12 noiembrie 2015 – 18 iulie 1976. Sunt treizeci și nouă de ani de când frumoasa fată oneșteană, cu nume ca „un clinchet” (Ioan Chirilă), înșiruie pe salba vârstei numai zile cu flori și soare, încredințându-ne că iubirea, ca veșnicia, nu consumă timp.
Inspirată, ca rod al adevărului, metafora: „Zeița de la Montreal”! Ea a peregrinat mapamondul între o pistă de lansare și una de escală: Montreal și București. Doar o „zeiță” – iată că minunata gimnastă a învins și legenda, ivind o zeiță pământeană – poate să scânteieze o iubire atât de glorioasă, la piept cu anii ce nu-i pot coborî în față, oricât vor veni de mulți, perdele de uitare, așa cum e clădit timpul să o facă sub atotputernicia legii lui, în confruntare cu lumea!
Nu! Timpul și Nadia Comăneci, în mirabilă armonie, la ciclicul 12 noiembrie, ca ploaia caldă și soarele, consfințesc sărbătoarea nașterii celei mai frumoase gimnaste a lumii, într-o sărbătoare a iubirii. Iubirea aceasta pentru Nadia, din partea țării sale și de pretutindeni, e un felinar cu sticlă de ființă și văpaie de spirit! El luminează cu lumină pur umană lăuntrul călăuzit de înger al celor ce-au trăit feeria unei zile înserate a Montrealului, miez de noapte, spre dimineață al României anului șaptezeci și șase, în care „Niagara s-a prăbușit peste sala Forum”, cum avea să spună Béla Károlyi, nefixându-și nici până azi locul privirii decât pe învinsul ecran dereglat, cu nota 1.00 încremenită pe ochiul electronic!
I s-au scris după acea zi în care încep bătăile inimii unei legende, peste cincizeci de mii de scrisori. Sunt în ele tot atâtea iubiri, ce până azi n-au încetat a-și impune supremația între sentimentele umane, la care îndrăznise să atenteze incredibil de irațional, spre declasarea iremediabilă a caracterului său, un unul (ce sens ar avea citirea numelui celui nevrednic să poarte nume?!).
12 noiembrie 2015 e ziua de naștere a Nadiei Comăneci! E ziua iubirii, așadar! Nadia este una dintre cele mai statornice iubiri a românilor și nu numai a lor! Nadia însăși e o strajă la pragul acestei iubiri peste care sluga întunericului nu pășește. Cine îl trece e numai cine îl sărută, iar el, la rându-i se așterne sub urme ca un covor pentru oaspeți.
Ce clipă scumpă e aceea în care cineva primește în pragul inimii amintirea Nadiei! Cu ea primește încă o viață fără timp, doar cu pala ei de căldură sufletească, mângâietoare pe fruntea și ochii gândului! Amintirea Nadiei Comăneci e mai scumpă decât un colier de perle sidefii, amintirea aceasta e un colier extins de la memorie la prezent, nedatorat căutătorilor ce cutreieră mările și oceanele, după comori, pentru că e din mina sufletului în taina căreia se cristalizează filonul sentimentelor umane!
12 noiembrie e ziua în care acest zăcământ al inimii se exploatează ceremonios la glasul istoriei sportului românesc și mondial, în aura de sărbătoare! Frumoasa fată oneșteană, cu nume ca „un clinchet”, „Zeița de la Montreal” revine sub geana ochiului viu al neuitării pe sub arcul iubirii neconsumate de timp, în fiecare 12 noiembrie al vieții noastre la propria omagiere din partea României!
La mulți ani, Nadia Comăneci, Nadia amintirilor noastre agere ca soarele, aspirante ca vulturul; Nadia iubirilor noastre binefăcătoare ca fericirea; Nadia recunoștințelor noastre prețioase ca nobilitatea…!
La mulți ani, astfel de ani ce nu consumă iubirea!
Nadia la Onești, 21 iunie 2011
Nadia, Hagi, Cristian Țopescu și oficialități locale ale Bacăului, la inaugurarea Sălii Polivalente de la Onești
Aurel V. Zgheran cu Nadia Comăneci
autor: Aurel V. Zgheran
