Cine nu s-a imaginat vreodată într-un film de Fellini, savurându-și cafeaua pe un fotoliu de fier forjat alb, într-o grădină luxuriantă, în timp ce admiră o Venus? Reveria poate deveni realitate. Artmark prezintă expoziția Licitației de Sculptură și Mobilier de Grădină. Vedeta expoziției este chiar sculptura din marmură „Nud” de Ion Irimescu (estimare: 20.000 – 30.000 euro). În 1956, drept oficial și expozant al delegației României la a XXVIII-a Bienală de la Veneția, Ion Irimescu expunea în cadrul pavilionului românesc varianta în bronz a acestei opere.

 

Nud, Ion Irimescu

Anul acesta, expoziția depășește granițele mobilierului sau ale obiectelor decorative din ateliere europene și prezintă o statuie Buddha din granit, prima jumătate a secolului XX (preț de pornire: 1.200 euro), sau o pereche de câini Foo din piatră, prima jumătate a secolului XX, Atelier chinezesc (preț de pornire: 1.500 euro). Ambele opere au o simbolistică puternică.

Pasionații de peisagistică vor găsi o mulțime de surse de inspirație în curtea Palatului Cesianu-Racoviță: de la garnituri de grădină bogat decorate, la jardiniere sau cache-pot-uri, la vase decorative sau la sculpturi de exterior. Expoziția poate fi vizitată până miercuri, 27 mai; licitația având loc joi, 28 mai, ora 19:30, Athénée Palace Hilton.

Bancuta circulara pentru gradina, cu mânere cambrate

statuie Buddha din granit