperele muzicale de pe scenă și iubirea publicului spectator meloman. Împreună sunt o triadă scânteietoare de reper al căii omenescului dematerializat, resorbit în meditația și fericirea universală.
„Ascultă, visează, lăcrimează, surâde, melomanule, dar cercetează!”… ar fi cu dreptate să exclame maestrul Cristian Mihăilescu, deși noblețea sa comunicativă emite o cu totul altă timbralitate, iar cuvintele vorbirii sale sunt fin alese, niciodată culese din exprimarea brută. Operele regizate de maestru au o înălțime supremă artistică, sunt un safari pe întinsul drum mistuit în umbrele și strălucirile junglelor destinului uman! De aceea, aceste opere trebuie explorate. Cele mai multe dintre ele sunt înstelate și elaborate în scenă ca într-un cosmos, precum aromele încapsulate în parfumuri fine, de interpretarea soției maestrului, adorabila soprană Felicia Filip!
Armonia și fidelitatea familiei artiștilor Cristian Mihăilescu și Felicia Filip, îmbuchetate frumos și exemplar pentru lumea la nesfârșit tulburată a artiștilor, sunt mitul iubirilor romantice, unirii în aspirație a două destine, contopirii în pasiune a desăvârșirii profesionalismului artistic. E în aceasta o perpetuă îndrăgostire a unuia de celălalt și de muzică, de public, de viața estetizată…! De la versiunile homerice ale iubirii, până la cele fugare și îngreunate de pietrele atmosferei moderne a lumii, omenirea a fost și e dominată de iubiri în care s-au contopit biografiile multor personalități. Uneori ele au clătinat, alteori au conceput arhitectura după care s-a zidit lumea.
Fără îndoială că iubirea unuia pentru celălalt, a artiștilor Cristian Mihăilescu și Felicia Filip, nu a scindat nicio clipă, alunecându-se în controversa iubirii, în dezicerea iubirii, în condamnarea iubirii, în slăbirea strălucirii iubirii… Este vădit în viața celor doi artiști că au nevoie unul de celălalt, se îndeamnă, se susțin, se completează reciproc.
S-ar putea spune că muzica de operă are memorie instituțională. De la antici și cine știe dacă nu chiar și de mai înainte, până azi, sunetul muzical a înveșmântat capodopere ale muzicii clasice care nu au irosit nimic din gloria lor, niciodată! Ele au impresionat lumea, au contribuit la istoria ei, după cum și istoria lumii a lucrat la muzica milenară. Cele mai importante acte istorice mondiale s-au cântat! Operele muzicale universale au pătruns în saloane imperiale și regale, au fost martore la mersul istoric al dinastiilor, regimurilor, popoarelor, la iubiri, la patimi, la trădări… Ceea ce ne îndreptățește în ce îi privește pe maeștrii României să spunem că au avut, au și vor avea întrucâtva un aport la făurirea culturală din care decurge civilizația fiecărei națiuni.
Printre ei, regizorul de operă Cristian Mihăilescu este făuritorul unor spectacole muzicale care tind la culmile operei universale prin profunzime, mijloace tehnice, execuție, distribuție… operele regizate de maestrul Cristian Mihăilescu sunt și vor fi o permanență a spiritului românesc transfigurat în marile opere universale. În ele se oglindesc inteligența și duhul maestrului, după cum în profunzimea conștiinței maestrului triumfă universul sonor de cea mai înaltă superbitate și rafinament regizoral al spectacolului de operă!
autor: Aurel V. ZGHERAN
