Dănuț Mănăstireanu (60 ani), cu o vastă experiență în zonele de conflict și la catedrele universităților care au cursuri de istoria religiilor, își expune punctul de vedere în privința crizei imigranților din Siria și a evoluției religiilor în Europa. Doctor în teologie, profesor și director pentru credință și dezvoltare, Regiunea Europei de Est și a Orientului Apropiat la World Vision International, este direct implicat în problemele pe care le întâmpină în Europa refugiații din Orient. Cunoaște în profunzime, prin natura formării sale, aspectele vieții spirituale și ale religiilor lumii, criza de leadership la nivel mondial, extremismul și intoleranța religioasă, sentimentele care domină societatea în care trăim, motivele pentru care avem astăzi în Europa o acută criză a imigranților, cauzele războiului din Siria, percepția greșită pe care o au europenii când vine vorba de Islam. Cu o vastă experiență pe zonele de conflict, teologie și campanii umanitare, Dănuț Mănăstireanu crede că mersul la biserică nu definește viața spirituală a individului, că instituționalizarea credinței duce, de multe ori, la o înstrăinare a omului de Dumnezeu, că Europa și lumea se confruntă cu o criză identitară, în primul rând, care nu poate fi rezolvată fără ajutorul unor lideri care să înțeleagă masele, fără o acceptare a diversității religioase.
În cei peste 60 de ani de viață ați trecut prin multe, ați cunoscut oameni și culturi diverse. Pornind de la această experiență, cum ați defini credința? Ce ar trebui să facem pentru a avea o viață spirituală sănătoasă?
Credința este răspunsul nostru la ceea ce înțelegem despre Dumnezeu, despre realitatea ultimă, despre revelația lui Dumnezeu în istorie, despre Scriptură. Este, pentru mine, ca o mână întinsă, pentru a accepta realitatea. Credința este o dotare naturală a omului. Sfântul Apostol Pavel vorbește despre faptul că Dumnezeu se descoperă pe sine în foarte multe forme. Prima dintre ele, cea mai elementară, este în natură.
E drept, așadar, că multe conflicte religioase apar din cauza faptului că unele popoare se cred mai aproape de Dumnezeu, prin religia lor, decât altele?
Cred că sunt multe cauze ale intoleranței religioase. Eu sunt un dușman înverșunat al fundamentalismului sub toate formele lui. Pentru noi, fundamentalismul este ce fac islamiștii, însă avem propriile noastre fundamentalisme. Avem fundamentalismul creștin, fie el ortodox, catolic, protestant, există, de asemenea, fundamentalisme seculariste, deși seculariștii contestă faptul că ideologia pe care au adoptat-o este una de natură religioasă, așa cum comuniștii contestă că ideologia lor este una religioasă. Este un fapt coerent, stabilit că există o dimensiune religioasă și a marxismului și a secularismului. Deci, intoleranțele și fundamentalismele nu sunt exclusiv apanajele religiilor instituționalizate. Există un soi de intoleranță care trece dincolo de religios, intoleranța mea față de celălalt care este altfel decât mine. Și, adesea, această intoleranță este înrădăcinată în ignoranță. Când nu știu cine este celălalt, reacția instinctivă, primitivă este de a-mi fi teamă de el.
„Există un soi de intoleranță care trece dincolo de religios, intoleranța mea față de celălalt care este altfel”
Luând ca punct de reper această intoleranță față de celălalt, observăm cu toții că extremismul s-a accentuat în lumea actuală. Ca doctor în teologie, cum vedeți dumneavoastră evoluția religiilor, la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea?
E un fenomen straniu. Modernitatea a postulat, cumva, dispariția religiosului. Ori, lumea contemporană este mult mai religioasă decât cea din secolul al XVIII-lea. Dar, cred că Eliade avea multă dreptate când spunea că religiosul este strâns legat de identitatea noastră, de structura noastră omenească. Nici un alt animal nu își îngroapă morții. Resurgența asta a religiilor este un reflex din disperare, o reacție la lipsa de sens pe care a adus-o modernitatea. Este evident că modernitatea nu a reușit să rezolve marile dileme umane și prima reacție de dezamăgire a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, mai ales odată cu Primul Război Mondial care a produs un șoc lumii moderne.
Știința, rațiunea, Luminile trebuiau să aducă o perioadă de pace și ele au adus, se vede, două războaie mondiale și nu știm dacă nu cumva mai urmează unul. Ori, asta a născut un soi de disperare și de lipsă de sens. Numai că, resurgența asta a religiilor nu este una așezată pe fundamente coerente. De foarte multe ori, avem de-a face cu un atașament emoțional care nu este bazat pe o cunoaștere coerentă a religiilor. De exemplu, foarte puțini dintre cei care sunt fanatici adepți ai Islamului în momentul actual înțeleg istoria acestei religii.
„Perioada de glorie a Islamului a fost cea medievală, când a dat filosofi, poeți, medici, artiști.”
Dintre toate aceste religii, Islamul pare a duce la o profundă criză religioasă. Cum vedeți evoluția Islamului în viitorul apropiat?
Islamul nu este, evident, în perioada sa de glorie. Perioada sa de aur a fost cea medievală, când a dat filosofi, poeți, medici, artiști. Acum trăim, din acest punct de vedere, un timp al derutei. Eu lucrez în mai multe țări islamice și am avut șansa de a întâlni teologi, lideri religioși, laici coerenți, moderați, eleganți, educați. Din păcate, ei nu sunt vocea principală în Islam, în momentul actual, și nici nu sunt cei care primesc drept la microfon în lumea occidentală. Este scos în față, în mass-media, extremismul pentru că face audiență. Legat de acest aspect, port o vinovăție cu mine pentru toată viața. Am cunoscut în urmă cu 10 ani, la o întâlnire de formare World Vision, un medic pakistanez.
Apoi, când am vizitat Pakistanul, m-am văzut cu el, într-o perioadă în care armata pakistaneză ducea o campanie pentru eliberarea unei zone care fusese ocupată de talibani, Valea Swat. Acest doctor se ocupa, alături de Serviciile Secrete, de dezintoxicarea ideologică a talibanilor. Dr. Farooq era un om care a scris enorm despre Islam, dintr-o perspectivă moderată. Și mi-a mărturisit, la câteva luni de la întâlnirea noastră, că a devenit dușmanul numărul 1 al talibanilor, iar dacă nu va pleca din Pakistan va fi asasinat. Mi-a cerut ajutorul. M-am adresat, la rândul meu, mai multor instituții care mi-au spus că nu se ocupă de asemenea lucruri. Și am lăsat lucrurile așa. Câteva săptămâni mai târziu, prietenul meu era asasinat în fața biroului său din Islamabad. Există o mulțime de asemenea oameni în lumea islamică, care își asumă riscuri uriașe. Noi aici nu plătim nici un preț, stăm în confort și criticăm Islamul.
„Pe măsură ce crește ignoranța religioasă, crește și riscul unor conflicte religioase”
Ce îi îndeamnă până la urmă pe acești fundamentaliști islamici în luptă?
Avem de-a face cu o aruncare complet irațională în ceva care le promite, știu eu, Paradisul. Dar, același lucru se întâmplă în creștinism, în alte forme, poate nu atât de violente în această epocă. Și creștinismul și iudaismul au fost la fel de violente. Acest impuls al violenței se află în fiecare religie și, în anumite momente, poate fi exacerbat. De fapt, René Girard povestește despre asta în Violența și sacrul și în alte cărți ale lui. Este, până la urmă, un fenomen uman general. Mi se pare că, pe măsură ce crește ignoranța religioasă, crește și riscul unor conflicte religioase.
Unul dintre fenomenele interesante pe care le urmăresc în ultima vreme este un grup din Marea Britanie, Lapidomedia, care încearcă să promoveze alfabetizarea media în materie religioasă. Pentru că, oamenii de media, din pricina ignoranței în materie religioasă, adeseori promovează în public extremismul. Dacă nu revenim la o înțelegere coerentă a religiosului, înrădăcinată istoric și echilibrată și dacă nu încercăm să exorcizăm temerile astea iraționale cu care operăm în spațiul religios, riscul de conflicte religioase va crește foarte mult.
Este Islamul un pericol pentru Europa?
Aici este important să se facă distincție între Islam, ca religie, și Islamism, ca ideologie fundamentalistă și extremistă. Dar, să nu uităm că nu numai islamiștii sunt violenți. Haideți să ne amintim de cucerirea de către catolici a Americii de Sud sau de felul în care ortodoxia a pătruns în România, cu sabia bulgară, în secolele VII-VIII. Așa de ușor uităm istoria și o instrumentăm pentru a ieși în avantaj.
Dacă pe moderați nu prea dorește nimeni să îi susțină, de unde găsesc acești extremiști islamici resursele financiare pentru a acționa?
Petrol, petrol, petrol. O parte din aceste resurse militare vin chiar de la americani. Cum au apărut talibanii? Au fost instrumentați de occidentali pentru a lupta împotriva trupelor sovietice în Afganistan. Acești occidentali au încercat în aceste zone de conflict să îi întoarcă pe unii împotriva altora și s-au dedat la tot felul de inginerii sociale care se întorc, întotdeauna, împotriva inițiatorilor.
O CRIZĂ MONDIALĂ A VALORILOR
De la viețile noastre nereflectate, la criza imigranților, care parcă ne-a luat prin surprindere, deși nu era greu de prevăzut, cum o putem înțelege mai bine?
Mie mi se pare că avem de-a face, în primul rând, cu o criză a valorilor. Trăim într-o epocă de derută, în care structurile lumii sunt puse sub semnul întrebării, se refac, iar omul se simte victimă. Întrebarea este ce facem noi în acest moment, pentru a ne salva. Așa cum spunea domnul Andrei Pleșu în Minima moralia, apelăm la eroisme minime sau la compromisuri maxime?
„În Rusia există un cult al lui Putin, un grup de măicuțe i-au făcut icoană.”
Criza de leadership care se observă la nivelul Uniunii Europene duce la apariția unor contraexemple și la incapacitatea gestionării unor situații de criză, cum este cea a emigranților din Siria.
Da, asta se întâmplă în momentul de față în Rusia cu Putin, care este venerat, pur și simplu. Nivelul de popularitate al acestui iresponsabil este incredibil. Oameni inteligenți îl venerează, de-a dreptul. Există un cult al lui, există un grup de măicuțe care i-au făcut icoană. Sper, totuși ca omul ăsta să nu își extindă prea mult popularitatea. Mă bazez pe faptul că serviciile secrete rusești nu sunt foarte bucuroase de deserviciile pe care acesta le aduce Rusiei. Din nefericire, nu are o contrapondere la nivel de leadership, la nivel european.
Cu Putin „în coaste”, începe să slăbească în intensitate influența Uniunii Europene și a liderilor săi la nivel european și mondial. Se exacerbează naționalismul în Europa?
Cred că dacă Uniunea Europeană s-ar întoarce la ideea sa de bază, care a fost un proiect eminamente creștin la origini, bazat pe subsidiaritate, nu pe o birocrație excesivă, Europa ar avea șanse să redevină o forță pentru a contrabalansa Rusia, China și America. Deocamdată, suntem într-o teribilă degringoladă.
„Avem o Europă ultrabirocratică, ce încearcă să se substituie corpusurilor naționale și asta nu va crea decât confuzie și exacerbarea naționalismelor.”
Criza imigranților accentuează această degringoladă?
Criza imigranților este un fel de turnesol pentru Europa: ea scoate în evidență lipsa de coerență, lipsa unui proiect, lipsa unității, de fapt. În momentul în care această tulburare a apărut la porțile Europei, s-au văzut fisurile. În momentul în care naționalismele sunt exacerbate, ajungem la situații teribile. Asta s-a întâmplat în Iugoslavia, asta s-a întâmplat în Rusia la căderea comunismului și se poate întâmpla oricând, din nou, în Europa. Deocamdată avem o Europă ultrabirocratică, care încearcă să se substituie corpusurilor naționale și asta nu va crea decât confuzie și exacerbarea naționalismelor. Nu cred că perioada pe care o traversăm este una de bun augur pentru Europa unită.
De ce vin, totuși, cu atâta speranță cei dintr-o civilizație total diferită, cu alte principii morale, înspre Europa?
Vin în țări în care există o structură socială coerentă, în care omul se poate afirma. E un fel de compliment adus Europei. Unele dintre țările din care vin acești oameni au fost bogate, la un moment dat și stabile. Siria, sigur, sub o dictatură, a fost, totuși, o țară destul de stabilă. Biserica și-a sacrificat acolo anumite lucruri esențiale pentru identitatea ei, ca să aibă un spațiu în care să supraviețuiască. Iar acum plătește prețul pentru asta, din nefericire. Europa este atrăgătoare tocmai din pricina unor lucruri care s-au construit pe o înțelegere creștină a socialului.
Dar țările mai apropiate de Siria, și teritorial și spiritual, de ce au încetat să fie tentante pentru acești emigranți?
Turcia are aproape două milioane de emigranți, iar Libanul are un emigrant la doi libanezi. Sunt aproape patru ani de conflict în acea zonă. Emigranții s-au dus, în prima fază în Irak. Sunt destui și în țările din Golf. Țările respective sunt bogate pentru că au petrol, dar infrastructura nu este una care să încurajeze bunăstarea individuală.
Vor reuși acești emigranți să se integreze în Europa, tocmai pentru că au dus până acum o viață atât de diferită față de cea de aici?
Nu sunt foarte sigur. În primul rând, pentru că Europa nu este pregătită să privească alteritatea ca pe o șansă și apoi pentru că mulți emigranți nu sunt pregătiți pentru viața în Europa. Cei mai mulți, mai ales cei fără prea multă educație, vor trăi în ghetouri din care se vor recruta adepții extremismului, vor fi dezamăgiți, așa cum sunt mulți dintre cei care, deși trăiesc în comunitățile din Europa, aleg să se alăture extremismului.
Deci este justificată, până într-un punct, frica europenilor de emigranți?
Frica este o reacție instinctuală la necunoscut, dar haideți să ne uităm la cifre. Numărul celor care bat la porțile Europei este infim, nu este nici măcar un procent. Dacă un procent poate destabiliza 99 de procente, ceva nu e în regulă nu cu cei 1%, ci cu cei 99%.
Unde greșește Europa în gestionarea acestei crize a emigranților?
Europa a reacționat cu egoism. Încearcă să își păstreze viața liniștită. Tocmai de aceea, soluția pentru emigranți nu este în Europa, sunt de acord cu cei care spun asta, soluția este în Siria. Dar, de ce nu am început să lucrăm la soluția în Siria acum trei ani de zile? Pentru că nu ne-a păsat, n-a fost problema noastră. Între timp, a devenit problema noastră. De asta, lipsa unui lider la nivel european se vede acum. Noi nu avem lideri care să vadă departe. Avem oameni care privesc la interesele egoiste și pe termen scurt ale națiunii lor. Europa a greșit, încă de la început, prin lipsa de implicare, iar astăzi singura soluție pe care o găsește este una birocratică. Alocăm cote. Dar nu rezolvăm nimic. Unii vor refuza cotele, așa cum s-a întâmplat, deja.
Cine este Dănuț Mănăstireanu: o vastă experiență pe zonele de conflict, teologie și campanii umanitare
- Nume: Dănuț Mănăstireanu
- Data și locul nașterii: 30 noiembrie 1954, Iași, România
- Starea civilă: Căsătorit
- Studii:
- 1994–2004 – Studii de doctorat în teologie (Ph.D.) – London School of Theology, colegiu asociat cu Universitatea Brunel din Londra. Tema lucrării de doctorat: Un model perihoretic al Bisericii. Eclesiologia trinitariană a Pr. Dumitru Stăniloae (absolvirea, promoția 2005)
- 1993–1994 – Masterat în teologie (M.A.) – Specializarea: Aspecte ale interpretării biblice, London Bible College, colegiu asociat cu Universitatea Brunel, Londra. Tema dizertației: Locul Scripturii în tradiția ortodoxă (absolvirea, promoția 1995)
- 1974–1978 – Licență în științe economice (BA) – Specialitatea: Economia industriei, construcțiilor și transporturilor, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași
- 1965–1973 – Studii primare și gimnaziale – Școala generală „Petru Poni“, Iași
- Carieră:
- 1999–prezent – Director pentru credință și dezvoltare, Regiunea Europei de Est și a Orientului Apropiat, World Vision International
- 2008–prezent – Lector universitar la Facultatea de teologie evanghelică, Osijek, Croația
- 2007–prezent – Coordonator doctorat, Seminarul Teologic Baptist Internațional (IBTS), Praga, Cehia
- 2007–2008 – Lector universitar la Universitatea Oradea, România
- 2006–2007 – Lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, România
- 2005–2008 – Lector universitar la Eastern University, Statele Unite ale Americii
- 1998–1999 – Profesor de educație religioasă, Colegiul Richard Wurmbrand, Iași
- Locuiește în: Iași
