Iată textul cu diacriticele inserate, păstrând integral conținutul și structura originală:
22 octombrie 2015. La răscrucea lor, zilele reci și zilele calde, sorbite una pe cealaltă au ivit în calendarul muzicii românești un timp increat, nu cu ore, nu cu secunde, al anotimpului nevârstnic, al iubirii. Contesa frumoasă a folclorului românesc, și dragă românilor ca soarele ochilor și umbra inimii, artista ce pentru numele mirabilului ei har a vlăgui de simbol până și cuvântul farmec, Maria Dragomiroiu, a fost omagiată cu solemnitate față de care fastul regal n-ar avea forme de deosebire!
Împlinind treizeci și cinci de ani de carieră de succes, dar la mare distanță în urma lor pe calea timpului, pentru că artista e tânără de care anii nu se-ating, doar ea trece prin ei, ca iubirea prin viață, nespintecând-o, mângâind-o și înveșmântând-o cu poleială, Maria Dragomiroiu a fost sărbătorită în centrul toamnei anului 2015, la Sala Palatului din București, printr-un concert ce și-a primit reputația de eveniment aniversar, galant, cu o redutabilă participare de artiști și un public vast cât o lume de veghe, în comuniunea și extazul sărbătorii celei mai fericite! Scena și sala de spectacole n-au fost două lumi, au fost una unită într-o singură bătaie de inimă, o singură îmbrățișare, o singură iubire, un singur cosmos sufletesc îmbălsămat de muzică…
S-a sărbătorit ziua uneia dintre cele mai iubite artiste din toate timpurile, ale României, cu flori, sărutări, felicitări, îmbrățișări și cântec! Mioara Velicu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mâțu Stoian, Constantin Enceanu, Văru’ Săndel, Olga Bălan, Marcel Pavel, Andreea Bănică, Annes, Raoul, Aurel Moga, Iuliana Tudor, Elise Stan, Mihaela Neagu (regizor de platou TVR), Stoian Anghel, realizatorul evenimentului inclus în cadrul Proiectului Național „Arta contra Drog”, 2015, Bebe Mihu, soțul artistei și impresarul, magnifica orchestră „Lăutarii” din Chișinău, supusă sub vraja maestrului Nicolae Botgros au făptuit și închinat acestei zile un spectacol total, sporit de interrelaționarea cu publicul, un public totalmente cucerit, uniformizat, armonizat, exaltat într-un tot, pe o oglindă spirituală cu fața la un soare: Maria Dragomiroiu!
Aceasta, în timp ce în foyer-ul Sălii Palatului se făptuia un eveniment livresc de excepție: lansarea cărții „Maria Dragomiroiu. Cântecul și dragostea”, scrisă de Oana Georgescu și lucrată de Editura la care scriitoarea a mai încredințat și alte opere ce-au fost izbutite, de asemenea, remarcabil, Allfa. Ne-a obișnuit Oana Georgescu, de atâta timp, cu neobișnuitul! Cărțile ei, arhive sentimentale de biografii ale oamenilor cumsecade din țara românească sunt neîntrecute până azi de altele. Ele însele creează evenimente. Moment de prezență la datorie în chip de delectare, în comparație cu hărțuiala din agitatul spațiu public românesc, chiar și pentru media, lansarea cărții biografice Maria Dragomiroiu a Oanei Georgescu a însemnat o a doua sărbătoare la Sala Palatului, chemătoare cu răspuns a unui val fremătând ca marea, întruchipată în publicul prezent. Dacă în scenă, o pleiadă de artiști a captat ca într-un ochi singur, și o inimă singură, a armonizat într-un singur ritm de puls publicul înviorat, pătruns de fericire, Oana Georgescu a izbutit de una singură aceasta, cu o carte impresionabilă!
„Această carte reprezintă confesiunea mea sinceră, făcută la 60 de ani despre trăirile, sentimentele, învățămintele și convingerile mele. Am depănat aici amintiri din întreaga mea existență de până acum cu bune și cu mai puțin bune, cu frumoase și mai puțin frumoase. Am ales împreună cu Oana Georgescu titlul pentru această carte «Cântecul și Dragostea», datorită convingerii mele că acolo unde dragoste nu e, nimic nu e, iar cântul este darul divin cu care am plecat în lume să-mi urmez destinul. Dragostea este un sentiment extrem de complex. Datorită lui poți cunoaște atât extazul, fericirea deplină, cât și agonia, durerea, suferința absolută. În această carte cititorul poate afla despre iubirile sufletului meu și despre drumul anevoios pe care l-am parcurs alături de cântec, în lupta mea pentru a reuși în viață. Strădaniile mele au fost făcute din dragoste și cu dragoste, iar aliat mi-a fost cântecul popular și harul de la Dumnezeu. Dragostea, acest sentiment minunat, este cel care mi-a ghidat întregul destin, începând cu dragostea pentru părinți, apoi cu cea pentru alesul inimii, continuând cu dragostea pentru copii, pentru familia toată, pentru oameni în general și alături de toate acestea, dragostea pentru Cântec.”, iată o alcătuire din cuvinte a unei subtile și adeveritoare prezentări făcute chiar de către artista Maria Dragomiroiu.
Pe seama acelorași considerente cărora se adaugă farmecul plămădirii din cuvânt a pâinii dulci din grâul cuvintelor, de către scriitorul Dinu Săraru, se consemnează mai jos, ca o încheiere de triumf al plăcerii citirii, spusele sale măiestrite: „Invitat să scriu o Prefață a cărții consacrate Mariei Dragomiroiu la împlinirea celor 35 de ani de la debutul acestei mari artiste înscrise în galeria celebrităților care au dat glas fericit cântecului popular românesc, am ajuns să descopăr eu însumi, cu mirare, cât de strâns legat este acest debut, pe care l-am și salutat primul, de propria mea intrare în literatură cu un roman, „Niște țărani”, aniversat și el în 2015 la 40 de ani de la apariția lui, deci cu numai cinci ani înaintea afirmării talentului unic al unei frumoase, frumoase rău adolescente, de abia elevă de liceu, care avea să se adauge, meritat, numelor Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Maria Ciobanu.
Adevărul este că atunci când la Cenaclul „Flacăra” al lui Adrian Păunescu, la Râmnicu Vâlcea, foarte frumoasă, ca și azi, Maria Dragomiroiu, olteancă vâlceancă, fulgerător cucerea inima marelui public, în „Flacăra” eu publicam la rubrica „Opinia unui alergător” tableta citită întâi în spectacol și intitulată „Naiță Lucean”: era vorba de viitorul personaj principal al romanului pomenit, „Niște țărani”. Iată așadar, repet, cât sunt și eu înscris momentului și universului spiritual care a dat viață unei artiste investite cu harul de a face și astăzi, prin fiecare apariție pe scenă, o sărbătoare. Chipul ei fermecător, părul până la călcâie ca o lavă de aur, ramă a unui obraz necontenit tânăr, ochii adumbriți de gene oltenești lungi, gura cu un poem al adolescenței, glasul parfumat și învăluitor savant, capabil de nuanțări simfonice, sunt învăluite pe scenă într-un halou fascinant care trimite la chipul de icoane al țărăncii pictate de Nicolae Grigorescu. Am fost, recunosc, bucuros să o salut atunci exploziv, să mă bat cu birocrația „Electrecord”-ului pentru primul ei disc, ce avea să apară și el în aceeași vreme cu discul pe care fusese înregistrată o lectură a mea din „Niște țărani”, să mă transform într-un fan al acestei privighetori a Olteniei.
Cum să nu scriu această Prefață cu tot dragul, cu admirație, cu bucurie, cu prietenie, cu solidaritate, cu frăție de cruce oltenească vâlceană, robit de arta marii artiste, izvorâtă ea toată, Om și Actor și Cântăreț, dintr-o stirpe voievodală!”
