Medicului Bogdan Iliescu, asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și specialist neurochirurg la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. Nicolae Oblu“ din Iași, îi place în mod deosebit să vorbească despre creier. Fie că le explică studenților, colegilor mai tineri sau jurnaliștilor, dr. Iliescu are răbdare, lămurește pe oricine este interesat despre structura, funcțiile și erorile acestui „organ nobil”. Cercul Studențesc de Neurochirurgie și Săptămâna creierului sunt doar două dintre proiectele în care medicul și profesorul Bogdan Iliescu s-a implicat. Dar poate cea mai importantă discuție care poate fi purtată cu medicul neurochirurg este cea despre „relele” pe care i le facem creierului, fără să știm.

Ramona Iacobuțe: Domnule doctor, explicați-ne, pe scurt, structura creierului și principalele procese care se produc în interiorul acestui organ.

Bogdan Iliescu: Pentru mine este uluitor ca un organ care se manifestă în atâtea moduri, de la reglarea funcțiilor vitale, până la filosofie și la procesarea muzicii din „Eroica” lui Beethoven, este de fapt o mulțime de celule – neuronii – care, prin programare genetică și prin contactul cu lumea înconjurătoare, se „specializează” pentru anumite procesări. Însă, în esență, sunt doar foarte mulți neuroni cu interconexiuni extrem de complexe. Principalul proces care se produce în creier este transmiterea semnalelor electro-chimice între acești neuroni. Vreau să fac o precizare foarte importantă: creierul nostru este activ în permanență. Mai mult chiar, sunt dovezi științifice solide că e mai activ în timpul somnului decât în restul timpului.

În medie, ce părți ale creierului folosim mai mult în viața de zi cu zi și de ce?

Cum omul este o specie care se bazează într-o proporție covârșitoare pe informația vizuală – adică pe vedere, coroborat cu numărul foarte mare de structuri implicate în perceperea și procesarea informației vizuale, aș spune că aceste părți sunt utilizate cu predilecție. Pe același nivel se află structurile care comandă și coordonează mișcarea. În neuroștiințe există voci care spun că motivul pentru care avem creierul este producerea mișcării. De la vorbire până la deplasarea în spațiu și, de fapt, aproape orice activitate umană implică generarea de mișcări.

PARADOXUL CREIERULUI: SLĂBEȘTE ÎN TIMP CE STĂ

Din experiența dumneavoastră, care sunt cele mai grave și mai frecvente boli ale creierului?

Cancerul creierului, numit glioblastom în literatura de specialitate, care omoară în continuare cu cruzime, bolile psihice ori degenerative, precum schizofrenia, autismul, depresia, scleroza multiplă sau Alzheimer. Boala Alzheimer este una dintre bolile creierului pe care le înțelegem foarte puțin, iar scleroza multiplă omoară oamenii de tineri. Chiar și maladia Parkinson poate fi încadrată aici, pentru că, deși neurochirurgia modernă reușește să o țină în frâu foarte bine pentru foarte mult timp, cu stimulare prin electrozi, prin medicamente, este o boală care evoluează.

Aceste boli, Alzheimer, de exemplu, pot fi prevenite? Există un soi de ghid practic care să ne învețe cum să ne menținem creierul sănătos?

Este una dintre întrebările la care toată lumea încearcă să răspundă în zilele noastre. Nu înțelegem, încă, pe deplin ce înseamnă Alzheimer, ce înseamnă aproape oricare dintre bolile acestea la care am făcut referire. Tocmai de aceea, neștiindu-le cauza și neștiind unde să umblăm, pe ce buton să apăsăm, evident că nu avem un tratament 100% eficient pentru ele. Dar e foarte adevărat, creierul este un organ care poate fi comparat cu mușchiul, în sensul că, dacă îl exersezi cât mai mult, este mai în formă și rezistă mai bine la stresul vieții. De aceea, probabil cel mai bun sfat pe care poți să-l dai cuiva este să-și folosească în permanență creierul. Tendința, evident naturală, a oricărui organism viu este starea de repaus, „statul degeaba”, dar care pentru creier este catastrofal. Cu cât stă mai mult, cu atât „slăbește” mai mult. Totuși, este important pentru creier să dormi cât trebuie și să fie un somn bun, un somn sănătos.

Este adevărată ipoteza conform căreia cu cât înveți mai multe lucruri noi, în fiecare zi, cu atât te protejezi mai bine de boala Alzheimer?

Nu știe nimeni să îți spună dacă vei avea sau nu această boală, dar cel mai bun sfat, cred eu, este acesta: să-ți folosești cât mai mult creierul, să înveți cât mai multe, pentru că un creier care își solicită mecanismele de interconexiune între neuroni, le menține vii, le face să funcționeze pe termen lung, nu le lasă să fie „prinse de rugină”. Boala Alzheimer, până la urmă, e un soi de „rugină a creierului”.

DE CE NU MAI ȘTIM MATEMATICĂ

Întrucât mișcarea este și ea o condiție pentru menținerea stării de sănătate, descrieți procesele care se produc la nivelul creierului în timpul activităților fizice.

Activitatea fizică, în general, este esențială pentru creier. În primul rând, ameliorarea oxigenării face ca „alimentarea” creierului să fie mult îmbunătățită. Creierul consumă o cantitate enormă de oxigen. Îmbunătățirea oxigenării și a circulației – efecte clare ale activităților sportive – aduc un mare beneficiu creierului. În altă ordine de idei, se creează o cascadă biochimică: substanțele care se produc în timpul sportului care, de asemenea, sunt extrem de utile creierului și explică senzația de „relaxare” intelectuală, în special, la puțin timp după încheierea unui efort fizic intens.

Ce presupune „brainfitness”-ul, un concept din ce în ce mai des utilizat?

Ca orice „fitness”, „brainfitness”-ul implică multe activități care mențin sănătatea creierului, pe de o parte, și care îi îmbunătățesc funcțiile, pe de altă parte. Presupune exerciții, de orice natură, de o dificultate peste medie, care îl solicită. Sunt exerciții pentru memorie, pentru calcul matematic, pentru simțuri, pentru gândirea abstractă, în general pentru aproape orice funcție a creierului. Este foarte important să adăugăm la această listă activitățile sportive. Legăturile dintre neuroni, oricât de puternice ar fi la un moment dat, dacă nu sunt utilizate, se pierd, se „topesc”. Probabil că exemplul cel mai bun, familiar pentru foarte mulți dintre noi, este puzderia de informații din algebră și analiză matematică din liceu, pe care puțini le mai utilizăm după Bac, și care, într-un timp mai scurt sau mai lung devin complet inaccesibile, absente.

dr. Bogdan Iliescu cu tinerii de la Cercul Studențesc de Neurochirurgie

COPILUL CARE STĂ MULT LA CALCULATOR ARE UN HANDICAP

Statul foarte mult la calculator sau folosirea excesivă a telefoanelor mobile influențează în vreun fel creierul?

Sunt din ce în ce mai multe studii, și psihologice, și de neuroștiințe, care arată că ne dezvoltăm anumite aptitudini foarte bine și mult mai repede cu ajutorul computerului. Dar, și în acest caz, măsura este foarte importantă. Percepția fețelor, a emoțiilor este fundamentală și trebuie antrenată ca orice alt proces care are loc în creier. Un copil care stă pe telefonul mobil sau pe computer nu are interacțiune umană cu alți semeni de-ai lui și își dezvoltă, astfel, un handicap. Deși e înnăscut, genetic, pentru că și un copil de câteva luni, din momentul în care începe să vadă, poate să perceapă expresiile faciale și să înțeleagă dacă e în pericol sau nu, e un lucru care trebuie antrenat și care ne definește pe noi ca specie, până la urmă.

„Emoțiile sunt o funcție fundamentală a creierului“

Iluziile optice stârnesc multe curiozități. Cum sunt ele activate la nivelul creierului?

Iluziile optice sunt doar un mod foarte inteligent de a pune în evidență „scăpările” sistemului nostru vizual. Dar percepția vizuală este o parte – informație „reală”, primită de la retină, și o parte importantă pe care o „construiește” creierul. Informația primită de la retină este incompletă, nu reprezintă o fotografie integrală a mediului înconjurător, îi lipsesc destul de mulți „pixeli”. Creierul umple golurile și completează imaginea pe baza experienței și a statisticii personale preexistente. De aici și numeroasele modalități în care poate fi indus în eroare.

Prin ce procese chimice trece creierul pentru a produce emoțiile?

Emoțiile sunt o „funcție” fundamentală a creierului. Sunt procesate în structurile evolutiv vechi ale creierului și au o influență covârșitoare asupra creierului „nou”, adică asupra neocortexului, scoarța cerebrală, atât de dezvoltată la om, și, totuși, foarte ușor de influențat de către structurile circuitului emoțiilor. Trebuie menționată și amigdala, o structură cerebrală cât o alună, dar care joacă un rol fundamental, de la formarea memoriei – contextual emoțional, până la punerea organismului în stare „de luptă”, în momentele în care este în pericol. Este bine de știut că, de la vârste foarte mici, copiii sunt capabili să recunoască emoțiile părinților și să le manevreze cu mare ușurință.

Ce-i face creierului muzica clasică?

Sunt din ce în ce mai multe studii la nivel mondial care au în prim-plan muzica și activitatea cerebrală. Ce ar trebui să știm despre legătura dintre muzica și creier, despre efectele benefice ale muzicii asupra creierului? Dacă este să ne raportăm la cercetările unor specialiști americani în neuroștiințe, cum sunt Daniel Levitin și Petr Janata, care au studiat această legătură între muzică și creier, în special între muzica clasică și creier, putem trage concluzia că efectul muzicii asupra creierului este unul colosal. Nimic din ce facem noi, nicio altă activitate umană nu stimulează creierul în sensul cel mai pozitiv, în măsura și amplitudinea cu care o face muzica. Asta se întâmplă când ascultăm muzică, iar când încercăm să cântăm la un instrument tot creierul este ca un foc de artificii. Muzica are efecte fundamentale asupra creierului, demonstrate științific, firește, de la organizarea emoțiilor și lămurirea lor, până la felul în care creierul se organizează, la creativitate, la puterea de concentrare și atenție într-un anumit domeniu. Așa că, revenind la ghidul pentru păstrarea creierului sănătos, putem trece acolo și ascultarea muzicii de calitate.

Faceți un top 5 curiozități despre creier.

  1. Probabil cel mai important lucru este numărul de operații pe care le procesează creierul într-o secundă: 10 milioane de miliarde.
  2. Pentru a putea menține această putere de calcul fenomenală, creierul consumă 20% din oxigenul pe care îl preia organismul, deși reprezintă mai puțin de 2% din greutatea unui organism adult, și generează o putere echivalentă a 25 de wați.
  3. Lungimea totală a prelungirilor nervoase din creier depășește 160.000 de kilometri. Ar putea încercui complet Pământul de 4 ori.
  4. La începutul formării sale, se produc aproximativ 250.000 de neuroni pe minut.
  5. Creierul matur are 100 de miliarde de neuroni, fiecare ajungând să aibă până la 10.000 de conexiuni cu alți neuroni din creier. De aici puterea sa imensă de calcul.

Bolile creierului, mai rele decât cancerul

La nivel mondial există deja o campanie de popularizare a descoperirilor din domeniul neuroștiinței, „Brain Awareness”. Ce presupune această campanie?

Creierul este în ziua de astăzi organul care solicită cel mai mare interes, un fel de „vârf de lance” al științelor. Se urmărește, odată cu înțelegerea creierului, să vină și tratamente pentru bolile care-l afectează și care sunt mai rele decât cancerul. Peste 80 de țări din lume, inclusiv România, organizează anual „Săptămâna creierului”.

Spuneți-ne cum îi ajută acest eveniment pe oamenii de toate vârstele să înțeleagă un organ atât de complex cum este creierul?

În Iași, participanții, atât cei care fac demonstrații, cât și cei care le urmăresc, sunt organizați pe ateliere. Anul acesta, între 6 și 9 aprilie, vom avea și un atelier foarte simpatic, atelierul care pune în prim-plan frica: unde se produce în creier, cum se produce, ce efecte are. Poate puțini știu că frica are niște efecte foarte bune, frica în sine este un sentiment foarte bun, este o stare pozitivă pentru că pune creierul într-o stare în care, altfel, e foarte greu să ajungă.


CV

Premiu pentru cercetare în domeniul medical

  • Numele: Bogdan Florin Iliescu
  • Data și locul nașterii: 20 aprilie 1976, Iași
  • Starea civilă: căsătorit
  • Studiile și cariera: A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iași. Este doctor în medicină și are studii postdoctorale la Rice University și University of Texas, Houston, SUA (2004-2007). A urmat mai multe stagii de specializare în neurochirurgie în Germania și în Franța. Este medic specialist neurochirurg la Spitalul „Prof. dr. Nicolae Oblu“, Iași. Asistent universitar la UMF „Gr. T. Popa“. În 2014 a primit premiul Ministerului Educației pentru cercetare în domeniul medical. Din 2014, este președintele Asociației Creierului Iași.
  • Locuiește în: Iași