N-a descoperit nimeni pentru portretul artistei Manuela Hărăbor, în afară de cei ce realizează emisiunea tv „Destine ca-n filme” și autoarele cărții cu aceeași denumire, Iuliana Marciuc și Oana Georgescu, un titlu atât de inspirat ce indică o cale de viață și succes. De aceea, un astfel de titlu reperează schița executată laconic pe câtă întindere a paginilor unui eseu e posibilă, dar vast pe cât nu poate cuprinde în cuvânt descrierea actriței Manuela Hărăbor. S-a lansat, la restaurantul „Jariștea”, al boieresei, uimitoare de dragă și de respectată, Kera Calița, cartea amintită aici, iar acest eveniment a ocazionat o reasociere cu oamenii a artistei Manuela Hărăbor pe urma căreia a alcătui chiar și numai câteva fraze colorate cu vopsele nemateriale, ci pur ideale, pe un tablou în cuvinte al actriței Manuela Hărăbor are relevanța cea adecvată, începând și încheindu-se cu două și aceleași cuvinte: victoria speranței!

         

Elise Stan, Manuela Harabor

Elise Stan, Mihaela Hărăbor

Piatra de fundamentare a cuvintelor acestora este lupta și biruința artistei Manuela Hărăbor care, dacă nu ar fi sperat, nu ar fi biruit! Mulți oameni slujesc biruinței fără însoțire cu speranța sau speranței care nu merge către biruință. Nici multă biruință fără speranță, nici multă speranță fără biruință nu țintesc binele final, numai armonia și echilibrul dintre ele desăvârșesc natura umană.

De la început, de la zisa soartă despre care omenirea are ipoteze, dar nici un savant nu îi cunoaște ADN-ul, Manuela Hărăbor are primită de zestre frumusețea, superbitatea, grația: ochi de safir, obraz de opal înviorat de soare, gura surâzătoare sub umbra melancoliei, mijloc de lujer… așa prunc a fost, iar anii s-au lăsat mai prejos de vârsta artistei, și se lasă în continuare, pentru că ei nu se-ndură a-i atinge făptura spre a se lăuda că au învins-o, ci mai degrabă câștigă o frumusețe, lăsând de la ei! În viața personală, valurile vieții artistei sunt înalte ca munții, aruncate la cerul gri, unite cu primejdia. Cu toate acestea, ea este o corabie nu plutitoare la întâmplarea forțelor naturii, ci navigatoare în furtună, printre fulgere și tunete, neajunsă eșuată pe o stâncă, ci scoasă la țărm!

Nu am ascuns niciodată problema asta, o problemă în ghilimele, căci e un mod de viață. Mi-am dorit foarte mult acest copil, l-am iubit de dinainte de a se naște.”, În aceste reflecții sunt încorporate, ca lumina ochilor de curat și nestemat, adevărurile luptelor cu armele speranței și muniția răbdării, iubirii, sacrificiului pentru a fi alături de fiul ei venit pe lume autist, și pentru a învinge împreună cu el.

         

Manuela Harabor cu fiul ei

Manuela Hărăbor și fiul ei, Andrei

Da! Manuela Hărăbor și fiul ei Andrei sunt învingători! Fiul artistei Manuela Hărăbor trăiește într-o lume a lui, dar mama sa nu l-a părăsit niciodată. Are douăzeci și trei de ani, însă vârsta, pentru el are depănare într-o altă configurație. În toți anii lui Andrei, Manuela Hărăbor și i-a trăit pe ai ei, dublu. Nu și-a părăsit fiul nici o secundă, și-a închinat timpul, energia, nervii, tot, unei activări epuizante a toate rezonanțele sale fizice și sufletești la recuperarea capacităților lui Andrei. Oțelită să fi fost rezistența ei, tot ar fi cedat, dar a fost mai mult decât atât, a fost capitonată în catifeaua iubirii de mamă!

         

Manuela Harabor si fiul

 

În același timp, artista Manuela Hărăbor s-a implicat în activitățile Asociației „Învingem Autismul”, ca să ajute, pe cât este posibil, pe mai mulți copii afectați de această condamnare fără vină a copiilor. Toate coordonatele vieții artistei Manuela Hărăbor merg spre victoria speranței.

Cine nu iubește un om care a sperat și a biruit?! Iar de aceea, cine să nu aplice măcar o fărâmă din modelul acesta uman al perseverenței cu șanse umane: victoria speranței?!

 

Manuela Harabor, Iuliana Marciuc, Adrian Enache, Oana  Georgescu

Manuela Hărăbor, Iuliana Marciuc, Adrian Enache, Oana Georgescu

Manuela Harabor, Iuliana Tudor 2

Iuliana Tudor, Manuela Hărăbor

Aurel V. Zgheran cu Manuela Harabor, Jaristea, 29  septembrie 2015, foto sebastian Oros P1050210

Aurel V. Zgheran cu Manuela Hărăbor, Jaristea, 29  septembrie 2015, foto Sebastian Oros 

autor: Aurel V. Zgheran