Eveniment de succes la Galeria SENSO: Lansarea cărții lui Mircea Deac, „Zenobia, Regina Palmyrei: Roman de călătorii în Siria Antică”

Otilia Ostrotki – Director TONICA Grup

Printre cei care au ținut să vorbească despre personalitatea, creația, cariera, dar și despre omul Mircea Deac, s-au numărat Livia Deac, arh. Radu Deaca, Dr. Mihaela Varga (istoric de artă, editor la editura Maiko unde a fost publicată cartea), Prof. Adrian Mihalache (eseist, cronicar teatral, redactor “Lettre Internationale” – ICR), Prof. Univ. Dr. Ion Bogdan Lefter (Facultatea de Litere, Universitatea București), Ana Maria Negoiță (istoric de artă, specialist în cultura islamică), Ioana Ciocan (curator independent, Director “Art Safari”), Dr. Marius Tița (critic de artă, jurnalist, editorialist), Silviu Covaci (artist fotograf), a cărui mamă îi dactilografia în anii ‘50 – ’80 lui Mircea Deac manuscrisele și care i-a fost ca un fiu.

Livia Deac

arh. Radu Deac

Dr. Mihaela Varga, editor carte, Ed.Maiko

Prof. Univ. Dr. Ioan Bogdan Lefter

A fost un eveniment remarcabil dedicat în exclusivitate creației Maestrului Deac, dar și cărții atât de frumoase apărute la editura Maiko la care acesta a lansat în 2014, înainte de a muri, cartea “Tartar, ultimul zeu”.

“Zenobia, Regina Palmyrei: Roman de călătorii în Siria Antică” este unul dintre cele două romane rămase nepublicate din timpul vieții (celălalt se intitulează ”Concursul”) și îl are ca erou principal pe profesorul de Istoria Artei, Traian Manea care este de fapt, autorul. Mircea Deac a avut șansa să cunoască și să admire vestigiile istorice și comorile Siriei în anii ’80.

Lansarea acestei cărți este prima manifestare a anului 2016 din seria evenimentelor cultural-artistice găzduite de Galeria Senso. Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă, iar tipărirea cărții s-a datorat Fundației “Fildas Art”, președinte Anca Vlad.

Până pe 25 februarie 2016 iubitorii de artă mai pot admira expoziția colectivă de Artă Decorativă cu lucrările artiștilor Arina Ailincăi, Dan Băncilă, Anca Boeriu, Cristina Bolborea, Manuela Botiș, Sandei Bucur, Lucian Butucariu, Danielei Făiniș, Costel Iacob, Nicolae Moldovan, Cela Neamțu, Anielei Ovadiuc, Dionisie Popa, Dumitru Traian Tili și Mihai Țopescu.

REFERINȚE CRITICE de Mihaela Varga, editor, director Editura Maiko „ZENOBIA, REGINA PALMYREI: Roman de călătorii în Siria antică” de MIRCEA DEAC Romanele unui istoric al artei

„Constată, la întoarcerea din Siria, cât de oarbe fuseseră prelegerile lui la universitate despre arta Orientului!“, scrie Mircea Deac încă din primele rânduri ale romanului său “Zenobia, Regina Palmyrei – Roman de călătorii în Siria Antică”. Este, cred, una din frazele cheie ale romanului, poate imboldul care l-a îndemnat să apeleze la o formă literară pentru impresiile culese în timpul unei călătorii în Siria la sfârșitul anilor ‘80. Într-adevăr, oricât de multe tratate ar consulta, contactul direct cu arta și civilizația unui loc este esențială pentru istoricul de artă. Fără acest contact direct, prelegerile sunt „oarbe“, lipsind percepția dimensiunilor, a contextului geografic și istoric, a minunii supraviețuirii peste secole a unor vestigii și în fine, autentica trăire estetică și filozofică.

„Nu bănuise strălucirea trecutului Siriei înainte de a străbate deșertul și de a poposi în oazele lui. În aceste întinderi stranii, sub soarele arzător și a prafului purtat de vânt, aflase urmele civilizațiilor îndepărtate în timp“ – scrie câteva rânduri mai jos, ceea ce trădează tocmai aceste trăiri estetice și filozofice pe care le-a avut în timpul călătoriei.

Romanul poartă subtitlul de „Roman de călătorii în Siria Antică“, folosind pluralul și nu singularul ca Dinicu Golescu în „Însemnare a călătoriei mele“, cel care a inaugurat genul jurnalului de călătorii în literatura română. De ce pluralul? Probabil pentru a sublinia bogăția revelațiilor avute: mistice, filozofice, istorice și artistice.

Ca și în „Tartar, ultimul zeu”, romanul pe care l-a publicat cu puțin timp înainte de a muri, ultimul pe care l-a scris, referirile la credință, la mistică, la cele spuse de mari mistici sau filozofi fideiști sunt dese, ca urmare a unor preocupări în acest sens încă din timpul studenției când a fost atras de filozofii neotomiști, așa cum explicit mărturisește în acel roman. În Zenobia, Regina Palmyrei, referirile la tradițiile intelectuale de interpretare a credinței cuprind de asemenea o arie vastă, de la gânditorii antici, la cei din creștinismul timpuriu, până la cei, puțin cunoscuți în cultura noastră, din islamismul timpuriu, cel medieval și până la cel contemporan.

Dintre aceste considerații filozofice și istorice, amintesc doar una, aleasă pentru laconismul și totodată expresivitatea ei: Prezentul trecutului. Sub aripa deșertului sirian, Palmyra dezvăluia o incomparabilă istorie a gloriei și dezastrului, a unui loc de tandrețe umbrit de sângele revărsat în nisip de ambiții deșarte.

Forma literară i-a permis lui Mircea Deac în fiecare dintre romanele lui, să scrie despre ceea ce nu considera că ar putea fi consemnat în lucrările sale de istoria artei. Așa putea vorbi despre atmosfera din atelierele marilor maeștri sau despre cea din atelierele tinerilor, despre rivalitatea „proverbială“ dintre pictorii Babicescu și Alexandru Dunăreanu, ușor de recunoscut a fi Corneliu Baba și Alexandru Ciucurencu (în romanul “Prăpastia”), despre viața cotidiană a artiștilor cu problemele lor, dar și cu aspecte de boemă, despre întâlniri (reale) dintre artiști și colecționari, dintre artiști și critici, despre condiția în general ingrată a criticului în raport cu artistul. Așa își putea exprima liber de orice autocenzură, judecățile de valoare asupra operei unor artiști ușor de ghicit sub numele de împrumut. Tot așa își putea exprima nețărmurita prețuire pentru opera unor mari artiști, care altminteri prezentată, într-o monografie sau un studiu, ar fi putut suna prea encomiastic.

Eroul principal este aproape de fiecare dată un alter ego al autorului, Petru Mareș în culegerea de nuvele Nimfa de argint (1988) și în romanul Prăpastia (1991), Greg Penescu în Pendula nu merge înapoi (1991), Artur Sincu în Poveste de dragoste (1991), autor ca și Mircea Deac al unei monografii despre Mănăstirea Snagov (1963), Emil Predescu în Soarele răsare noaptea (2000). În Drama pictorului Manole (2010), eroul principal este un pictor, dar și acesta împrumută din personalitatea autorului. Este de pildă, născut pe malurile Dunării, Mircea Deac fiind născut la Oltenița, și marcat de amintirea marelui fluviu. Dar mai ales sunt împrumutate pictorului meditațiile autorului privind religia, filozofia și arta, a raporturilor dintre ele. Cel mai complex autoportret îl realizează Mircea Deac în ultimul său roman Tartar, ultimul zeu (2014), în care eroul principal Sorin Ivășcu, trecut prin condiția tragică de orfan sărac, de soldat în al II-lea război mondial și apoi prizonier în URSS, ajunge prin susținute eforturi proprii la statutul profesional și social de care autorul însuși pare să fi fost cel mai atașat, cel de profesor universitar, din cele multe pe care le-a mai avut: critic și istoric de artă, scriitor, jurnalist, inspector în Ministerul Culturii. Acest ultim roman, totodată și cel mai întins, cuprinde pe larg concepția sa despre lume și viață – al său Weltanschauung – rod nu numai al experiențelor extreme de viață, ci și al unei meditații profunde susținută de o bogată cultură filozofică și artistică.

Acestei bogate activități literare care poate surprinde pe cei care i-au cunoscut numai scrierile de istoria artei – scrieri întinse de-a lungul unei perioade care începe cu anii ‘50 și se termină în anul 2014 – i se adaugă și un roman istoric despre Dimitrie Paciurea, intitulat Himera (1970), primul său roman, rod al unei intense admirații care se va concretiza trei decenii mai târziu, în 2000, și prin monografia pe care i-o consacră. Zenobia, Regina Palmyrei – Roman de călătorii în Siria Antică, unul dintre cele două romane rămase nepublicate din timpul vieții (celălalt intitulându-se Concursul), are la rândul lui drept erou principal pe „profesorul“ de istoria artei, de această dată purtând numele de Traian Manea. Romanul capătă o altă greutate din perspectiva recentului război civil din Siria. Multe monumente, mai toate aflate pe lista patrimoniul mondial UNESCO, sunt descrise și analizate de Mircea Deac cu interesul istoricului de artă, dar și cu „mirarea“ filozofică a supraviețuirii lor peste secole și milenii într-un teritoriu care a trecut dintr-o stăpânire în alta, fiecare dintre ele ostilă celei precedente. Iată că acestei supraviețuiri i s-a pus capăt în ultimii ani de către un alt război – războiul fiind evenimentul social-uman față de care omul Mircea Deac avea cea mai explicit exprimată oroare, atât în acest roman cât și în Tartar, ultimul zeu. Palmyra, poate cel mai puternic simbol pentru o „istorie a gloriei și dezastrului“ este și acum, după dispariția lui Mircea Deac un loc „umbrit de sângele revărsat în nisip de ambiții deșarte“. Romanul dedicat Zenobiei – misterioasă figură feminină cu o fermecătoare corespondență în contemporaneitate – împletește episoade realiste care surprind o Sirie a anilor ‘80, cu episoade suprarealiste, inspirate parcă din fascinația pe care o exercită deșertul asupra omului: „Simțea o ciudată chemare, un fel de amețeală, așa cum te afli la un pas de golul prăpastiei, care te cheamă în adâncuri fără să vrei. Tot peisajul era neobișnuit. Sărac, galben, pustiu, încins de soare, tăcut. O sălbăticie prin lipsa de sălbăticie, fiindcă avea totuși ceva măreț, misterios, uriaș, în același timp de o indiferență principială“.

Biografie MIRCEA DEAC Mircea Deac (Mircea Deaca, n. 9 septembrie 1921, Oltenița – 6 februarie 2015, București) a urmat liceul la Oltenița și din 1935, la București. A urmat Facultatea de Litere și Filozofie, avându-i ca profesori pe Tudor Vianu și George Oprescu, apoi Academia de Pictură la atelierele Camil Ressu și Alexandru Ciucurencu. A fost profesor de istoria artei la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, director al Departamentului Artelor și al Oficiului Național de Expoziții din cadrul Ministerului Culturii.

Membru UAP, expert în arta românească și europeană, jurnalist și scriitor, regretatul critic de artă Mircea Deac a fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Vicepreședinte al Societății Colecționarilor de Artă din România. A participat la simpozioanele “Brâncuși” de la Paris, București și Istanbul și a fost organizatorul expozițiilor românești la Bienalele Internaționale de la Paris, São Paolo, București și Belgrad.

A publicat peste 1000 de articole în „Revista Muzeelor“, „Arta“, „Contemporanul“, „România literară“, „Tribuna“, „Ateneu“, „Argeș“, „Informația Bucureștiului“, „Pro Arte“; de asemenea, i-au apărut studii și articole în Franța, Grecia, Italia, Olanda și a scris scenarii de film pentru “Brâncuși la Târgu Jiu” și “Alexandru Ciucurencu”.

MONOGRAFII – Al. Ciucurencu, ESPLA, 1957; Luchian, ESPLA, 1959; Surikov, ESPLA, 1959; Ressu, Meridiane, 1962; Steriadi, Meridiane, 1960; Paulet, Meridiane, 1962; Brâncuși, Meridiane, 1966; Étienne Hajdu, Meridiane, 1974; Fernand Léger, Meridiane, 1975; Maria Chelsoi, Litera, 1975; Brâncuși (franceză și engleză), Litera, 1976; Afirmări, Facla, 1976; Vermont, Meridiane, 1977; Ciucurencu, Meridiane, 1978; Ciupe, Dacia, 1978; Luminile nordului, Sport-Turism, 1978; Magdalena Rădulescu, Meridiane, 1979; Peisaje dunărene – Găvenea, Sport-Turism, 1981; Angela Pașca, Meridiane, 1981; Brâncuși – surse arhetipale, Junimea, 1983; Sorin Ilfoveanu, Sport-Turism, 1983; Ion Irimescu, Junimea, 1983; Sabin Bălașa, Meridiane, 1986; Mattis Teutsch, Dacia, 1986; Brâncuși – Nostalgia Infinitului, Thausib, Sibiu, 1996; Copiii lui B-Arg, OID-ICM, 1997; Paciurea, Gramar, 2000, Feodoroff, Gutenberg, 2006; Harry Guttmann, București, 2007; Camil Ressu, Monitorul Oficial, 2011.

VOLUME de ISTORIA ARTEI: Mănăstirea Snagov, Meridiane, 1963; Grafica militantă, Meridiane, 1962; Pictura 1964, Meridiane, 1965; Impresionismul în România, Meridiane, 1967; Umanismul în arta plastică, Sport-Turism, 1967; Femeile și operele lui Picasso, Gramar, 1996; Fără rame, fără soclu, Medro, 2004; Peisajul impresionist, Monitorul Oficial, 2009; Nudul în pictura românească, Monitorul Oficial, 2010; Pictorii portretului, Monitorul Oficial 2013;

DICȚIONARE ENCICLOPEDICE: 50 de ani de pictură, OID-ICM 1996; 50 de ani de sculptură, OID-ICM, 2000; Enciclopedia marilor personalități, partea de artă, 4 vol., Geneze, 1999-2004; Sculptura în România, Medro, 2005; Lexicon – pictura, sculptura și desenul din secolele XV-XX, Medro, 2008.

BELETRISTICĂ: Himera, Albatros, 1970; Nimfa de argint, Cartea Românească, 1988; Prăpastia, Omega 1991; Pendula nu merge înapoi, Eminescu, 1991; Soarele răsare noaptea, Geneze, 2000; Drama pictorului Manole, Ed. Tempea-Deac Corporate, 2010; Tartar, ultimul zeu, Maiko, 2014 și post-mortem, Zenobia, Regina Palmyrei: Roman de călătorii în Siria Antică, Maiko, 2016.