Salonul de Carte Bookfest a revenit cu a șaptea ediție la Cluj-Napoca, între 6 și 9 septembrie 2018, la Centrul Cultural Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Pentru prichindei a fost pregătit un moment aparte, copiii fiind așteptați la lansări de matineu. Sâmbătă, 8 septembrie, la ora 11, la spațiul de evenimente au avut loc lansările volumelor Căutându-l pe împreună; Copile, lumea ta e fără margini; Ce este un copil?, apărute recent la editura Signatura, și Litere pictate, povești fermecate; Zefir; Albinuța Mili, publicate de către editura Nomina. Au luat cuvântul autoarele Bianca Mereuță și Claudia Badiu, iar prezentările au fost urmate de o sesiune de autografe la standul editurii Nomina.

Contextul a favorizat întâlnirea mea, în dialog, cu Bianca Mereuță, prietena cărților pentru copii și a poveștilor din tărâmurile imaginarului și ale concretului luminos, o iubitoare, la rându-i, de lectură care înnobilează priviri, stări, amintiri, emoții, deveniri, înaintări. Grație proiectelor ei creative, pe care le generează, copiii se întâlnesc cu universul fascinant al cărților, al frumosului, al umanului, descoperit cu fiecare nouă poveste citită, adulmecată, răsfoită, cercetată laborios, primită printr-un demers ludic. Mi-am dorit să fotografiez crâmpeie din mecanismul lăuntric de funcționare a unei ființe de o generozitate profundă, de o inteligență enciclopedică, cu o inimă pictată în culorile fericirii. Visul mi s-a îndeplinit, iar rândurile care urmează sunt martore fidele ale înregistrării discuției noastre, pregătită cu mult drag pentru a fi servită în Ceașca de Cultură. Și când mă gândesc că totul a pornit de la afirmația Biancăi Mereuță, care m-a cucerit pe deplin: „Biblioteca va fi cea mai importantă clădire a viitorului”…

„…De aici vine frumusețea cărții, din infinită potențialitate a descoperirii…”

„…Cărțile unui om sunt parte a valorii sale și au un dublu sens. Sunt atât obiecte fizice care, prin reprezentarea lor palpabilă, constituie un bun, dar, mai ales, obiecte ale spiritului care, prin conținutul lor cu caracter formator, deschid calea pentru crearea omului. Un om este cu atât mai valoros cu cât are mai multe cărți în inimă și în minte și cu cât știe să dăruiască mai departe, cu dragoste, blândețe și acceptare, celorlalți, din ceea ce este el, din descoperirile sale și din învățăturile primite din cărțile citite.”

„Relația apriorică cu cartea deschide în viața noastră o pledoarie pentru reciprocitate…”

„…Copilul care crește înconjurat de cărți are acces la multiple lumi, la diverse voci, la sensuri și la o pleiadă de expresii vizuale. Acel copil, citind sau primind cartea prin vocea adultului, alături de atașament, își exersează imaginația, devine nelimitat și începe să realizeze conexiunile și reprezentările care pun bazele gândirii critice.”

Bianca Mereuță

„Nimic nu poate face ceea ce face o carte. Te ridică din viața ta într-o lume cu totul nouă, dintr-o perspectivă nouă. O carte este ca un vis pe care îl împrumuți de la un prieten.”

Dave Kellett

Să fie o carte un vis?

Pentru mine, o carte este o realitate permanentă. O realitate a celui care a creat-o, o realitate din care el pleacă spre experiențele, gândurile și simțămintele lui, pe care are grația de a ni le împărtăși în cuvinte sau în culori. Visele și dorințele lui, lumile imaginate, le transpune într-o realitate pe care ne-o dăruiește, pentru ca noi să înțelegem cine este el sau ce-i sălășluiește în imaginație. Cu cât deschidem mai multe cărți, cu atât vedem mai multe lumi reale sau imaginate, ori lumi identice văzute de oameni diferiți. De aici vine frumusețea cărții, din infinită potențialitate a descoperirii. Și răsfoind, intrând în lumea cuvintelor și a culorilor, a perspectivelor și a compozițiilor, cu cât vedem mai mult și integrăm mai mult, cu atât cunoaștem mai multe caractere și trăirile lor sau descoperirile lor, cu atât creăm sau ne găsim și ne regăsim pe noi înșine.

„Toți acei ce au acces la o bibliotecă, la cărți, sunt niște inși mai buni decât alții, mai fortificați, iar durerile îi ating mai puțin și nefericirile trec mai repede.”

Mircea Eliade

Îl simt pe Eliade întru totul din acest punct de vedere. Și în mine cartea înseamnă relație. Viața ne duce pe drumuri care ne fac să credem despre noi că suntem fericiți sau nefericiți, puternici sau slabi, buni sau mai puțin buni. Atunci când citim mult, când asimilăm mai multe perspective, vom realiza, cu trecerea timpului, că expresiile iterate mai sus sunt relative și că totul depinde de noi și de relațiile pe care le creăm cu cei care ne înconjoară. Noi ne raportăm la ei atunci când ne autoanalizăm, când credem că suntem fericiți sau triști. Atunci însă când avem în jur cărți, multe cărți, și ne creăm relații cu ele, vom ajunge să avem dialoguri cu caracterele construite, observate sau cunoscute de cei care le-au scris; vom înțelege fenomene sau vom descoperi, poate, înainte ca noi să ne apropiem de diverși oameni sau să alegem să fim parte a unor situații care ne influențează eul. Relația apriorică cu cartea deschide, în viața noastră, o pledoarie pentru reciprocitate. Căutăm starea de bine și de fericire, iar cartea este cea care ne poate dezvălui și ne poate îndruma pașii spre o traiectorie personală, individuală. Cartea ne poate învăța să dăruim din ceea ce suntem. Atunci când fiecare dintre noi va ști să dăruiască, se creează acea relație care ne face să simțim că suntem mai buni, mai puternici și, implicit, mai împăcați cu ceea ce suntem. E atât de simplu. O bibliotecă va avea suficiente vieți de la care să învățăm și pe care să le urmăm sau de care să ne distanțăm, ca un exercițiu de relaționare cu oameni și situații, înainte sau concomitent.

„Cărțile constituie un capital. O carte din bibliotecă ține la fel de mult ca o casă de sute de ani. De aceea nu este un simplu articol de consum, ci un capital și, de cele mai multe ori, în cazul oamenilor care sunt la început în viață, este singurul lor capital.”

Thomas Jefferson

Thomas Jefferson era și matematician și filosof, așa că știa ce spunea. Capitalul este un set de active și pasive ale unei persoane. Capitalul este cel care adaugă sau scade valoarea unui om în raporturile sale cu sine, cu un alt individ, cu grupul și cu societatea. Valoarea unui om este dată de suma dintre ceea ce are el, ceea ce este el, loialitatea lumii față de el, recunoașterea numelui său și calitatea percepută a celorlalți cu privire la el. Cărțile unui om fac parte din valoarea sa și au un dublu sens. Sunt atât obiecte fizice care, prin reprezentarea lor palpabilă, constituie un bun, dar, mai ales, obiecte ale spiritului care, prin conținutul lor cu caracter formator, deschid calea către crearea omului. Un om este cu atât mai valoros cu cât are mai multe cărți în inimă și în minte și cu cât știe să dăruiască mai departe, cu dragoste, blândețe și acceptare, celorlalți, din ceea ce este el, din descoperirile sale și din învățăturile primite din cărțile citite.

Pentru început, vă rog să-mi vorbiți despre recenta dvs. participare la Bookfest, din 8 septembrie, ediția 2018. În ce a constat? Cu ce noutăți editoriale ați venit? Care este povestea care le însoțește (pe ele și apariția în sine)?

La Bookfest am făcut o primă lansare a editurii de carte pentru copii pe care, de curând, am înființat-o: Signatura. Mi-am propus ca, în cadrul acestui eveniment, să dialoghez cu părinții și copiii clujeni despre primele trei cărți ale editurii. Acestea sunt: „Ce este un copil?”, carte scrisă și ilustrată de Beatrice Alemagna; „Căutându-l pe împreună”, carte scrisă și ilustrată de Gabriel Poenaru, după o idee care îmi aparține, și „Copile, lumea ta e fără margini”, o carte experiment, un concept comun al meu și al lui Gabriel Poenaru, pe care a și ilustrat-o. Povestea acestei edituri este complexă, ar fi multe de spus. Pe scurt, din dorința de a o cunoaște personal pe Beatrice Alemagna și de a ajunge, la un moment dat, să o văd cum lucrează, poate chiar să creăm împreună, am readus la viață Signatura (care, în trecut, a fost o companie de comunicare și branding pe care am înființat-o când am ieșit de pe băncile facultății și am coordonat-o timp de doisprezece ani), sub forma unei edituri de carte pentru copii.

Care a fost atmosfera? Cum a reacționat publicul din sală la prezentarea dvs.?

Orice prilej de întâlnire a mea cu copiii și a copiilor cu cartea care le este destinată este, pentru mine, unul de împlinire și de bucurie. La Bookfest m-am întâlnit, pentru prima oară, cu numeroși copii și părinți și m-am reîntâlnit cu alții, cu care ne cunoaștem deja. Cu siguranță, copiii reacționează în funcție de starea lor de spirit și de felul în care îi impresionează manifestarea la care participă, dacă acolo se întâmplă ceva care să îi atragă și să îi facă să se simtă bine. Eu cred că le-a plăcut ceea ce le-am citit și le-am prezentat, pentru că au fost atenți și au pus întrebări la final.

Dacă ar fi să radiografiem Bookfest prin lentila dvs. de cititoare, de mamă și de fondatoare a unei biblioteci și a comunității „Ce le citim copiilor”, ce clipe, stări și senzații ați alege să evocați?

Copiii au lumină în ochi atunci când trăiesc momente de bucurie. Eu, la rândul meu, atunci când îi văd cum se exprimă. Și, în plus, ceea ce am descoperit de curând despre mine e că dincolo de a fi mamă și fondatoare a unor proiecte destinate copiilor, printre cele mai frumoase lucruri pe care mi-am dat voie să le simt și să le exprim sunt mirarea și entuziasmul descoperirii alături de Alex, copilul meu, și de ceilalți copii care ne înconjoară. Ce senzații și stări aș putea să evoc de la acest eveniment unde am avut, din nou, prilejul de a fi printre copii, decât acelea care mă fac să simt că trăiesc pe deplin și că mi-e foarte bine aici, unde mă aflu acum? Orice eveniment realizat cu responsabilitate, destinat copiilor și cărții, orice ocazie de întâlnire dintre cartea valoroasă și copil înseamnă conștientizarea clipei prezente.

Vă invit să vă imaginați că următoarele titluri, pe care le voi rosti eu, sunt sintagme care se regăsesc fie la începutul, fie la mijlocul sau la încheierea unor propoziții, în funcție de alegerea dvs. Aveți rolul de a le continua și de a le personaliza sub formă de fraze.

Am descoperit magia împlinirii a mai mult decât era planificat „Căutându-l pe împreună” și găsindu-l. „Copile, lumea ta e fără margini”, creează, zâmbește, gândește, caută să înveți din totul. Trăiește cu bucurie. Am aflat „Ce este un copil?” când m-am regăsit pe mine după ce am devenit mamă.

Ce se întâmplă, ce se schimbă esențial în viața unui copil atunci când acesta vede tot mai des cartea, este înconjurat de ea și se acomodează cu prezența ei în acțiunile de relaționare și de joacă?

I se schimbă setul de nevoi și raportarea la lume. Copilul primește din mediu; copilul învață din comportamente; copilul nu învață din ceea ce îi spunem didactic, ci asimilează stări, situații, raporturi, preia totul de la adulții cu care relaționează și din mediu (acasă, la grădiniță, la școală, din relațiile cu colegii și prietenii). Un copil care are în preajmă cartea și relaționează cu ea va avea o nevoie veșnică de ea și de relaționarea cu ea.

Prin ce ipostaze și „vârste” ale devenirii și ale dialogului cu celălalt, cu cititorul, trece cartea?

Cartea se naște, trăiește și moare. Cartea se naște din rodul imaginației, al dialogului interior al unui autor sau ilustrator ori al cercetării unor fenomene și fapte, motive de dialog transgenerațional pe o temă dată (la oamenii de știință). Cartea vine înspre noi atunci când iese din tipar și începe să trăiască atunci când cineva o deschide și o citește. Cartea, cu siguranță, e deplină atunci când devine rodul dialogului dintre mai mulți, când influențează mecanisme și direcții de gândire, când își exercită rolul formator sau orice alt rol asumat prin conținutul ei. Cartea moare atunci când nu este deschisă.

Cum se manifestă „simptomele” benefice ale ipostazelor: cartea – prieten, aliat; cartea – confident, ghid, terapeut; cartea – demers ludic, pretext pentru accesarea curiozității, a întrebărilor nelimitate și a cunoașterii; cartea – dor, liniște, efuziune; cartea – (meta)personaj, geografie intuitivă, creativă, personală, ghidușă?

Toate acestea enumerate se manifestă prin modul personal de a privi lumea, cu compasiune și bucurie, prin credința în bunătate și în lucrul bine făcut, după o documentare minuțioasă și cu multă muncă, printr-un soi de selecție riguroasă a situațiilor la care mă expun, prin echilibru, prin joacă, prin creație, prin exercițiul răbdării, prin planuri pe termen mediu și lung, prin asumarea de riscuri, prin puterea de a visa, prin iubirea pentru viață și oameni.

Care sunt cărțile copilăriei?

Sunt multe, dar cel mai tare și mai tare am iubit-o pe Ana Blandiana cu ale sale „Întâmplări din grădina mea”.

Dacă ar fi să ne oprim la cele mai intense, cele mai impregnate de culori și de t(r)ainice înțelesuri, care sunt acele amintiri din copilăria dvs.?

Ochii blânzi ai bunicului meu și ultima cameră din Colțirea. Colțirea din județul Maramureș este satul în care am crescut, iar ultima cameră este, așa cum probabil v-ați dat seama, aceea în care ajungeam după ce traversam holul lung și încă o cameră, pentru a ajunge în locul în care mă simțeam cel mai bine. Acolo mi-am petrecut anii copilăriei și o parte din adolescență. Era o cameră mare, umbroasă, cu tavan înalt, cu două paturi lipite în care eu îmi făcusem cuibul de citit, de învățat, de desenat, de tricotat. Acolo, alături de bunic și de mamă, atunci când eram foarte mică, am citit mult. Tot acolo am învățat să tricotez atât de bine încât, la vârsta de cinci ani, mi-am creat și am realizat singură primul costum: o fustă plisată și o bluză cu mâneci lungi și bufante. Acolo am ascultat, pentru prima dată, „Hit the Road Jack” a lui Ray Charles, de pe un disc de vinil și mi-am adus primul casetofon, cumpărat din Ungaria, în anii ’90, alături de casete cu Beatles, Led Zeppelin și Queen.

Ați beneficiat de întâlniri memorabile cu cărți (facilitatorul fiind chiar dvs.), care rămân în inima și în mintea dvs. pentru totdeauna. Ce nume poartă aceste întâlniri în perioada adolescenței, în anii de facultate și în prezent? Dintre toate acestea, ce mesaje și povești au stârnit admirație, empatie, rezonanță și senzația de regăsire în ceea ce vă privește?

În adolescență i-am citit deopotrivă cu interes și fascinație pe istoricul Vasile Pârvan, pe Agatha Christie sau pe Dostoievski. De asemenea, tot din adolescență mi-au rămas tatuate în minte trăirile, inteligența și iubirea nemărginită a lui Jacques Vauthier, un om cu triplă infirmitate, surdo-mut și orb, acuzat de crimă, eroul principal al cărții „Bruta”, scrisă de Guy de Cars. În ultimii ani de liceu l-am descoperit pe Hermann Hesse, cu ale sale „Călătorie spre Soare-Răsărit” și „Jocul cu mărgelele de sticlă”, cărți inițiatice, de redescoperire a naturii umane.

Am fost întotdeauna interesată de mecanismele prin care comunismul s-a infiltrat în Europa, în România, și de atrocitățile totalitarismului comunist. În facultate am studiat istorie. „Arhipelagul Gulag” al lui Alexandr Soljenițîn și „Fenomenul Pitești” al lui Virgil Ierunca sunt cărți cu profunde sensuri, care au o rezonanță atât de mare în interiorul meu, încât acum nu pot asista pasiv la fenomenele politice ale zilelor pe care le traversăm și simt nevoia protestului și a implicării în acțiuni educaționale prin care să simt că contribui la menținerea valorilor democratice și la protejarea drepturilor individuale, în special ale copiilor. De asemenea, tot atunci, timp de doi ani, am desfășurat un amplu studiu, o analiză cantitativă și calitativă a peste 7800 de reclame publicate în presa scrisă românească (ziare naționale, almanahuri, reviste) din cea de-a doua fază a regimului ceaușist, cea cu accente neostaliniste, cu scopul de a determina mecanismele vizuale, lingvistice și de comunicare interpersonală inserate în conținuturi vizuale, cu scop de diseminare a ideologiei și îndoctrinării maselor. Pentru ca acest studiu să fie unul documentat și riguros, a fost nevoie, în prealabil, să mă aplec asupra unor lecturi de specialitate din domenii conexe comunicării: teoria artei, psihologie, sociologie, istorie. Apoi, după finalizarea unei părți a studiilor, am hotărât să urmez drumul antreprenoriatului, ceea ce mi-a îndreptat atenția tot spre literatura de specialitate din domenii precum designul grafic, marketingul și managementul. Dincolo de faptul că am fost foarte activă și implicată atât în creație, cât și în procese operaționale, pentru a mă asigura de implementarea riguroasă a conceptelor creative, timp de 12 ani am reușit să îmi fac zilnic timp să citesc, cu precădere, cărți de specialitate. Orele acordate relaxării, beletristicii și filmelor au fost puține vreme de câțiva ani buni, vreo patru – cinci, însă, cu toate acestea, sunt câteva cărți care mi-au stârnit la acea vreme emoții, cărți pe care nu le-am uitat: „Însemnări de căpătâi” de Sei Shonagon, „Frumoasa Otikubo”, „Viața pe un peron” și „Convorbiri cu Octavian Paler”, câteva scrieri ale autoarei Isabel Allende…

După ce am devenit mamă, registrul intereselor și al atenției mele s-a schimbat complet. Practic, atunci s-a produs declicul. Am înțeles că, indiferent de valoarea și importanța proiectelor dezvoltate pentru parteneri din zona comercială și de consum, există un proiect mult mai important: copilul. Odată cu Alex, s-a născut în mine nevoia de a alege să călătoresc alături de el pe un drum nou. Am început să dialoghez cu mine, să rememorez copilăria și să caut firescul în relația cu el. Mi-am dorit să nu-l suprastimulez și să-l expun, de la începutul vieții, la oameni, situații, medii și lucruri care să-i ofere o receptare ordonată a lumii, să-i fixeze principii și să-l sensibilizeze la frumos și la natura umană. Am considerat, totodată, că dintre toate pe care le aduc în viața lui, cartea este un element esențial. Mi-am dorit pentru el o carte care să-i cultive direcții estetice și să-i stimuleze imaginația și gândirea. La început, o carte senzorială inteligentă, apoi una care să implice dialogul motric între noi, iar apoi una cu valori, care să ne aducă comunicare și relaționare profundă. Așa am revenit eu în lumea cărților pentru copii, acum șase ani. Odată cu pasul făcut aici, am știut că anii care vor urma vor fi dedicați studiului acestei fascinante porți către lume a copilului. Am început să învăț, să caut, să înțeleg, să o iau totul metodic: mi-am cumpărat cărți de teorie a literaturii pentru copii, m-am abonat la fluxuri de informații, am început să studiez influențele curentelor artistice asupra ilustrației din cartea pentru copii, am studiat și studiez fenomenul apropierii copiilor de carte în acele țări unde se desfășoară programe naționale de alfabetizare. Sunt într-un proces deplin de învățare și descoperire și este fascinant! Numărul și calitatea autorilor și ilustratorilor pe care i-am descoperit în acești șase ani sunt impresionante. Vestea bună este că avem de unde să le aducem copiilor informații care să-i ajute să crească armonios.

Ați afirmat într-un interviu acordat publicației Observator Cultural: „Sunt ceea ce sunt mulțumită cărților.” Ce semnificație au cărțile pentru dvs.? Cum anume v-au ajutat să înaintați în viață?

Eu sunt un om de acțiune și așa am fost dintotdeauna. Am coordonat, am organizat, am avut dorința de a învăța și de a folosi, la modul cel mai concret, cunoștințele acumulate. Sunt construită astfel încât să aplic după ce citesc. Caut ca tot ceea ce integrez din și prin lectură să trec prin filtrul individual și să duc mai departe în proiecte concrete. În acest sens, cărțile sunt totul pentru mine. Cărțile m-au format. Ele sunt partenerii mei de consfătuire. Citind beletristică, am descoperit caractere, situații, stări, modele de relații și modele transformaționale. Citind despre artă și imagine, mi-am modelat simțurile și capacitatea de analiză a conținuturilor vizuale, reușind cu ușurință să categorisesc. Citind istorie, mi-am făcut o opinie despre trecut pentru a putea analiza prezentul și a mă raporta la el. Citind din zona științei, am căutat să înțeleg fenomenele, să studiez cât mai multe fațete ale situațiilor, să mă retrag și să îmi iau răgazul pentru a vedea ansamblul, ca mai apoi să creez propriile modele și să gândesc modurile de aplicare. Sunt un om care face puzzle; sunt strateg; îmi concep propriile proiecte și modele și le implementez așa cum înțeleg și simt, întotdeauna în folosul oamenilor și cu dorința de a face bine. În opinia mea, cartea este punctul zero; este fundamentul unei vieți bune.

Cum se realizează transfigurarea cărții-obiect în cartea-adjuvant, cartea mentor, formator, antrenor al spiritului, minții și sufletului?

Există idei, fapte, gânduri care curg în jurul nostru, care circulă în Univers, tonalități, voci, culori. Unele dintre acestea rămân.

Prin ce diferă existența unui copil (și devenirea sa ulterioară, de adult) care crește înconjurat de cărți, de oameni care le apreciază și este motivat în sensul unei porniri firești, ludice, lăuntrice – constructive, de cea a unui copil care crește înconjurat de reguli stricte, critici, orare rigide, non-modele pe care le întâlnește în social media?

Copilul care crește înconjurat de cărți are acces la multiple lumi, la diverse voci, la sensuri și la o pleiadă de expresii vizuale. Acel copil, citind sau primind cartea prin vocea adultului, alături de atașament, își exersează imaginația, devine nelimitat și începe să realizeze conexiunile și reprezentările care pun bazele gândirii critice. Pentru a înțelege la modul cel mai profund „Ce este un copil?”, le recomand tuturor adulților, fie ei părinți sau viitori părinți, fie cadre didactice sau doar observatori ai primei vârste a vieții, să citească cartea scrisă de Beatrice Alemagna și publicată la Signatura, editura pe care o coordonez. Consider această operă esențială, de căpătâi, în înțelegerea micii ființe care crește mare.

Sunteți un spirit vizionar, autentic, profund, creativ, iar atunci când ați mărturisit că „Biblioteca va fi cea mai importantă clădire a viitorului”, m-am gândit instantaneu că sunteți cea mai genială arhitectă. De ce este nevoie, concret, ca această afirmație să constituie o declarație de evoluție?

Aceasta este o discuție amplă care presupune o viziune globală și transdisciplinară. Majoritatea bibliotecilor de acum sunt spații în care învățarea are loc într-un mod oarecum unidirectional, dinspre bibliotecarul care îndrumă spre cititorul care primește cartea, care îi servește studiului sau relaxării. Biblioteca este acum un spațiu unde te duci, faci aprovizionarea cantitativă și creezi relaționare doar cu cartea, acolo sau în altă parte. Cartea este obiectivată în actuala formă a prezenței sale în biblioteci.

Eu conturez o altfel de imagine a bibliotecii. Biblioteca gândurilor mele este cea în care cartea este doar un motiv pentru creare de relație. Cartea nu mai este un obiect, ci un motiv de integrare a conținutului și de inovare, iar în jurul ei se desfășoară relația. Biblioteca este un spațiu cu multiple funcționalități și servicii integrate, care atrage prin concept și, mai ales, prin potențialul relațional pe care îl creează, prin angajarea unor forme multiple de inteligență, pornind de la conținutul cărții. Având în centru o carte sau un conglomerat de idei evidențiate într-o serie de cărți pe o anumită temă, o bibliotecă a viitorului poate fi un spațiu comunitar, o pâlnie în care curg aceste idei ale celor care dialoghează, pâlnie prin care traversează ordonat, spre realizare, rezultate izvorâte în urma dialogului; văd biblioteca ca un spațiu al învățării integrate și al comunicării. Cartea fizică din acest spațiu nu este singurul trigger care produce atragerea comunității, ci întregul: experiența totală trăită în acest spațiu-model, unde persoana ajunge pentru că îi poate întâlni pe cei cu interese comune, alături de care poate dezbate idei și chiar dezvolta proiecte. Un spațiu cu un design funcțional și util tuturor nevoilor de experimentare, un spațiu care să încurajeze comunicarea, relaționarea și învățarea participativă, un spațiu al armoniei, al jocului, al empatiei și al sensului. Bineînțeles, cu un marketing excelent, integrat cu conceptul din prima fază a dezvoltării sale, pentru a transforma întregul într-o destinație și pentru a crea dorința intrinsecă de apropiere, experimentare, trăire, emoție. De ce avem nevoie pentru a crea astfel de spații? De oameni creativi care să le gândească, de oameni care să accepte ca astfel de proiecte să fie puse în operă, de tineri care să se instruiască întru și înspre relaționare, pentru a fi buni ghizi ai publicului. Cred că resursele financiare se pot găsi atunci când un astfel de proiect este conceput. Pentru a construi oameni, pentru a inova, e nevoie tot de oameni, de dialog și de cărți.

Am ajuns la acel moment din interviul nostru care se numește „O clipă de admirație”… Așadar, vă rog să ne recomandați 3 melodii, 3 artiști vizuali, 3 biblioteci, 3 evenimente, 3 locuri geografice și 3 oameni din sufletul dvs.

Este foarte greu să mă opresc la cifra trei și să o pun în dreptul unei teme care ține de pasiuni și de trăiri.

  • Melodii: „Let it be” – Beatles, „Love of my life” – Queen, „Alegria” – Cirque du Soleil, „This year’s love” – Katie Melua, „In the Air Tonight” – Phil Collins, „Another Brick in the Wall” – Pink Floyd, „Heroes” – David Bowie, „Wanted dead Or Alive” – Bon Jovi, „Sound of Silence” – Disturbed, „Starlight” – Muse, „The Unforgiven” – Metallica, Norah Jones etc.
  • Artiști vizuali: Berthe Morisot (impresionistă), John Constable (pictor romantic), Gustav Klimt (simbolist), Aubrey Beardsley (art nouveau), Kay Nielsen (ilustrator), Yayoi Kusama (suprarealistă), Leo Lionni (ilustrator), Beatrice Alemagna (ilustratoare) și mulți, mulți alții.
  • Biblioteci: Biblioteca Centrală Universitară Cluj, Cambridge University Library, Trinity College Library.
  • 3 evenimente: Venirea pe lume a lui Alex, concertul Montserrat Caballé din Amfiteatrul din Arles, concertul Bon Jovi din București (iulie 2011).
  • 3 locuri geografice: Saint-Rémy, comuna Ciprian Porumbescu, Calcutta.
  • 3 oameni din sufletul meu: familia mea.

Interviul cu autoarea și prietena cărților & copiilor, Bianca Mereuță, este pregătit de Ștefania Argeanu pentru Ceașca de Cultură.

Sursă text documentare: Ștefania Argeanu; Autor: Ștefania Argeanu; Sursă foto: din arhiva Biancăi Mereuță