Uniunea Națională Culturală pentru Monarhie, este în comuniune afectivă și întăritoare a puterii de rezistență și salvare a vieții iubitului artist Gabriel Cotabiță.

A fost și este un interpret de muzică ușoară impetuos, cu voce originală, de valoare persistentă în prospețime și claritate. Azi cântă parcă mai rar, parcă mai timid, parcă restricționat… dar parcă, ce cântăreț al generației sale mai apare în vremile acestea la radio, televiziune sau pe scenă, cel puțin pe o treime din cât apărea?!

Este vorba despre Gabriel Cotabiță, un artist complet, cu glas tonic, vibrant, percutant ca un fierăstrău ce zimțează sufletul, un artist dintre acei rari, care cântă inteligent și alege compozițiile muzicale, nu le ia ca pierdute de cineva, un artist atent la text, nu agățind cuvintele de note ca rufele de cârlige, un ziditor de cântec în care melodia și textul sunt cărămizi, iar vocea este cimentul!

Poate că Gabriel Cotabiță nu are o singură melodie pe care să nu dorească acum să o fi cântat vreodată, sau poate că are, dar ceea ce a rămas, e operă! Curat și limpede, cântecul glăsuit de interpretul Gabriel Cotabiță poartă o imaginară mitră de pontif, căci acest cântec nu e doar spirit, e un învățător spiritual pentru cine este atent și aude bunătatea sunetului vocii cântărețului care e lecție, se poate spune, de muzică!

Nu este ușor de cântat inteligent, lăsând numai harul să ardă și să plăsmuiască de la sine un flux de vibrații sonore agreabile! Nu! Nicidecum! Artistul Gabriel Cotabiță are o timbralitate cu sigiliu în voce, care nici nu a fost copiată de la alta, nici alta nu o va copia pe ea. Vocea lui Gabriel Cotabiță este a lui Gabriel Cotabiță. Originalitatea nu e originalitate dacă e anonimă, originalitatea nerecunoscută derutează și amenință ca în orice moment să fie revendicată de o întreagă armată de aparținători. Dar, un cântec interpretat de Gabriel Cotabiță edifică de la întâiul sunet personalitatea interpretativă a artistului Gabriel Cotabiță.

Vocea acestui artist a prins duh și ființă, anume pentru Gabriel Cotabiță, iar interpretul Gabriel Cotabiță s-a născut nici mai curând, nici mai târziu, exact la timpul nimerit, și anume pentru această voce. Întocmai cum cupele de cleștar sunt pentru vinul zeilor, iar vinul zeilor a fost stors din ciorchini de aur zdrobiți pentru cupele de cleștar!

Din adâncimile timpului razbat cântăreți și melodii în unire afectivă cu destinul uman. Fără muzică, ce-ar pune omul pe rană, cu ce-ar fulgera surâsul, ce l-ar alina, ce i-ar pronunța amara supărare, ce l-ar tulbura, ce l-ar liniști, ce l-ar mistui în vis, ce l-ar trezi…?! Pentru aceasta-i muzica? Pentru ca omul să se aibă pe corpul său și pe spiritul său.

Adâncimile de timp ne aduc și ne iau cântăreții, ne-nflăcărează și ne sting cântecele! Pe când suntem aproape înădușiți de zise cântece, zăpăciți de ziși artiști, avem parte de apariții muzicale tot mai rare ale interpretului Gabriel Cotabiță. Din nefericire! Nu trebuie să se întâmple aceasta! Oricând se aude undeva glasul lui Gabriel Cotabiță, el dă vibrație proaspătă estetizării și civilizării vieții prin cântece scumpe, din rezerva de muzică ușoară românească, cea care până nu demult era izvor de binefacere generoasă în spectacole splendide, galante, înstelate, inegalate decât de expozițiile constelațiilor care dincolo de cuprins au misterul!

De aceea, interpretul Gabriel Cotabiță și cântecele sale trebuie să fie zilnic în viețile noastre, ca pâinea, rugăciunea și iubirea. Altminteri viața seacă zi cu zi!

Autor: Aurel V. ZGHERAN