Ceașca de Cultură și Anda Docea vă invită la concurs. Scrieți-ne într-un comentariu care este cartea dumneavoastră de suflet și puteți câștiga un exemplar din „Camere de hotel” semnată de Anda Docea.
„Camere de hotel”, apărută în 2015 la Editura Herg Benet, este una din acele cărți care îți vorbește despre sufletul cuiva, despre amintiri și trăiri care nu fac parte din lumea ta, dar cu care te-ai putea identifica, este, până la urmă, o lectură care îți dă senzația că ești privilegiat.
Citind-o e ca și cum ai privi prin gaura cheii fără să-ți fie teamă că vei fi prins, ba chiar o faci la îndemnul și cu acordul celui urmărit. „Am citit cartea Andei Docea știind că voi avea aceeași senzație ca atunci când merg prin frunze. Când nu mă uit spre cer pentru că m-am săturat de culorile și ironiile lui, ci în jos, scormonind cu vârful pantofului în fiecare ramură care îmi aduce aminte de o iubire, de o greșeală, de o tristețe sau de un vis ciobit. Această carte îmi pare, câteodată, de o intimitate atât de plăcută, încât mă simt vinovată citind-o, ca și cum i-aș fi furat jurnalul din sertar. Cele patru părți ale volumului sunt tot atâtea culori ale stilului ei flexibil, curat, cald. Vorbește despre iubiți din trecut și iubiri din viitor. Despre vârste ingrate și vârste lucide. Despre experiențe care ar trebui să ne facă mai puternici, mai curajoși, dar care, de fapt, ne râd în nas”, ni se confesează Simona Catrina, jurnalistă și scriitoare, în prefața cărții.
Pentru a intra în posesia premiului, cei anunțați ca fiind câștigători vor trimite un e-mail pe adresa ceascadecultura @gmail. com, conținând adresa poștală și un număr de telefon. E-mail-ul trebuie trimis într-un interval de maximum 10 zile de la anunțarea câștigătorilor.
Concursul se desfășoară în perioada 17 – 30 iunie 2015.

