Anul acesta, marea ei descoperire a fost Teatrul Radiofonic, prin prisma rolului însușit în spectacolul Pisica verde (Flori) – producția marca Radio România. Teatrul Național Radiofonic a fost distins cu Medalia de argint în cadrul secțiunii „Best Drama Special” de la New York Festivals World’s Best Radio Programs 2016.

Lia Marin studiază actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Printre abilitățile ei definitorii se numără: dansul de societate, dansul contemporan, baletul, voleiul, echitația, înotul, limba engleză și limba franceză.

Care este „efectul” pe care îl are Lia Marin asupra „anemonelor”, ce înseamnă să ți se umple sufletul de lumină, cum se ajunge la acea „maleabilitate interioară de a imagina, a contura și a transmite imagini, emoții, gânduri”, dar și ce se întâmplă atunci când, „în fiecare duminică dimineață sau după-amiază a copilăriei” obișnuia să stea „în bucătărie, lângă radio”, aflați cu ocazia acestui interviu pregătit, într-o Cească de Cultură, împreună cu protagonista cuvintelor citate.

„…în legătură cu piesa de teatru-om, primează capacitatea și posibilitatea omului de a imagina…”

Ștefania Argeanu: Ce semnificație și ce orchestrație lăuntrică are teatrul radiofonic pentru dvs.?

Lia Marin: Liniște și bucurie. Liniște, pentru că în fiecare duminică dimineața sau după-amiază, în copilăria mea, stăteam în bucătărie, lângă radio, și ascultam teatru radiofonic. Îmi apăreau în minte personajele, spațiul în care se desfășura acțiunea și toate astea, în timp ce aveam ochii larg deschiși. Bucurie, pentru că atunci când mi s-a propus primul proiect de teatru radiofonic, nu mă așteptam să îmi placă să fac genul acesta de teatru. A fost o descoperire neașteptată care mi-a umplut sufletul de lumină!

Care sunt abilitățile, atributele și calitățile de care trebuie să dispună sau pe care trebuie să le cultive o persoană pentru a face teatru radiofonic?

Am observat că este de preferat să ai o voce bine lucrată și cât mai expresivă, o maleabilitate interioară de a imagina, a contura și a transmite imagini, emoții și gânduri. De asemenea, o disponibilitate de a încerca, de a te juca cu un text.

Actorului îi este necesară o unitate de timp, în care să parcurgă drumul de persoană la personaj. Care au fost timpii de care a avut nevoie făurirea, modelarea rolului dvs. din Pisica verde?

Cred că am avut la dispoziție o lună pentru înțelegerea și pregătirea rolului, de una singură, și apoi câteva repetiții de text cu toată distribuția și cu regizorul.

„… Sperăm la o soluție din partea autoarei. Dar se pare că salvarea nu ne-o dă nimeni; doar noi înșine ne putem salva…”

În ce a constat asimilarea personajului?

M-am jucat foarte mult cu magicul “dacă ar fi, cum ar fi”. Am citit textul integral ca să înțeleg mai bine universul acestor oameni; mi-am reamintit experiențe de viață apropiate de cele ale personajelor.

Ce mesaj v-a transmis textul lui Elise Wilk la o primă lectură? Ulterior, s-a schimbat perspectiva de receptare a cărții? Dacă da, care au fost aceste modificări și îmbogățiri perceptuale pe care le-ați resimțit în urma lecturii repetate?

Mi-a lăsat un gust amar. În timp ce citeam textul și mă apropiam de final, intuiam cum se va încheia totul. Și speram din tot sufletul să nu fie așa. Pentru că același lucru se întâmplă și cu copiii zilelor noastre, pentru că situația asta există, din păcate, și în afara cărții. Cred că speram la o soluție din partea autoarei. Dar se pare că salvarea nu ne-o poate da nimeni, că doar noi înșine ne putem salva. Și dacă pe Bianca ar mai putea s-o salveze fizic cineva, cine îl salvează pe Dani?

Ce conexiune se stabilește, în viziunea dvs., între un spectacol, un film, o piesă de teatru și ființa umană?

Spectacolul are cea mai mare nevoie de om, de public. Spectacolul este un element viu, neterminat, care depinde de foarte mulți factori, iar omul este cel mai important dintre ei. Între scenă și public are loc un dialog, un schimb viu în timp real, element care, la film, lipsește. Așadar, spectacolul este, din punctul meu de vedere, o experiență mult mai personală. Filmul îi oferă omului o detașare, dar pot apărea și momente în care spectatorul devine implicat în mod real. Filmul, la fel ca piesa de teatru, este un material încheiat. În legătură cu piesa de teatru-om, primează capacitatea și posibilitatea omului de a imagina. Orice e posibil în limitele descrise de dramaturg, deoarece informația nu este structurată în funcție de idei sau mesaje care trebuie puse în evidență, cum se întâmplă în cazul spectacolului de teatru și al filmului.

„…Virgil Constantin este profesorul care a avut răbdarea și persistența de care se pare că eu am avut nevoie, pentru a-mi căpăta încredere în mine și niște înțelesuri legate de meseria pe care mi-am ales-o…“

În ce manieră și în ce măsură reușește teatrul să apropie, să seducă, să emoționeze, să motiveze și să reactiveze energii creatoare și valori universale, readucând la viață esențialul?

Cred că teatrul de bună calitate, făcut cu credință, din necesitatea de a le comunica ceva celorlalți, reunește toate cele enumerate mai sus. Genul acesta de teatru depășește orice fel de barieră, fie că e vorba de limbă sau de cuvinte. Și cred că, pentru acest tip de impact al teatrului, am ales această meserie cei mai mulți dintre noi.

Cine este actorul? Ce viziuni, ce mecanisme, dorințe, imagini, sunete și povești îl definesc? Care este rostul existenței sale?

Cred că răspunsul meu la această întrebare se va schimba mereu de-a lungul vieții mele. În momentul acesta, consider că actorul este omul cu o capacitate accentuată de empatie și de observare a lumii și a firii umane. Actorul are posibilitatea și mijloacele necesare pentru a pune în evidență trăsături umane, gânduri, intenții și scopuri. Rostul actorului? Cred că Shakespeare a spus-o cel mai bine în Hamlet: “Ei sunt rezumatul și cronica prea scurtă a vremurilor.”

Cum ați început colaborarea cu Teatrul Radiofonic?

Am participat la un casting și, în urma acestuia, am fost selectată într-un proiect și tot așa. Teatrul Radiofonic a fost marea mea descoperire anul acesta și îmi doresc să lucrez în continuare în această zonă.

Un profesor cu un rol aparte în existența dvs. de elevă/studentă este/ a fost:…, de la care ați învățat:

Virgil Constantin. Nu știu să exprim în cuvinte cât de importantă a fost prezența dânsului în viața și în formarea mea. N-a fost ușor, mereu ne luptam cu câte o limită, dar dânsul a avut răbdarea și persistența de care se pare că eu am avut nevoie pentru a-mi căpăta încredere în mine și niște înțelesuri legate de meseria pe care mi-am ales-o.

În ce alte activități sau proiecte culturale vă (re)găsim?

Momentan, toată activitatea mea se desfășoară în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, a cărei studentă sunt.

Bornele esențiale ale C.V.-ului dvs. sunt:

Ruth Hunsdorfer din „Efectul razelor gamma asupra anemonelor” de Paul Zindel, regia Virgil Constantin (spectacol pe care îl vom relua în curând), Pisica Verde la Teatrul Național Radiofonic, regia Mihnea Chelaru, și încă un proiect la Teatrul Național Radiofonic, care este încă în lucru.

Interviul a fost realizat de Ștefania Argeanu.

Autor: Ștefania Argeanu

Sursa: Ștefania Argeanu