30.140 de vizitatori din țară și din străinătate au petrecut Noaptea Muzeelor la Muzeul ASTRA din Sibiu. Aceștia s-au implicat activ în atelierele interactive și în activitățile inedite din programul pregătit special pentru acest eveniment în toate unitățile C.N.M. ASTRA. Un element notabil este faptul că la ediția organizată în urmă cu un an au fost înregistrați 23.852 de vizitatori.

În 2015 am promis că vom continua pe o linie constructivă și că vom menține Muzeul ASTRA într-un pol al culturii din România și din Europa. Numărul mai mare de vizitatori înregistrați anul acesta de Noaptea Muzeelor față de cel din anii trecuți vine ca o confirmare în acest sens. Nu ne vom opri aici, fiindcă astfel de evenimente ne motivează să ținem ștafeta ridicată. Cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, vom veni și în viitor cu programe interactive și de calitate pentru public.”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul C.N.M. ASTRA.

Situație vizitatori eveniment Noaptea Muzeelor / unități muzeale C.N.M. ASTRA – 21 mai 2016, între orele 16:00 – 1:00

  • Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – 26.475 vizitatori
  • Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” – 2.134 vizitatori
  • Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” – 1.531 vizitatori

Număr total de vizitatori C.N.M. ASTRA / Noaptea Muzeelor 2016 – 30.140

În Noaptea Muzeelor, peste 250 de artiști, muzeografi și voluntari au fost alături în permanență de vizitatori, turiști și localnici deopotrivă. Intrarea a fost liberă. Acțiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

IMG_5177

IMG_5398

IMG_5654

IMG_5658